Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a patra zi

Cea de a patra zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început cu multă bucurie, odată cu prezentarea doamnei dr. Evangelia Spirakou– „Tradiția corului în Arta Psaltică. Liturghia credincioșilor de rit vechi ca studiu de caz pentru practicile interpretării bizantine”. Doamna cercetător din Atena a adus în atenția cursanților aspecte legate de modul în care se desfășura activitatea corurilor în perioada înfloritoare a Bizanțului. A fost analizată, în special, Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, prezentarea cuprinzând atât elemente istorice cât și practice, și modul în care unele dintre ele au supraviețuit în practica liturgică a credincioșilor de rit vechi.

În cele ce au urmat, doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru, de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, a susținut cursul  intitulat „Imne închinate Maicii Domnului”. În cadrul acestuia fost analizat Imnul Acatist, cea mai frumoasă cântare închinată Născătoarei de Dumnezeu, precum și alte imne paleocreștine care descriu cele mai importante momente din viața Fecioarei Maria. Au fost prezentate și numeroase manuscrise – mărturii ale vechilor notații, precum și evoluția melodică a acestor cântări de laudă.

Ziua a continuat cu una dintre cele mai așteptate întâlniri din cadrul acestui Masterclass de Cânt Bizantin, al treilea curs practic de interpretare psaltică susținut de domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). De această dată s-a pus accentul pe înțelegerea și exersarea intervalelor, precum și peimportanța însușirii partiturilor, dincolo de învățarea propriu-zisă a notațiilor.În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că trăirea psalților poate fi transmisă celor care ascultă muzica bizantină doar după găsirea puterii și resurselor interioare.

Următoarea activitate, partea a II-a a cursului de muzică răsăriteană cultă, a reunit participanții ediției a XIV-a a masterclass-ului cu studenți și profesori din Grecia, precum și cu membri ai ansamblului de paleografie muzicală Chrisorremon, ai ansamblului de muzică răsăriteană cultă Psaltira din Salonic și ai ansamblului Floralia din Iași. Cursul, coordonat de doamna Maria Alexandru, a continuat studierea unor piese din opera lui Dimitrie Cantemir, precum și a unor piese didactice prin care s-au exersat mai multe tipuri de macamuri.

Al treilea curs pe tema ethosului cântărilor pe larg i-a implicat atât pe participanții din sală, cât și pe cei din online în interpretarea partiturilor, evidențiind importanța studierii îndelungate, cu simplitate, fără ison, căutând și păstrând liniștea interioară.

Așadar, și astăzi, cursanții au beneficiat de conferințe, prezentări și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă, engleză și română, asigurându-se traducerea orală consecutivă, pentru cursurile domnului Panagiotis Neochoritis, și simultană, pentru conferințe.

Mâine, în a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, doamna cercetător Evghenia Ignatenko va prezenta lucrarea „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769”, Ieromonahul Petru Pruteanu va vorbi despre „Liturghia Cuvântului,”  domnul Panagiotis Neochoritis va continua seria cursurilor practice de interpretare psaltică și doamna Maria Alexandru va face al treilea curs de muzică răsăriteană cultă.

Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

Irina Ursachi