În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, așa cum este cunoscută cea de-a cincea duminică din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, ierodiaconul Efrem Bejenariu a primit hirotonia întru ieromonah pe seama Mănăstirii Vadu Negrilesei, iar monahul Iona Curecheriu a fost hirotonit întru ierodiacon pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
În cuvântul de învățătură intitulat „Nemurirea – Icoana vie a nenumărate răstigniri!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei rânduite pentru această zi, text care aduce aminte de cea de-a treia prevestire a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, moment petrecut în drum spre Ierusalim, când Mântuitorul le-a vorbit despre procesul Său care urma să aibă loc în Vinerea Mare. Înaltpreasfinția Sa a făcut referire și la momentul în care doi dintre ucenicii Mântuitorului, fiii lui Zevedeu, Ioan și fratele lui Iacov, i-au cerut, într-un moment neprielnic, să fie părtași Împărăției lui Dumnezeu.
„Purtarea celor doi ucenici nu arată doar slăbiciunea lor, ci slăbiciunea și chiar stricăciunea întregii firi omenești. Cei doi, pe de o parte, erau tentați de cele mai înalte posturi în Împărăția lui Dumnezeu, cu centrul la Ierusalim, iar pe de alta, se credeau cei mai în măsură să ocupe astfel de posturi, ținând cont și de faptul că făceau parte din grupul celor trei preferați de Iisus în diferite împrejurări. (…) Cererea celor doi de a domni peste ceilalți i-a deranjat pe cei zece care, auzind, au început a se mânia pe Iacov și pe Ioan (Marcu 10, 41). Sau, cum punctează Sfântul Evanghelist Luca, care așază neînțelegerea în seara Cinei celei de Taină, după instituirea tainei Dumnezeieștii Euharistii și înainte de ieșirea pe Muntele Măslinilor: Și s-a iscat între ei și neînțelegere: cine dintre ei se pare că este mai mare? (Luca 22, 24). Atunci Iisus, vrând să-i împace și, totodată, să-i asigure că lucrurile nu sunt așa cum le gândesc ei, i-a chemat la Sine și le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. (Marcu 10, 42-44).”
Totodată, în cuvântul de învățătură despre Cuvioasa Maria Egipteanca, ierarhul a subliniat faptul că Sfânta se înscrie în galeria chipurilor exemplare ale pocăinței săvârșite sub soarele deșertului, dar și sub călăuzirea luminii lui Hristos.
„Maria Egipteanca, pomenită liturgic pe 1 aprilie, dar și în a cincea duminică a Postului Mare, a fost o femeie de moravuri ușoare din Alexandria, care prin pocăință și asceză a devenit un model de sfințenie. În Viața cuvioasei, alcătuită de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (secolul al VII-lea) pe baza celor povestite lui de cuviosul Zosima, duhovnicul ei din ultimele zile ale viețuirii în trup, se spune că tânăra prostituată, sub imboldul curiozității, s-a alăturat într-una din zile unui grup de pelerini ce se îndrepta spre Ierusalim. Gândul îi era dublat și de dorința de a găsi noi posibilități de a păcătui. Numai că, ajunsă la Ierusalim, s-a petrecut acea revelație care i-a schimbat viața. Conștientizând starea deplorabilă în care se afla, – mai ales după ce o forță nevăzută i-a îngăduit cu greu să se atingă de Sfântul Mormânt –, ea nu s-a mai întors în patria sa, ci a preferat să se retragă în pustiul Iordanului pentru a-și pune ordine în viață. Venirii în sine i-au urmat patruzeci și șapte de ani de aspră nevoință. Pustiul a ajutat-o în demersul ei.”
Irina Ursachi
Foto credit: Arhid. Vasile Plămadă
