Evanghelia

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme. Și la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi o altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și ocărând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o. Atunci, stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor rușina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moștenitorul; să-l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei, auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi.

Luca 20, 9-18

Pilda de astăzi este rostită de către Mântuitorul imediat după ce este întrebat de către reprezentanții preoților din Israel despre autoritatea Sa în ceea ce privește problematica religioasă și templul sfânt. Dacă pentru unii dintre liderii religioși ai poporului slujirea preoțească era considerată un drept pe care îl aveau, ei crezându-se moștenitori ai celor rânduite și făgăduite de Dumnezeu, prin rostirea acestei pilde, Mântuitorul arată că, de fapt, ei nu sunt decât administratori ai celor primite și chiar răi administratori, care nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu.

În paginile Sfintei Scripturi via este înțeleasă în general ca fiind Împărăția lui Dumnezeu. În pilda de față „via este poporul iudeu, iar timpul petrecut de stăpânul viei în călătorie reprezintă perioada ce a urmat teofaniei de pe Muntele Sinai, timp în care Dumnezeu nu a mai vorbit direct poporului. Slujitorii trimiși de stăpânul viei sunt profeții trimiși de Dumnezeu pentru ca Israel să se întoarcă la Lege și să aducă roade” (Sf. Chiril al Alexandriei). Lucrătorii sunt cei din poporul ales, iar atitudinea lor este contrară iubirii arătate de Cel Care a sădit via, pentru ca toți să se bucure de roade. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi ­– spunea primul martir al Bisericii, Sf. Arhidiacon Ștefan, iudeilor pregătiți să-l ucidă. Dragostea stăpânului depășește inimaginabil limitele unei raportări obișnuite față de lucrători în dorința de a colabora cu ei. Nu îi pedepsește până ce nu își arată maxima disponibilitate și apropiere față de ei, trimițând pe fiul său cel iubit; poate se vor rușina de el. Este evident că relatarea se referă la răstignirea Mântuitorului, pilda surprinzând chiar detaliul că scoțându-l afară din vie, l-au ucis (a se vedea Evrei 13, 11-12).

În finalul pildei, Mântuitorul face apel la două versete (22-23) din Psalmul 118, arătând că ele se împlinesc prin lucrarea Lui. Piatra cea din capul unghiului, despre care se vorbește în text, era o piatră fundamentală pentru clădirile de atunci, cu rol în asigurarea unității a doi pereți și în consolidarea clădirii. Hristos Domnul este Piatra cea din capul unghiului (I Petru 2, 4-8). Unghiul este Biserica – spunea Sf. Maxim Mărturisitorul – fiindcă precum unghiul se face prin unirea a două ziduri, pe care le unește într-o legătură indisolubilă, așa și în Biserică s-a făcut unirea a două popoare, împreunând la un loc pe cei dintre neamuri și pe iudei într-o singură învățătură de credință și strângându-i într-un cuget.

Mântuitorul este Cel Care ține laolaltă Biserica, căci fără El zidirea s-ar ruina. Dar pentru cei ce Îi sunt împotrivă, adică pentru cei care cad pe această Piatră, este sminteală. Aceștia se vor sfărâma în fața cuvintelor lui. Pentru păcătoși Hristos Piatra va fi pricină de pedeapsă, căci peste cine va cădea Piatra, pe acela îl va zdrobi (Sf. Teofilact al Bulgariei).

Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ