Itinerar pastoral – 18 iulie 2023

vizite_pastorale_bun

În după-amiaza zilei de 18 iulie 2023, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Proiecte și Construcții bisericești, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie:

  1. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – începerea lucrărilor de realizare a drenului și de sistematizare;
  2. Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – activitățile curente și lucrările de întreținere a parcului;
  3. Mănăstirea Ițcani – lucrările la Așezământul Social-Filantropic „Vovidenia”;
  4. Mănăstirea Cămârzani – stadiul lucrărilor de edificare a halei pentru Tipografia „Arhim. Vartolomeu Mazereanu” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților;
  5. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Gura Humorului – stadiul lucrărilor de refacere a turlei și a acoperișului bisericii;
  6. Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh și Cuvioșii Paisie și Cleopa” Vadul Negrilesei – stadiul lucrărilor la demisolul bisericii mari;
  7. Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc – stadiul lucrărilor la noul corp de birouri și cantină socială;
  8. Magazinul de produse naturiste „Arimateea” – Câmpulung Moldovenesc;
  9. Mănăstirea Sihăstria Putnei – stabilirea locului pentru ridicarea clopotniței și a centrului pentru tineret;
  10. Ferma Lucos – lucrările agricole de sezon și de întreținere.