În galeria slujitorilor Muzei Clio născuţi şi formaţi în Bucovina, un loc aparte îl ocupă Nicolai Grămadă, cunoscut celor din breaslă graţie operei sale ştiinţifice, şi mai ales monumentalei sale lucrări Toponimia minoră a Bucovinei, ediţie apărută prin purtarea de grijă a academicianului Vladimir Trebici şi îngrijită de academicianul Dimitrie Vatamaniuc şi Ion Popescu Sireteanu şi tipărită abia în 1996.
S-a născut în frumoasa aşezare a Zahareştilor, la început de primăvară, în familia înstărită a lui Ilie şi Maria Grămadă, familie cunoscută ca fiind cu dragoste de învăţătură cum se arată într-un document din Arhive.
După absolvirea claselor primare în satul natal, supravegheat în mod special de bunica Ilinca şi de învăţătorul satului, în 1902 se înscrie la Gimnaziul Greco – Oriental din Suceava, având colegi de clasă printre alţii pe Dimitrie Marmeliuc, Aurel Morariu, Ioan Ţurcanu, Claudiu Isopescu.
Urmează apoi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, unde i-a avut ca profesori pe Sextil Puşcariu, Ion Nistor, Teofil Sauciuc Săveanu, şi apoi cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Viena, obţinând licenţa în 1919, doctoratul în Litere şi Filosofie în 1922. Urmează specializări în domeniul istoriei la Viena, Lepizig,Paris şi Roma.
În urma studiilor făcute la Paris şi Roma va intra în rândurile universitarilor români cei mai bine pregătiţi în domeniul Ştiinţelor auxiliare ale istoriei, domeniu căruia i-a dedicat întreaga sa activitate didactică şi mare parte din cea de cercetare.
Din 1926 îşi începe cariera didactică ca profesor la Şcoala Normală de băieţi din Cernăuţi, apoi la Storojineţ şi la Liceul de fete din Cernăuţi, pentru ca începând din 1928 să fie titularul cursului de Ştiinţe auxiliare ale Istoriei la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi.
În perioada interbelică a fost şi membru al Şcolii Române din Roma, iar între 1941 – 1944 a fost şi directorul Muzeului Bucovinei din Cernăuţi. Între 1945 – 1948 a fost şi decanul Facultăţii de Teologie de la Râmnicul Vîlcea şi mai apoi de la Suceava, unde alături de profesorii Milan Şesan, Cicerone Iordăchescu, Vladimir Prelipceanu, Justin Moisescu şi Ilie Grămadă a ocupat Catedra de Istoria Românilor şi Istoria Literaturii Române.
Apoi este numit director al Arhivelor Statului Suceava de către Aurelian Sacerdoţeanu, şi mai apoi ajunge decan al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Iaşi, având colegi pe D. Tudor, Mircea Petrescu Dâmboviţa, Nicolae Corivan, D. Ciurea şi alţii.
În 1952, în vârstă de doar 60 de ani, în plină activitate ştiinţifică este pensionat, fiind considerat un intelectual incomod noului regim politic. Chinuit de o boală nemiloasă, trece la cele veşnice la 19 februarie 1961, la numai 79 de ani lăsând în urma sa nu numai studii şi monografii istorice ci şi amintirea unui om căruia nu i-a lipsit curajul de a merge pe un drum nu întotdeauna neted.
Dintre lucrările sale care şi astăzi sunt de referinţă amintim0 Studii mărunte din domeniul ştiinţelor auxiliare istoriei, Cernăuţi, 1934, Vechile peceţi săteşti bucovinene, 1783 – 1900, Cernăuţi, 1939, şi amintita Toponimie minoră a Bucovinei în două volume însumând peste 1000 de pagini, lucrare despre care Iorgu Iordan afirma nu cunosc o colecţie de asemenea numiri mai bogată decât aceasta, şi, deci, mai interesantă nu numai prin cunoaşterea trecutului … ci şi pentru înţelegerea modului cum iau naştere toponimicele în general.
Experienţa căpătată în vederea descifrării inscripţiilor şi documentelor îi conferă istoricului Nicolae Grămadă un loc aparte în cercetarea unor teme, precum era aceea a localizării Vicinei, teme tratate anterior de mari istorici precum N. Iorga şi Gh. I Brătianu.
Fondul documentar Nicoale Grămadă, format din manuscrise donate de familia sa, fond păstrat în cadrul Arhievelor Statului Filiala Suceava constituie o valoroasă sursă documentară atât pentru cercetarea vieţii şi activităţii lui Nicolae Grămadă, cât şi pentru o percepere mai complexă a istoriei Bucovinei şi a societăţii româneşti din perioada în care a trăit.