„Au știut că este de neapărată trebuință ca acest prieten al lor să se întâlnească cu Dumnezeu. Și din dragoste, din prietenie și cu credința că Domnul Hristos poate să le împlinească cererea, au trecut peste toate. Și noi putem să facem asta. Ne trebuie puțin să ne reactivăm motoarele cele lăuntrice și să stăm mai mult drepți. Neînfricați de ce vine în stânga și dreapta, neînspăimântați, nu dând înapoi atât de repede când ceva nu merge, când o cerere pe care o ducem înaintea lui Dumnezeu nu se îndeplinește imediat. Știm noi ce ne este de folos? Acest paralitic a venit, oare, la Dumnezeu, ca să ceară iertare de păcate? Nu. El a venit ca să fie vindecat. Și Dumnezeu nu întâi l-a vindecat, ci întâi l-a iertat. Întâi i-a dăruit ceea ce avea trebuință, nu ceea ce cerea el. Și nouă ni se întâmplă de multe ori că Dumnezeu nu ne dă ce cerem, ci ne dă ce ne trebuie. Dar dacă avem credință în acest Dumnezeu al nostru, atunci primim pentru că El știe mai bine decât noi ceea ce avem nevoie.”
În duminica a doua din Marele Post, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu. Slujba a avut loc pe scena amenajată în curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a tâlcuit minunea vindecării slăbănogului, accentuând rolul deosebit al prietenilor în întâlnirea cu Dumnezeu. De altfel, a remarcat faptul că de cele mai multe ori omul este adus la Dumnezeu fie de familie, de părinți, fie de prieteni, fie chiar de necazuri. „Suntem aduși înaintea Domnului, venim la întâlnirea cu Dumnezeu nu singuri, ci aduși de un necaz, de o boală. Ce minunat ar fi să nu fie așa! Ce minunat ar fi să nu fie nevoie de o boală, de o epidemie, de un necaz, de un eșec pentru a mă întâlni cu Dumnezeu.”
Preasfinția Sa a vorbit și despre piedicile întâlnite în apropierea omului de Dumnezeu. „Avem libertate, nimeni nu poate îngrădi într-atât încât să ne lege de mâini și de picioare și să nu putem intra în biserică sau să nu putem posti sau să nu putem să ne rugăm. Dar avem potrivnici? Avem. Societatea întreagă, într-un fel, ne este potrivnică. Nu ne îndeamnă, nu ne ajută, nu ne susține în apropierea noastră de Dumnezeu. (…) Este o societate care merge din ce în ce mai mult spre o secularizare accentuată și din păcate ne prinde și pe noi, cei care ne numim și ne dorim a fi creștini. (…) Obiceiurile noastre nu ne lasă să ne apropiem de Dumnezeu. Dorința noastră după confort, lenevia noastră, neputințele noastre ne opresc, ne trag în jos, nu ne lasă să ne urcăm pe acoperiș. (…) Și apoi demonii ne opresc, ei sunt vrăjmașii noștri.”
În cele ce au urmat, Părintele Episcop-Vicar a evidențiat faptul că prietenii pot avea un rol extraordinar în drumul către cunoașterea lui Dumnezeu și a prezentat exemple concrete cu privire la încrederea omului în rânduiala divină. „Au știut că este de neapărată trebuință ca acest prieten al lor să se întâlnească cu Dumnezeu. Și din dragoste, din prietenie și cu credința că Domnul Hristos poate să le împlinească cererea, au trecut peste toate. Și noi putem să facem asta. Ne trebuie puțin să ne reactivăm motoarele cele lăuntrice și să stăm mai mult drepți. Neînfricați de ce vine în stânga și dreapta, neînspăimântați, nu dând înapoi atât de repede când ceva nu merge, când o cerere pe care o ducem înaintea lui Dumnezeu nu se îndeplinește imediat. Știm noi ce ne este de folos? Acest paralitic a venit, oare, la Dumnezeu, ca să ceară iertare de păcate? Nu. El a venit ca să fie vindecat. Și Dumnezeu nu întâi l-a vindecat, ci întâi l-a iertat. Întâi i-a dăruit ceea ce avea trebuință, nu ceea ce cerea el. Și nouă ni se întâmplă de multe ori că Dumnezeu nu ne dă ce cerem, ci ne dă ce ne trebuie. Dar dacă avem credință în acest Dumnezeu al nostru, atunci primim pentru că El știe mai bine decât noi ceea ce avem nevoie.”
În final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe cei prezenți să se apropie de Dumnezeu, în ciuda tuturor obstacolelor care le vin în cale, și să îi mulțumească Lui pentru toată dragostea și bunătatea, pentru grija părintească și pentru iertarea păcatelor.