Itinerar pastoral – 22 martie 2025

vizite_pastorale_bun

În după-amiaza zilei de 22 martie 2025, după primirea delegației Premierului României la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, inclusă într-un proiect de restaurare și consolidare finanțat prin Compania Națională de Investiții, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, și părintele arhimandrit Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale, a vizitat șantierele următoarelor unități de cult din eparhie:

  1. Ansamblul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor la obiectivul 1: Biserica „Sfântul Gheorghe”, monument UNESCO, obiectivul 2: Stăreție, obiectivul 3: Chilii, obiectivul 5: Clisiarniță;
  2. ⁠Mănăstirea Cămârzani – vizită privind procesul de lucru al echipamentelor pentru realizarea de lumânări pentru perioada pascală;
  3. ⁠Mănăstirea Bogdana – stadiul lucrărilor de renovare a casei monahale principale (faza montare a țiglei ceramice pe acoperiș, pregătirea rigolelor și a stratului suport cu armătură în vederea turnării terasei de acces, a aleilor și a rigolelor; montare termosistem exterior, montare ferestre și stâlpi de lemn pentru cerdac);
  4. ⁠Mănăstirea Sihăstria Putnei;
  5. ⁠Mănăstirea Sihăstria Putnei – stadiul lucrărilor la clădirea Căminului de Bătrâni „Sfântul Nectarie” (lucrări de instalații și montanți în vederea montării liftului); stadiul lucrărilor la clădirea Centrului de Recuperare (stabilirea modelului de împrejmuire și trasarea limitelor împrejmuirii);
  6. ⁠Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Horodniceni;
  7. ⁠Ferma Lucos – lucrări agricole și activități zootehnice de sezon.