În urmă cu 450 de ani, un nou domn al Ţării Moldovei pornea din Adrianopol. După ce la Dunăre i se alăturară câteva contingente otomane ale sangeacilor şi cele trimise de voievodul Ţării Româneşti, Alexandru al II -lea Mircea (1568 -1577) înaintarea spre Suceava nu a fost grea. Ştim aceasta din însemnarea pe care o face în al său Letopiseţ călugărul Azarie care consemnează faptul că „toţi cei ce erau în dregătorii şi cei ce străluceau prin neamul lor au primit cu bucurie pe domnul lor şi i s-au închinat”. Era în a doua jumătate a lunii februarie. La 15 februarie 1572 la Poartă se ştia că Bogdan Lăpuşneanu fugise din Moldova, iar Ion Vodă „ fusese ales – era stato eletto ”, adică fusese acceptat de boieri, poate chiar printr-un fel de „alegere”.
Cine era noul domnitor al Ţării Moldovei? Din documentele vremii aflăm că însuşi se identifică în actele cancelariei. Astfel aflăm că este „Ion voievod, fiul lui Ştefan voievod” adică fiul lui Ştefăniţă vodă domn al Ţării Moldovei (1517 -1527), aşadar nepot al lui Bogdan al III lea şi strănepot al lui „Ştefan voievod cel Bătrân”.
Confruntând mărturiile şi opiniile istoricilor, avem temeiuri să socotim pe Ion Vodă ca fiu nelegitim însă, al lui Ştefăniţă Vodă. După mamă va fi fost armean, dar indiferent de părerile exprimate, Ion Vodă rămâne, în primul rând fiul faptelor sale , după cum afirma istoricul Dinu C. Giurescu.
A avut o domnie scurtă, dar o domnie în care a încercat să reia tradiţiile de luptă şi faptele de vitejie ale marelui Ştefan, străbunul său, pe care le-a îmbogăţit în scurta sa domnie aşa cum a putut.
Amintirea faptelor sale de vitejie, forţa de luptă şi rezistenţa oştilor Ţării Moldovei din acea vreme, dârzenia, curajul şi personalitatea voievodului Ioan Vodă s-au impus dintru început, conştiinţei contemporanilor.
Mai ales amintirea faptelor de arme din 1574 se regăseşte în lucrări de sinteză dar şi lucrări speciale, apărute în limba latină, polonă, germană, italiană, franceză şi rusă, dovedind faptul că până la Mihai Viteazul, al cărui demn înaintaş a fost, nici un alt voievod din secolul al XVI-lera nu a reţinut atât de mult atenţia opiniei publice internaţionale,ca Ion Vodă.
În acest sens amintim faptul că în 1575, la un an după uciderea voievodului Bartholomeu Paprocki tipărea la Cracovia o lucrare în care vorbeşte de „adevărata descriere a războiului purtat de voievodul moldovean Ioan împotriva turcilor, de asemenea cum şi din ce pricină li s-a opus şi s-a apărat cu bărbăţie, ucigând pe turci şi pe munteni, dar a fost după aceea trădat în mod infam”.
Trei ani mai târziu, în 1578, la Frankfurt pe Main, apărea, în limba latină cartea lui Ioan Lasicki Istoria despre intrarea polonilor sub comanda nobililor Nicolae Mielecki şi Nicolae Sieniawski în Moldova, împreună cu Bogdan voievod şi uciderea turcilor, lucrare care este favorabilă lui Bogdan Lăpuşneanu şi fireşte nobililor poloni amintiţi, condamnând represiunile poruncite de Ion Vodă.
În acelaşi an, tot la Frankfurt pe Main, se tipărea în latină volumul cavalerului polon Leonhard Gorcki Descrierea războiului purtat de Ion domnul Moldovei cu Selim sultanul turcilor, la început cu mare izbândă, iar apoi trădat de moldoveanul Ieremia Cernăuţeanul, a fost ucis de otomani ce şi-au călcat cuvântul dat şi întărit prin jurământ. Se pare că această cronică este cea mai completă cronică străină a domniei lui Ion Vodă.
Au mai fost asemenea consemnări, precum cea din 1602 ce apare la Köln în limba latină cartea olandezului Mihaelis van Isselt „Istoria faptelor întâmplate în întreaga lume … până la 1586 ” cu ştiri despre războiul din 1574. În 1602 la Como în limba italiană apărea lucrarea „Din evenimentele lumii descrise de signore Cesare Campana gentilom din Aquila” cu un subcapitol rezervat lui „Giovanni Voivoda di Moldavia”. Au urmat apoi alte multe istorii scrise în care se vorbeşte despre Ion Vodă cunoscut în istoria Moldovei ca fiind Ion Vodă cel Viteaz.
Asupra acestei cârmuiri se opresc, fireşte, şi cronicarii români, începând cu Azarie, Grigore Ureche care recunoaşte în al său Letopiseţ calităţile lui Ion Vodă rezervând multe pagini evenimentelor domniei sale.
Şi Nicolae Costin face o relativ amplă expunere a evenimentelor din 1572 -1574, şi el însă, fiu al lui Miron Costin şi nepot al Velicico – ambii ucişi la porunca lui Constantin Cantemir – este ostil tuturor domnitorilor ce au făptuit represiuni împotriva boierilor, prin urmare este ostil şi faţă de Ion Vodă acuzându-l de tiranie şi lăcomie.
În 1865 Bogdan Petriceicu Haşdeu publica pe temeiul unui important material de arhivă, monografia „Ioan Vodă cel Cumplit” şi abia în 1974 istoricul Dinu C. Giurescu publica o amplă monografie „Ion vodă cel Viteaz”, pentru ca apoi despre domnia sa să mai scrie şi Constantin Rezachevici în a sa Cronologie …
Scurta domnie a celui ce avea să fie cunoscut în istorie ca Ion vodă cel Cumplit a reprezentat o încercare cu mijloace dure, de instaurare a unei cârmuiri centralizate, în ultimă instanţă benefică tuturor categoriilor sociale.
Asupra datei când a avut loc moartea, mai bine zis asasinarea lui Ion Vodă cel Viteaz, în chip ciudat, istoriografia extrem de bogată a perioadei evită să se pronunţe categoric. Se ştie că domnitorul Ion Vodă cel Viteaz a fost înjunghiat de Iusuf aga Cigalzade, i s-a tăiat capul, iar trupul, legat de două sau chiar patru cămile, a fost dezmembrat, după care oştenii otomani – urmând un vechi obicei turcesc – şi-au înmuiat săbiile în sângele eroului şi au păstrat fragmente din oasele acestuia, sperând astfel să se împărtăşească din vitejia sa după cum consemnează Martin Joachim Bilescki în a sa Cronică.
Amintirea morţii sale cumplite a dăinuit mult timp la Constantinopol, unde la 24 aprilie/4 mai 1591, cu ocazia numirii ca domnitor al Ţării Româneşti a fiului său Ştefan Surdul, ambasadorul imperial scria despre „Ion voievod care a fost rupt în patru, atârnat de patru cămile”.
Mormântul a ceea ce mai rămăsese din Ion Vodă cel Viteaz nu este cunoscut.
A fost un domnitor, a fost o epocă.