Evanghelia de astăzi aduce în prim plan, mai întâi, două mențiuni consemnate doar de Evanghelistul Luca: uciderea unor galileeni, din ordinul lui Pilat și moartea a optsprezece persoane, peste care s-a surpat turnul din Siloam. Primul eveniment este pus de unii interpreți ai textului sacru în legătură cu revolta împotriva stăpânirii romane, organizată sub conducerea lui Iuda Galileianul, în preajma recensământului din timpul guvernatorului Quirinius al Siriei, fapt consemnat și în Faptele Sf. Apostoli (5, 37). Cunoscut pentru brutalitatea sa și pentru conflictele pe care le-a avut cu iudeii, procuratorul provinciei romane Iudeea, Pilat din Pont (26-36 d. Hr.) nu pregetă să ia atitudine împotriva celor răsculați și poruncește uciderea galileenilor, chiar când aduceau jertfele rânduite. Al doilea eveniment este legat de căderea turnului Siloamului, probabil construit pe zidul cetății Ierusalim, deasupra scăldătorii Siloamului.
Importanța evenimentelor aduse în atenție nu rezidă însă atât mult în identificarea lor istorică, ci mai degrabă, în mesajul transmis, care face referire la iminența morții și la necesitatea pregătirii pentru acest moment. Pentru iudei era specific să pună un eveniment cu urmări nefaste în corelație cu un rău săvârșit de cel care suferea consecințele. Mântuitorul nu infirmă că cei care au fost uciși erau păcătoși, însă arată că ei nu au pătimit pentru că erau mai păcătoși decât alții, adăugând că de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel. Acestea – spunea Sf. Teofilact al Bulgariei – trebuie să ne fie învățătură spre toate ce ni se întâmplă în fiecare zi. Iar dacă unii cad, iar noi fără ispită rămânem, să nu perseverăm în indiferență, ci să învățăm, din pilda acelora, ca noi să fim mai buni.
Pilda din a doua parte a Evangheliei este interpretată de unii părinți ai Bisericii ca făcând referire, în mod deosebit, la poporul evreu, smochinul fără rod. Cei trei ani în care lucrătorul caută rod reprezintă cercetarea poporului ales prin Moise, prin care este dată Legea, prin profeți și, mai apoi, prin venirea Mântuitorului. Lucrătorul viei este Însuși Mântuitorul, Care, „plin de îndurare, mijlocește pentru omenire” (Sf. Ambrozie al Mediolanului), înaintea Stăpânului, adică înaintea lui Dumnezeu Tatăl, îngrijind via prin dogme și învățături – după cuvântul Sf. Teofilact – pentru a aduce rod.
Smochinul ne reprezintă însă și pe fiecare dintre noi. Menirea noastră e să aducem rod, cât încă mai avem „frunze”. Suntem datori să ne amintim de faptul că Mântuitorul a blestemat un smochin care avea doar frunze și nu avea rod, zicând de acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce, chiar dacă nu încă nu era timpul smochinelor (Marcu 11, 13 – 14). Învățăm astfel că timpul rodirii este astăzi și nu trebuie să așteptăm o altă perioadă mai propice rodirii. Privegheați – ne spune Domnul – că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (Matei 25, 13).
Arhid. Prof. Dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ
