Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost sâmbătă, 11 mai 2022, gazda festivității de premiere a etapei naționale a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” pentru clasele V-VIII.
Elevii, însoțitorii și organizatorii, reuniți sub umbrela bucuriei, sentimentul care a marcat întregul eveniment, s-au întâlnit în această săptămână în Cetatea Sucevei pentru a mărturisi și promova credința, cultura și valorile autentice românești. Momentul festiv a urmărit să îi răsplătească pe toți cei care s-au ostenit în ultimele trei zile, și nu numai, să împărtășească, prin cuvinte zugrăvite și rostite, lumina Cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos.
Această etapă a competiției a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, președinte onorific al comisiei de organizare.
Ceremonia de premiere a performanțelor demonstrate de cei 180 de elevi participanți la concurs a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Au fost prezenți la eveniment și oficiali și delegați ai instituțiilor partenere, care le-au adresat mesaje de felicitare elevilor, profesorilor și părinților: domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru religie în Ministerul Educației, doamna lector univ. dr. Florina Achim, președintele comisiei centrale, propunătorul olimpiadei școlare, domnul Romeo Moșoiu, consilier al Ministrului Educației, părintele inspector patriarhal Aurelian-George Jambore, de la Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, domnul inspector școlar general, prof. Grigore Bocanci.
Pentru performanțele lor, elevii au fost recompensați cu premii acordate de Ministerul Educației, conform regulamentelor de organizare ale competițiilor școlare de acest fel (pentru fiecare nivel de studiu – premiul I, premiul II, premiul III, 3 mențiuni și premii speciale). De asemenea, au oferit premii mai multe instituții eclesiale și culturale: Patriarhia Română (prin Sectorul Educațional-Teologic, 12 premii), Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (prin sectoarele Educațional-Teologic, Media și Comunicare, Catehizare, Tineret și Educație Pentru Viață), Mănăstirea Putna, Mănăstirea Dragomirna, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Centrul Cultural „Bucovina”, Muzeul Național al Bucovinei, Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, Protopopiatul Suceava I, Centrele de tineret Ecclesia ale eparhiei organizatoare.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oferit mai multe premii și pachete de volume de autor elevilor care s-au remarcat prin aplecarea spre profunzimea teologică și prin pasiunea pentru literatura sacră, dar și Decalogul olimpicului tuturor participanților la eveniment – elevi, profesori, părinți, invitați.
Au fost acordate și 4 premii ale părintelui Constantin Necula, constând în pachete cu volume publicate în acest an.
Evenimentul educațional a fost susținut și de sponsori importanți, respectiv: Egger, Aida SRL, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava, Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Nord-Est.
Amintim faptul că în cadrul competiției au fost înscrise 40 de loturi de elevi olimpici, din tot atâtea județe, și lotul extins al Municipiului București, însumând 180 de elevi și 42 de profesori însoțitori, cărora li s-au adăugat 45 de profesori și specialiști din Ministerul Educației și delegați ai Patriarhiei Române, membri în Comisia centrală a olimpiadei.
Tematica olimpiadei a fost așezată sub genericul Frumuseţea sacră a lumii, respectiv: Creația ca dar al iubirii divine (clasa a V-a); Eu și universul meu familial (clasa a VI-a); Omul în comuniune cu semenii și divinitatea (clasa a VII-a); Iubirea ca formă de comuniune și împlinire (clasa a VIII-a). Competiția a presupus două probe, cea scrisă (12 mai) și cea orală (13 mai), susținute la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”; între acestea, programul loturilor elevilor a cuprins activități culturale diverse, vizite la obiective turistice, lansare de carte, vernisare de expoziții, salon de carte.
Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”, competiție interdisciplinară devenită tradiție aici, în Cetatea Sucevei, proiectul inițial fiind propus, încă din 2008, de prof. Daniela Ceredeev, actual inspector școlar pentru religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a adus împreună elevi merituoși, atașați de credință și de valorile neamului românesc.
Irina Ursachi