La ceas de sărbătoare: Hramul Schitului „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Muceniță Alexandra” – Sunători / Suceava

Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Muceniță Alexandra” – Sunători și-a sărbătorit vineri, 21 aprilie, unul dintre hramurile bisericii. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, această sărbătoare a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească.

Programul liturgic a început de joi, 20 aprilie, când la ora 17:00, alături de obștea schitului, Slujba Vecerniei a fost oficiată de un sobor de preoți şi diaconi. Ziua de vineri a început cu săvârșirea Ceasurilor Pascale, urmate apoi de Sfânta Liturghie și Sfințirea cea mică a apei. Alături de obștea monahală și stavrofora Magdalena Onofrei, egumena schitului, s-a aflat o mulțime de credincioși veniți din toate împrejurimile pentru a se bucura de Praznicul Maicii Domnului, dar mai ales de pomenirea Sfintei Mucenițe Alexandra, ocrotitoarea sfântului locaș. Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Cămârzani, iar din soborul slujitor au făcut parte PC Protoiereu Aurel Goraș, Protosinghelul Nectarie Jacotă și Ieroschimonahul Teofil Boian. Dintre oficialitățile locale prezente la eveniment amintim pe domnul primar Andrei Ștefăniță Mazăre, edilul comunei Dorna-Arini, cel care sprijină constant acest așezământ monahal.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Aurel Goraș care a evidențiat importanța sărbătorii, dar și multiplele semnificații duhovnicești ale acesteia.

„Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, ce nu are dată fixă, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, și amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457- 474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apăvindecătoare. În semn de mulțumire, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică undes-au săvârșit apoi foarte multe minuni, consemnate în documente. Biserica, situată în vechiul cartier Vlaherne, se maivede și astăzi în Istanbul. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului amintește totodată și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvorde nădejde și de vindecare. Să rânduiască Bunul Dumnezeu să ne purtăm Crucea noastră cu biruință, în lumina Crucii lui Hristos, încredințându-i pe cei din jurul nostru de trăirea sfântă și sfințitoare a credinței curățitoare”.

Pentru orice comunitate creștină, hramul înseamnă o zi de sărbătoare deosebită, în care sunt cinstiți sfinții ocrotitori ai bisericii. „Sfânta împărăteasă și muceniță Alexandra (cunoscută și sub numele Prisca) a fost soțiaîmpăratului Dioclețian (284-305). Și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Maximian Galerius (305-311). Sfânta Alexandra și-a mărturisit credința în Dumnezeu atunci când a văzut că Sfântul Gheorghe rămăsese în viață prin mare minune, deși fusese torturat îndelung. Fiind întemnițată, Sfânta Alexandra a fost condamnată la moarte în chinuri, ca și Sfântul Gheorghe, iar când a auzit acest lucru, s-a rugat Domnului din toată inima și a trecut la cele veșnice înainte de tortură. La rândul lor, cele treislugi ale sale, Apolo, Iachie și Codrat, s-au jertfit după ce și-au mărturisit credința în Hristos Domnul”.

De asemenea, părintele protopop a transmis gândul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru obștea și închinătorii de la Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta MucenițăAlexandra” – Sunători, la acest moment de sărbătoare.

„Cele două minuni amintite au fost rodul credinței și al rugăciunii. Dumnezeu face minuni și cu noi dacă ne rugămla biserică, acasă, la lucru, pretutindeni. Când omul se roagă din toată inima și cere de la Dumnezeu iertare, dobândește iertare, dar și o inimă compătimitoare, cum spune Sfântul Isaac Sirul, care-i cuprinde pe toți semenii, toată creația”.

În cuvântul de încheiere adresat celor prezenți, stavrofora Magdalena Onofrei a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântare și purtare de grijă, precum și tutturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a hramului: „Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat și anul acesta cu toate cele trebuitoare acestui praznic, mulțumim cu smerenie Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și părintelui protopop Aurel Goraș pentru buna lor păstorire și pentruneîncetata purtare de grijă, mulțumim sfințiților părinți prezenți pentru bucuria și onoarea pe care ne-au făcut-o binecuvântând sărbătoarea noastră cu prezența lor, maicilor de la Mănăstirea Cămârzani pentru ajutorul acordat la strană, precum și tuturor credincioșilor care ne-au trecut pragul și care au dorit să se alăture la această sfântă sărbătoare.

Aducem prinos de mulțumire binefăcătorilor schitului nostru, rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească fiecăruiacu cele cerești în locul celor pământești – după faptele, credința și dragostea lor. Bunul Dumnezeu să le împlinească dorințele cele bune și, împreună lucrând cu Maica Domnului și Sfânta Muceniță Alexandra, să le aducă pace, bucurie și călăuzire pentru mântuire!”.

Clipele minunate petrecute pe aceste meleaguri au fost surprinse de un pelerin care a precizat că ,,se află tocmai în Bucovina, la un schit cu oameni frumoși la suflet și în trăire duhovnicească; un loc unde găsești un izvor cu ape vindecătoare și te poți închina la unul din veșmintele care a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, donație a Mitropoliei Moldovei. Mă bucur așadar că, preț de câteva ore, am fost și eu în comuniune cu aceste sufletealese, prezente la această frumoasă sărbătoare”.

Acest loc sfânt, slujbele și activitățile desfășurate aici, ne țin aproape unii de alții în mod concret, sprijinindu-ne, ajutându-ne, în momente de cumpănă, de deznădejde, dar și în clipele frumoase.

Stavrofora Magdalena Onofrei,

Egumenă a Schitului „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Muceniță Alexandra” – Sunători / Suceava

foto credit: monitoruldedorna.ro