Prima zi a începutului de primăvară a fost un bun prilej de recunoștință și împreună rugăciune în Cetatea Dragomirnei. La împlinirea a 110 ani de la nașterea sa, arhitecta Ioana Sabina Grigorescu a fost evocată la Mănăstirea Dragomirna printr-o serie de manifestări cultural-liturgice menite să o readucă în atenția publicului și printr-o slujbă de pomenire la mormântul său aflat în cimitirul așezământului monahal.
Ziua a debutat cu slujba de pomenire oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de un sobor de preoți și diaconi, sub protia arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și exarh zonal onorific, la mormântul arhitectei aflat în cimitirul mănăstirii, sub streașina bisericuței ocrotite de Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul, un hram unic în țara noastră. Alături de obștea Mănăstirii Dragomirna, îndrumată duhovnicește de stavrofora Maria Magdalena Gherghina, la momentul comemorativ au luat parte delegați ai Centrului Eparhial Suceava, arhitecți, istorici, precum și elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Momentul cultural, gândit de organizatori drept un mărțișor pentru arhitecți, a continuat apoi cu vizitarea obiectivelor restaurate de Ioana Grigorescu în perioada anilor 1960-1972. Primul popas l-a constituit bisericuța din cimitir, ctitorie a marelui logofăt Luca Stroici, a fratelui său Simeon, mare vistiernic, și a mitropolitului Anastasie Crimca, unde domnul arhitect Constantin Gorcea le-a vorbit celor prezenți despre amplul proces de restaurare și conservare prin care a trecut locașul de cult.
Ajunși în biserica mare a așezământului monahal, oaspeții au fost întâmpinați de stavrofora Maria Magdalena Gherghina, gazda evenimentului, care a evocat personalitatea arhitectei Ioana Grigorescu și contribuția acesteia la valorificarea monumentelor istorice bisericești din Nordul Bucovinei, de la mijlocul secolului al XX-lea. Această restaurare a bisericilor, a drumurilor de strajă ale cetății construite de voievodul martir Miron Barnovschi și a corpurilor de chilii din incintă a stat sub semnul colaborării arhitectei cu cele două starețe din acea perioadă, stavrofora Olimpiada Isailă (1960-1965) și stavrofora Iulia Aramă (1965-1992).
Pentru a marca într-un mod deosebit bogata contribuție a Ioanei Grigorescu la conservarea și valorificarea ansamblului Mănăstirii Dragomirnei, maica stareță, alături de oștea pe care o îndrumă, a coordonat și publicat la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților lucrarea Restaurarea culturală a Mănăstirii Dragomirna sub creionul arhitectei Ioana Grigorescu. „Gândul acestui demers îi aparține Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților; mie mi-a rămas binecuvântata rucodelie de a pune pe hârtie rodul ascultării – informații și păreri despre marea restaurare de care a beneficiat Mănăstirea Dragomirna la mijlocul secolului al XX-lea, în plin regim comunist, sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, ca șef de proiect.”
Noua apariție editorială a fost prezentată de arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească, care a rememorat perioada propriei studenții în care a cunoscut-o pe cea care a fost evocată astăzi și a cărei restaurare dăinuie peste veacuri în mănăstirile din Moldova.
După vizitarea turnurilor, a drumurilor de strajă și a corpurilor de chilii, toți cei prezenți, arhitecți care au cunoscut-o și arhitecți mai tineri în această artă, au împărtășit impresii în cadrul unui moment de evocare a personalității complexe a celei care a rămas cunoscută pentru abordările „inovative în arhitectură, care combină materiale moderne cu tehnici tradiționale”.
Pr. Ștefan MIHALCEA
***
Ioana Sabina Grigorescu (1915 – 2006) s-a născut la București în 4 martie 1915, a absolvit în anul 1941 Facultatea de Arhitectură și în anul 1947 a obținut diploma de arhitect cu un remarcabil proiect. Între anii 1942-1943 și 1945-1946 a lucrat ca arhitect la Radiodifuziune, apoi la Ministerul Informațiilor (1947-1950), la Institutul de Proiectări pentru Construcții-IPC (1950-1951), iar între anii 1949-1952 a profesat ca asistent la Facultatea de Arhitectură.
De la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut a activat la Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții (CSAC) și apoi la Direcția Monumentelor Istorice (DMI), afirmându-se prin importante proiecte de restaurare de monumente istorice.
O parte din activitatea sa a fost marcată de colaborarea strânsă cu arh. Nicolae Diaconu, soțul Ioanei Grigorescu, împreună realizând proiecte de restaurare pentru Mănăstirea Dealu-Târgoviște (1954-1955) și pentru multe mănăstiri din Nordul Moldovei: Sucevița (1960-1970), Dragomirna (1961-1971), Voroneț (1960-1971), Humor (1960-1971). Cu titlu personal, arh. Ioana Grigorescu a proiectat restaurările de la mănăstirile Slatina (1960-1972), Secu (1963-1972), Sihăstria Secului (1966-1969), Putna (1966-1972) și Casa Dosoftei din Iași (1964-1967).
