Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Mănăstirea Dragomirna a răspuns afirmativ la invitația Rețelei Naționale a Muzeelor din România pentru ca Muzeul „Anastasie Crimca” să participe la evenimentul – Noaptea Muzeelor la Sate organizat în premieră Sâmbătă, 2 septembrie 2023.
Pentru prima dată această frumoasă și importantă colecție muzeală mănăstirească a avut vizitatori până în noapte târziu. Cu ocazia Nocturnei Muzeale Rurale întregul ansamblu monastic a devenit un mare și luminat muzeu.
Vizitatorii s-au bucurat de un traseu inedit parcurs în ritmul îngustelor metereze, împreună cu maicile – ghid, într-o atmosferă de rugăciune, auzindu-se de la strană slujba de priveghere. Au fost realizate 2 circuite de vizitare: primul tur a cuprins turnul clopotniță și turnul Barnovschi, iar în al doilea tur s-a putut vizita vechea egumenie, tunul mitropolitului și turnul Silvestru.
În fiecare obiectiv, oaspeții nocturni s-au bucurat de obiective inedite precum camere de gardă, sala Divanului, trape de vizitare, tainițe, încăperi capcană, o celulă și o ieșitoare în piatră la 20 m înălțime.
Cu această ocazie a fost amenajată o sală expozițională cu facsimile după miniaturile create în Scriptoriul dragomirnean în perioada 1609- 1616, cu tematica – „De la original – la replică”.
Cetatea barnovschiană prin zidurile ei masive, prin scările speciale cioplite în piatră, prin toate artificiile medievale de la podul ce devenea poartă – barieră pentru inamici până la tainițele bine ascunse sub podele, rămâne un mare obiectiv care cere să fie vizitat. O simplă observare este o adevărată lecție de istorie, de coborâre în istorie și de încercare de pătrundere în cotidianul medieval, profund religios.
Fiecare scară în spirală cu trepte divers distanțate, fiecare drum de strajă cu ocnițe maiestuos încadrate în zidurile masive, susținut de zvelte arcade ne amintesc de voievodul martir Miron Barnovschi și de oștenii iubitori de glie străbună ai secolului al XVII-lea. Fiecare piatră ne amintește și de osteneala fără vreme a meșterilor, închinată lui Dumnezeu, fără a cere răsplată de la oameni.
Atingând aceste ziduri ne amintim și de miile de călugări care le-au dat viață, care le-au luminat cu ruga lor și care le-au înfrumusețat cu rucodelia lor.
Acest eveniment s-a dorit a fi și o chemare la împreună lucrare pentru a putea păstra în bune condiții zestrea strămoșilor noștri. Obștea dragomirițelor își dorește să implementeze un proiect prin care să fie evidențiată structura deosebită cu ferme zăbrelite, contravântuiri din lemn și tiranți metalici a podului muzeului Anastasie Crimca creând astfel un nou spațiu expozițional.
Ansamblu monastic de la Dragomirna rămâne cu porțile deschise pentru a-i primi pe iubitorii de artă, pe iubitorii de frumos și de istorie ca un viu și mare muzeu, ca o instituție care încearcă să pună în valoare, bunurile cu care ne-au înzestrat ctitorii de odinioară: boieri, voievozi și mitropoliți.
Stavrofora Maria Magdalena Gherghina
Stareța Mănăstirii Dragomirna