În după-amiaza zilei de 28 septembrie 2023, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Proiecte și Construcții bisericești, și părintele inginer Constantin Bobu, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie:
- Parohia Hancea – stadiul lucrărilor de schimbare a acoperișului bisericii;
- Parohia Sălăgeni – stadiul lucrărilor la noua capelă de cimitir;
- Mănăstirea Ițcani – stadiul lucrărilor la Așezământul Social Filantropic „Ovidenia”;
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – stadiul lucrărilor de realizare a drenului, a lucrărilor de amenajare și de sistematizare a curții interioare;
- Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – finalizarea lucrărilor de demontare a acoperișului a două adăposturi propuse spre dezafectare
- Mănăstirea Cămârzani – stadiul lucrărilor de edificare a halei pentru Tipografia „Arhim. Vartolomeu Mazereanu” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, începerea lucrărilor de sistematizare, aducțiune și dren;
- Ferma Lucos – finalizarea lucrărilor de realizare a împrejmuirii la adăpostul de păsări și lucrările agricole de sezon și de întreținere.
- Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor la parcarea din incinta ansamblului arhiepiscopal.