În după-amiaza zilei de 12 martie 2025, după programul de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat șantierele următoarelor unități de cult din eparhie:
- Ansamblul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor la obiectivul 1: Biserica „Sfântul Gheorghe”, monument UNESCO, obiectivul 2: Stăreție, obiectivul 3: Chilii, obiectivul 5: Clisiarniță;
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – evaluarea lucrărilor în curs;
- Schitul Mănăstioara Udești – stadiul lucrărilor de restaurare – renovare a bisericii monument finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (fază montare draniță pe nava principală);
- Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Horodniceni;
- Parohia „Sfinții Apostoli” Berchișești – stadiul lucrărilor la biserica parohială (faza montare învelitoare din tablă pe absida altarului și absidele laterale);
- Mănăstirea Voroneț – stadiul pregătirii și delimitarea terenului în vederea realizării unei parcări în vecinătatea mănăstirii; pregătiri în vederea reluării lucrărilor la zidul de incintă; stadiul lucrărilor de amenajare a spațiilor de depozitare, faza 2;
- Mănăstirea Ilișești – stabilirea amplasamentului pentru realizarea unui lumânărar și a unui magazin bisericesc; inițierea proiectului de amenajare a unei parcări; începerea lucrărilor de pregătire a terenului în vederea edificării unei case monahale;
- Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei – stadiul lucrărilor de montare a termosistemului la casa monahală; inițierea unui proiect de retrasare a căii principale de acces pe axul clopotniței; inițierea unui proiect de montare a unei troițe din piatră;
- Ferma Lucos – activități zootehnice de sezon.