„Zis-a Domnul pilda aceasta: era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: o sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: dar tu, cât ești dator? El i-a spus: o sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice”.
S-a spus, pe bună dreptate, că parabola iconomului nedrept, a celui care nu reușește să administreze bunurile stăpânului său, periclitându-i averea, la fel ca parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, au un numitor comun: subordonarea averilor pământești pentru „achiziționarea” bunurilor veșnice.
Dacă în capitolele anterioare Sfântul Luca a preferat să vorbească despre ucenicia asumată, aici se aprofundează înțelesul acesteia: orice ucenic este și iconom sau administrator!
La fel ca și în celelalte situații, există și astăzi o tendință de a considera mesajul parabolelor învechit. Lucrurile stau tocmai invers. Este un lucru dovedit că, de obicei, inițiativa de a investi inteligent în afacerile de tot felul, chiar și atunci când se dovedesc a fi nedrepte, este o chestiune mereu actuală. A ne face „prieteni” cu bogăția nedreaptă nu înseamnă a lăuda necinstea. Așa-numita „prietenie”, colaborarea cu bogăția nedreaptă, exegetic, se înțelege ca a manifesta un comportament iscusit în utilizarea resurselor financiare, inclusiv bani sau alte lucruri materiale, în vederea dobândirii de suflete pentru Hristos, adică a prieteniilor care vor putea fi durabile, nu trecătoare.
Un exemplu, deși ar putea fi identificate la fel de bine și altele, ar fi acela că banii se pot investi eficient prin achiziționarea de Biblii, de exemplu. În felul acesta, ceea ce e vremelnic (banii) devine un bun spiritual. Dacă cineva cu suma X optează pentru a cina într-un restaurant bun, a doua zi, de exemplu, ar putea să constate aceeași nevoie de hrană, cu toate că suma din ziua precedentă va fi fost mare.
Dacă, de pildă, înclină spre cumpătare, atunci suma X poate fi folosită eficient: achiziționarea de Biblii, catehisme, etc. împărțite celor care ar dori să citească, dar nu au suficiente resurse financiare, ar rodi pentru Împărăția cerească (id est „corturile veșnice” din textul lucanic), dar nu îi vor aduce în schimb alte Biblii, alte catehisme, sau alte foloase materiale ci, prin faptul că cineva se va fi folosit de cuvintele Domnului, ar oferi lui Hristos suflete.
Deci, pe scurt, printr-o investiție plină de înțelepciune a resurselor de care dispunem, am putea dobândi alte suflete care vor fi martori la Judeacata lui Hristos, favorabili nouă celor care am folosit mijloacele pe care le-am avut la îndemână ca pe o sămânță de calitate, în vederea unui rod veșnic, conștientizând faptul că starea de aici e trecătoare, iar cea din ceruri, netrecătoare.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN