Sfântul Teofilact al Bulgariei leagă afirmația ucenicului din Evanghelia de astăzi de episodul prezentat anterior, în care Domnul îi învăța pe ucenicii Săi despre smerenie (Lc. 9, 46-48), motivând că acesta s-a temut ca nu cumva să-l fi oprit pe acel om din trufie, dat fiind că el „nu primise împreună cu dânșii darul facerii de minuni, nici nu l-a trimis pe el Domnul spre aceasta, asemenea lor”. Mântuitorul clarifică situația: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Referitor la aceste cuvinte, Sfântul Vasile cel Mare arăta că „nu trebuie să-l împiedicăm pe cel care împlinește porunca lui Dumnezeu, deși e lipsit de o dispoziție sufletească sănătoasă și care păstrează o aparentă acrivie în respectarea învățăturii Domnului, în măsura în care, printr-o astfel de faptă, nu vatămă pe nimeni, ba chiar, uneori, le poate fi de folos unora. Totuși trebuie să-l îndemnăm să arate un cuget vrednic de îndreptare”.
Prin cuvintele zilele înălțării Sale, Evanghelistul Luca înțelege, asemenea Evanghelistului Ioan, zilele preaslăvirii Mântuitorului prin Sfintele Sale Pătimiri (a se vedea In. 17, 1, 5), căci ne evidențiază clar Scriptura că „după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (In. 3, 14 – 15; pentru lămuriri a se vedea și Num. 21, 7-9).
Drumul principal care lega cele două provincii ale Țării Sfinte, Galileea și Iudeea, între care călătorea Mântuitorul pentru a ajunge la Ierusalim, trecea prin Samaria. Samarinenii erau un popor rezultat din amestecul iudeilor cu oameni de alte naționalități, afirmau credința în Dumnezeu și în Legea lui Moise, dar permitea și idolatria, datorită influențelor păgâne. Separația și rivalitatea dintre iudei și samarineni erau extrem de cunoscute, un exemplu concludent fiind și faptul că atunci când călătoreau între provinciile Țării Sfinte, evreii ocoleau Samaria, desconsiderând acest teritoriu, și preferau să meargă prin deșert, iar dacă, din grabă mare, traversau Samaria, la intrare pe teritoriul lor își scuturau sandalele, ca nu cumva praful adus din Samaria să le întineze pământul. În fața atitudinii ostile arătate de samarineni, fii lui Zevedeu – numiți și fii tunetului (Boanerghes, în aramaică, cf. Mc. 3, 17) – îi cer Mântuitorului să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie (a se vedea IV Regi 1, 10-14). Cel ce n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască pune blândețea, iertarea și iubirea în locul răzbunării, învățând că acesta este duhul Noii Legi. Prin aceasta nu este condamnat Sf. Ilie ca fiind un om nedesăvârșit, conform spuselor Sf. Ioan Gură de Aur. El a procedat așa, pentru că „în vremea lui, când mintea oamenilor era mai copilăroasă, era nevoie de această pedagogie”. Creștinii însă trebuie să fie următori, prin faptă și prin cuvânt, Învățătorului lor.
Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ
