Itinerar pastoral – 15 octombrie 2024

vizite_pastorale_bun

În ziua de 15 octombrie 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele arhimandrit Mihail Bălan, exarh de zonă, și părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat șantierele următoarelor unități de cult din eparhie:

  1. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – stadiul lucrărilor de montare a termosistemului și al finisajelor și varurilor la fațada exterioară;
  2. ⁠Protopopiatul Fălticeni – stadiul lucrărilor la clădirea anexă, limitrofă clădirii protopopiatului (faza realizare termosistem);
  3. ⁠Parohia „Sfântul Ilie” Fălticeni – stadiul lucrărilor de pictură interioară a bisericii, al lucrărilor la pergola pe stâlpi și arce din beton armat (faza realizare pavaje piatră);
  4. ⁠Mănăstirea Slatina – stadiul lucrărilor de restaurare-renovare a Casei Domnești, monument istoric din incinta sitului monahal, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, inițierea proiectului de restaurare-conservare a ansamblului monahal, inițierea proiectului de realizare a unui Centru Multifuncțional Socio-Cultural „Alexandru Lăpușneanu”, inițierea proiectului de demolare, relocare, restaurare și renovare a arhondaricului, a clădirilor anexă și a gospodăriei zootehnice, inițierea lucrărilor de realizare a unei parcări pentru pelerini, incluzând și o toaletă dotată corespunzător, și a aleii principale de intrare în incinta mănăstirii pe direcția turnului clopotniță, marcată prin două ziduri laterale de piatră rostuită și refacerea aleii de arbori, care vor fi plantați de-a lungul aleii principale, stânga-dreapta; reamenajare peisagistică a incintei sitului;
  5. ⁠Mănăstirea Slătioara – evaluarea vegetației arboricole, toaletarea sau extragerea pieselor uscate și înlocuirea acestora cu vegetație arboricolă tânără;
  6. ⁠Mănăstirea Râșca – stadiul lucrărilor de restaurare – renovare a bisericii monument finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență;
  7. ⁠Mănăstirea Bogdănești – stadiul lucrărilor la așezământul de bătrâni (faza montare termosistem, finisaje și varuri la fațadă exterioară);
  8. ⁠Mănăstirea Voroneț – reamenajarea spațiului eclezial, renunțarea la obiectele de prisos și dotarea cu obiecte absolut necesare; urgentarea inițierii proiectului de renovare a Casei Monahale „Arhitect Ioana Grigorescu” și relocarea monahiilor în chiliile din incinta ansamblului monahal; realizarea proiectului pentru edificarea unui Centru Cultural-Educațional și Social-Filantropic; demolarea caselor de lângă zidul de incintă de Nord-Est și a celor din vecinătatea Casei Monahale, aflate într-o stare avansată de degradare; înlocuirea aleilor de acces și a celor perimetrale Casei Monahale, actualmente din beton, cu alei reconfigurate din piatră casetată de Vama, prevăzute cu rigole longitudinale de preluare a apelor pluviale; relocarea gospodăriei zootehnice și a depozitului de lemne din aria de protecție a monumentului în afara incintei;
  9. ⁠Parohia Salcea – stadiul lucrărilor la centrul social (faza montare lemnărie la acoperiș);
  10. ⁠Parohia „Sfânta Ecaterina” Șcheia – stadiul lucrărilor la Centrul Social „Sfinții Martiri Brâncoveni” (faza montare tablă de cupru la acoperișul casei sociale);
  11. ⁠Ferma Lucos – lucrări agricole și activități zootehnice de sezon.