„În Maica Domnului, prin întruparea şi naşterea Mântuitorului, s-a realizat tot ce se putea realiza spre folosul omului – sfinţenia. De aceea am putea spune că întruparea şi, respectiv, naşterea lui Hristos sunt minuni mai mari chiar decât cea a facerii lumii. În actul întrupării şi al naşterii lui Hristos stă ascunsă însăşi taina răscumpărării noastre din robia păcatului.”
La împlinirea a treizeci de ani de la hirotonia întru Arhiereu care a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a fost prezent la hramul Mănăstirii Moldovița, județul Suceava, protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Cu acest prilej, la sărbătoarea Bunei Vestiri Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta aşezământului monahal.
La sărbătoarea hramului au participat stareţi şi stareţe de la mănăstirile bucovinene, oficialități locale, precum și numeroși credincioși veniți din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava. La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop a hirotonit în treapta de preot un tânăr diacon și a hirotesit întru iconom stavrofor un preot vrednic din cadrul protoieriei Câmpulung.
În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus în atenția credincioșilor date importante din punct de vedere scripturistic, patristic și istoric legate de unul dintre cele mai vechi praznice împărătești, Buna Vestire.
În cele ce au urmat, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre cultul Maicii Domnului și despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu. „Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat nestingherit după Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), sinod la care a fost condamnată erezia lui Nestorie şi s-a formulat esenţa doctrinei mariale ortodoxe, prin recunoaşterea rolului Sfintei Fecioare în întruparea Fiului lui Dumnezeu. Prin naşterea Fiului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a făcut-o pe Maica Domnului chivot sfinţit al lui Dumnezeu; de aici şi pururea fecioria ei, proclamată la Sinodul al V-lea Ecumenic, de la Constantinopol (553). Întruparea Fiului lui Dumnezeu a făcut parte din planul lui Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat cu omul dacă nu ar fi căzut în păcat? Părintele Dumitru Stăniloae spune că «în acest caz, omul ar fi înaintat aşa de mult în unire cu Hristos prin întregimea fiinţei sale, – trup şi suflet –, încât Fiul lui Dumnezeu ar fi devenit ipostasul ei (al fiinţei) fundamental, ca expresie a iubirii lui Dumnezeu».”
Ierarhul a subliniat momentul în care, la plinirea vremii, Fecioara Maria a primit vestea îngerului, care avea să bucure toate neamurile. „Fecioria în maternitate a Maicii Domnului va fi înţeleasă abia după Învierea lui Hristos. De remarcat este faptul că îngerul îi vesteşte ceva ieşit din rânduiala firii – Întruparea lui Hristos. Iisus nu are tată după firea Lui omenească, ci întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a consumat prin iconomia lui Dumnezeu. Iisus nu este copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria. Este un caz unic în istorie, faptul că un prunc a fost născut dintr-o fecioară care şi după naştere a rămas fecioară. (…) În cuvântul îngerului este cuprinsă întreaga Revelaţie a Întrupării. Prin naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, prin coborârea Duhului Sfânt asupra ei, prin umbrirea ei de către Tatăl Care a ales-o, istoria omenirii capătă sens.”
În continuare, Părintele Arhiepiscop a evidențiat puterea, dragostea, credința și smerenia Fecioarei Maria în momentul în care i-a vorbit Arhanghelului Gavriil. „Răspunsul: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!» (Luca 1, 38) revelează puterea slujitoare a Fecioarei Maria. În aceste cuvinte stă dovada credinţei şi smereniei ei. O credinţă care trece dincolo de legile firii. Fecioria ei se arată a fi disponibilă voinţei înnoitoare a Creatorului. Este semnul legământului întregii omeniri cu Fiul lui Dumnezeu; mai mult, răspunsul ei este răspunsul întregii omeniri. De aici şi afirmaţia Sfântului Ambrozie: «Hristos este rodul nostru al tuturor». … Fecioara înţelege taina: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!» (Luca 1, 38). Pe fondul acestui consimţământ, exprimat prin fie al Maicii Domnului, are loc întruparea. Duhul Sfânt îi dă puterea de a naşte. În trupul Fecioarei coboară Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, după ipostas, prin lucrarea Duhului Sfânt, Cel care este nedespărţit de Cuvântul. Astfel, Fecioara îşi află sensul fecioriei sale în maternitatea divină.”
Despre Cântarea Maicii Domnului, care îşi are izvorul de inspiraţie în Hristos, Care sălăşluia în ea, Înaltpreasfinția Sa a explicat: „În acest imn îi mulţumeşte mai întâi lui Dumnezeu că a preferat-o pentru a sluji tainei întrupării Lui, care-i aduce atât mântuirea, – ei şi întregului neam omenesc: «Mântuitorul meu» –, cât şi fericirea sau proslăvirea de care se va bucura din partea tuturor neamurilor: «Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile». De altfel, această preacinstire i-a fost adusă mai întâi de Arhanghelul Gavriil, care a salutat-o cu cuvintele: «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!» (Luca 1, 28).”
În final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a amintit rolul pe care l-a avut Preacinstita Născătoare de Dumnezeu în istoria Mântuirii. „Prin intermediul Maicii Domnului, Hristos a evidenţiat toate virtuţile pe care Dumnezeu le-a aşezat în om şi a demascat impostura, a risipit pe cei mândri, a răsturnat pe cei puternici, preferându-i pe cei smeriţi; a umplut de bunătăţi veşnice pe cei flămânzi şi i-a izgonit pe cei bogaţi în răutăţi şi goi de fapte bune, împlinind astfel făgăduinţele Sale, date lui Avraam şi seminţiei lui până în veac. În Maica Domnului, prin întruparea şi naşterea Mântuitorului, s-a realizat tot ce se putea realiza spre folosul omului – sfinţenia. De aceea am putea spune că întruparea şi, respectiv, naşterea lui Hristos sunt minuni mai mari chiar decât cea a facerii lumii. În actul întrupării şi al naşterii lui Hristos stă ascunsă însăşi taina răscumpărării noastre din robia păcatului.”
În încheiere, elevii şcolilor gimnaziale din satele comunei Moldovița au prezentat un moment artistic pregătit special pentru Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Copiii au recitat poezii și au interpretat cântece îmbrăcați în costume populare specifice zonei.
Maica stareță, stavrofora Benedicta Tatulici, i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și i-a dăruit Înaltpreasfinției Sale un tablou deosebit, cu prilejul împliniri a treizeci de ani de la primirea arhieriei.
În cei treizeci de ani de slujire arhierească, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a păstorit cu multă dragoste și vrednicie turma care i-a fost dată în grijă de Preamilostivul Dumnezeu. În tot acest timp, Înaltpreasfinția Sa a publicat 50 de cărți, a coordonat numeroase lucrări dedicate unor personalităţi ecleziale şi laice și a scris peste 150 de articole şi prefeţe, care se găsesc în cărţi, în presa laică şi în cea bisericească.
Activitatea pastoral-misionară a Înaltpreasfinției sale însumează mii de slujbe săvârşite în parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor, însoţite de predici elaborate, publicate ulterior în douăsprezece volume, alcătuirea unor statistici privind situaţia cultelor neoprotestante şi a caselor de adunare de pe raza arhiepiscopiei, reducerea până la desfiinţare a nenumărate fenomene parabisericeşti, printre care fenomenul dogarist, arsenisto-gherasimist, Zamisnicul, KGB-ist, Bodeşti, Homiţa, Codrii Paşcanilor, Râpa lui Coroi, Secuieni.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a ocupat și de îndeplinirea programului „Nici un sat fără biserică”, iniţiat de Preafericitul Daniel în timpul păstoriei sale ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Programul a constat în identificarea şi sfinţirea locurilor pentru noile biserici, realizarea proiectelor, sensibilizarea autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a diferiţi sponsori cu posibilităţi financiare şi materiale pentru susţinerea lucrărilor în desfăşurare.
Totodată, programul a inclus şi construirea de case parohiale şi sociale, restaurarea, consolidarea şi pictarea bisericilor, construirea de noi clopotniţe sau restaurarea celor existente, construirea unor case mortuare ş.a. Centralizarea pentru perioada 1991-2019, la nivel de eparhie, se prezintă astfel: biserici construite (391), biserici restaurate (415), biserici pictate (375), case parohiale construite (494), case de prăznuire / sociale (462); clopotniţe (149), case mortuare (75).
Dintre cele mai reprezentative lucrări în care Înaltpreasfinţia Sa s-a implicat în mod deosebit, amintim: Mănăstirea Vlădiceni, Mănăstirea Hadâmbu, Mănăstirea Zosin, Mănăstirea Eşanca, Mănăstirea Vorona (2 case şi gospodăria anexă), Mănăstirea Sihăstria Voronei (casa monahală şi noua biserică), Mănăstirea Sihăstria Putnei (vechea şi noua biserică), Mănăstirea Scăricica, Schitul „Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca” – Suceava, Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie” – Rădăuţi, Suceava, Mănăstirea Gorovei (restaurarea şi consolidarea bisericii) ş.a.
În plus, Părintele Arhiepiscop Calinic este ctitor principal la foarte multe biserici parohiale şi aşezăminte sociale, aşezăminte pe care, de-a lungul timpului, împreună cu fiii săi duhovniceşti, le-a susţinut şi încă le mai susţine.
În data de 21 iulie 2020, a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ceremonia de întronizare având loc în data de 26 iulie 2020, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, fiind condusă de IPS Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa mai multor ierarhi.
Bunul Dumnezeu să-i dăruiască Înaltpreasfinției Sale ani mulți, buni, luminoși şi roditori întru lucrarea mântuirii şi slujirea Bisericii!
Mănăstirea Moldovița
Originea Mănăstirii Moldovița, una dintre cele mai vechi aşezări monahale din ţara noastră, nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410, cu întregul ansamblu de construcţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave, voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci şi privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova. Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârşitul secolului al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd şi astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie.
Dorind să continue existenţa aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarniţa (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuţi, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti.
Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldoviţa funcţiona un important centru cultural, unde se copiau şi se împodobeau cărţi bisericeşti. Cele mai valoroase manuscrise datează din secolul al XV-lea. Activitatea culturală desfăşurată în epoca lui Alexandru cel Bun a continuat şi în secolele al XVII-lea (se remarcă strădaniile episcopului Efrem de Rădăuţi, mare cărturar şi ctitor la Moldoviţa, care a organizat aici o şcoala de copişti şi miniaturişti) şi al XVIII-lea.