Ca urmare a articolului intitulat Nici morții nu mai au liniște. Cimitirul Mănăstirii „Adormirii Maicii Domnului” plin de mesaje din partea starețului adus de IPS Calinic de la Pașcani apărut pe portalul online stiridinbucovina.ro, al cărui autor este, ca de obicei, necunoscut, doresc să fac următoarele precizări:
Cimitirul la care se face referire a beneficiat, de la numirea mea ca stareț, de o atenție sporită, atât din punct de vedere administrativ, cât și din punct de vedere al îngrijirii acestuia, prin angajarea unei persoane cu atribuții în acest sens.
Din păcate, la preluarea cimitirului, în ceea ce privește documentele, nu exista o bază de date, ci doar o situație sumară, constând în câteva fotocopii ale actelor vechi de concesiune, fără ca acestea să facă trimitere și la localizarea exactă a locurilor de veci respective.
Practic, pentru niciun loc de veci din cimitir nu exista fișa mormântului, cu informații despre cei înmormântați, dacă mai există aparținători în viață, despre cei cărora locurile respective le-au fost concesionate (nume, adresă, nr. telefon) sau o situație la zi, pentru fiecare loc de veci, a contribuției anuale pentru îngrijirea cimitirului, aspecte foarte bine precizate de către Regulamentul pentru funcționarea cimitirelor în Biserica Ortodoxă Română, regulament actualizat și aprobat prin hotărârea Sfântului Sinod din 9-11 decembrie 2020.
Astfel, după consultarea temeinică a regulamentului amintit, încă din luna iunie a anului 2022 am realizat cartografierea cimitirului prin realizarea de fotografii de la înălțime, cu drona, împărțind cimitirul în trei parcele, intitulate A, B și C, numerotând în cadrul fiecărei parcele fiecare rând și fiecare loc de veci.
De asemenea, după modelul prezentat în Regulamentul aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am întocmit toate formularele necesare pentru așezarea în rânduiala firească a cimitirului, între care amintesc:
- Registrul de evidență al cimitirului, organizat pe parcele, rânduri și locuri;
- Contract de concesiune cartonat, model recomandat de Patriarhia Română;
- Fișa individuală a locului de veci;
- Cerere aprobare înhumare;
- Cerere eliberare aviz de construire a monumentelor funerare.
Odată finalizate instrumentele de lucru, am anunțat, începând cu luna iulie a anului 2022, pe toate căile (anunț verbal la biserică, anunț scris la afișier, anunțuri repetate pe pagina de Facebook a mănăstirii, invitații expediate prin poștă la adresele rezultate din actele vechi de concesiune etc.) că toți concesionarii locurilor de veci sunt invitați pentru identificarea pe hartă a locului de veci, respectiv reînnoirea actului de concesiune care să cuprindă și poziția exactă a locului (parcela, rândul și numărul locului) și completarea fișei locului și a datelor personale în registrul de evidență care, practic, s-a întocmit de la zero, până atunci neexistând așa ceva.
Întrucât, după doi ani, din cele peste 600 de locuri de veci nu am reușit să actualizăm datele decât pentru aproximativ 450, văzând că toate căile de comunicare enumerate mai sus nu au fost îndeajuns de eficiente, am considerat, ca un ultim strigăt de disperare, ca la acele morminte rămase neînscrise în baza de date, să atașăm un mesaj prin care solicitam să fim contactați în vederea reînnoirii actului de concesiune, lucru care s-a dovedit până acum eficient, având în vedere că mulți dintre cei care au găsit acest mesaj ne-au contactat și am rezolvat astfel situația.
Doresc să specific, contrar a ceea ce tendențios și cu vădită intenție de a induce în eroare este menționat în articol, că nu s-au solicitat sume de bani pentru eliberarea noilor acte de concesiune, singurele sume încasate exclusiv pe bază de chitanță în acele ocazii fiind doar pentru eventualele întârzieri ale contribuțiilor anuale pe care fiecare concesionar le plătește pentru întreținerea cimitirului, conform regulamentului aprobat de către Sfântul Sinod, și fixate de către Consiliul Parohial al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” care a administrat cimitirul până în anul 2022 și preluate și de către noi în anii 2022 și 2023, respectiv 20 de lei anual pentru un loc de veci cu un mormânt și 40 de lei pentru un loc de veci cu două morminte.
Arhim. Justinian Săvescu,
stareț al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Ițcani