În perioada 6-8 octombrie, Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coordonat de prof. Vasile Schipor, metodist și membru al Consiliului Consultativ pentru disciplina Religie al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a fost invitat și a participat la cea de-a XVI-a întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (A.T.O.R.G.), alături de tineri români ortodocși din parohiile Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, eveniment organizat de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Spiridon și Sfânta Muceniță Petronilla” din Münster.
Alături de cei peste 250 de participanți, liceenii bucovineni, adevărați „ambasadori de tineret iubitor de tradiții și spiritualitate românească”, au avut posibilitatea de a participa la conferința „Cum s-au format poporul român și limba română” susținută de dl acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Prelegerea Excelenței Sale a evidențiat identitatea deopotrivă latină și ortodoxă a neamului nostru, bogăția moștenirii noastre culturale și perspective în păstrarea identității de neam în diaspora europeană, accentuând imperativul prețuirii limbii române și al promovării valorilor românești.
Concertul susținut de Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” s-a dovedit a fi, cu asupră de măsură în acest context, asemeni unei mărturisiri de credință și de voință. Credința nestrămutată în Biserica noastră strămoșească, vie. Credința creștină despre care invitatul de onoare al conferinței a și mărturisit în repetate rânduri că „a fost un far pentru omenire în ultimele două milenii”; credința ca fundament al educației care începe în familie și este continuată în Școală și în Biserică, deoarece „Școala despărțită complet de Biserică este una fără reper”. Și voința de a asuma și împlini un angajament înalt ca cel al iubirii de neam și de țară prin fiecare act artistic și cultural.
Îi cunosc bine pe mulți dintre tinerii ambasadori de valori tradiționale românești, pe mulți dintre „oșteni”, fie din spectacolele lor, din activitățile didactice sau din proiectele și programele educațional-culturale pe care le propunem și organizăm și din care sunt aproape nelipsiți, fie din împărtășirile coordonatorului lor, profesorul care a făcut posibilă consacrarea grupului la nivel național și, ca și (dar nu doar) acum, internațional; dar cele mai profunde împărtășiri despre misiunea pe care ei și-o asumă le găsesc a fi în cuvintele Părintelui Stareț Melchisedec Velnic, părintele lor duhovnicesc, fondatorul și cel dintâi susținător al grupului vocal-tradițional, primul pedagog al împrietenirii lor cu Hristos: „Tineri ca aceștia sunt făgăduința că vom avea odihnă privind la ei, cum cresc frumos, având în fața ochilor modelele cele mai frumoase ale Bisericii noastre”.
O cunosc de ceva timp și pe Maria Maloș, o tânără de nota 10, șefă de promoție, premiată în mai multe rânduri în ultimele luni pentru notele maxime cu care a promovat fiecare probă a Evaluării Naționale, o adolescentă pe cât de sclipitoare prin inteligența, performanțele și pasiunile sale, pe atât de sfioasă, modestă și discretă. Am rugat-o să ne împărtășească emoții și gânduri „de luat acasă” din această memorabilă și frumoasă „întâmplare”. Și împărtășesc, la rându-mi, mărturisirile ei:
„Am pornit la drum cu gândul de a duce tinerilor din Germania o bucățică din acasă, de a alina dorul și de a aminti de România noastră dragă. Ne-am propus, încă de la început, să fim o mică rază de lumină și căldură care să le mângâie sufletele celor din diaspora. Însă mângâierea, fără să o cerem sau să o așteptăm și, mai ales, fără să ne dăm seama că avem nevoie de ea, ni s-a întors și nouă, sau, mai ales nouă. Și, vai, cât de mare era nevoia, de fapt!
Ne iubim țara, ne mândrim cu ea și, cel mai important, Îi suntem profund recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a încredințat pe noi-ei și pe ea-nouă. Nici nu se pune problema ca lucrurile să stea în alt fel. Totuși, poate că nu le facem pe toate acestea pe cât de mult ar trebui… Poate că, fără să ne dăm seama, de fapt nu iubim România destul, nu o cinstim destul și nu înțelegem pe deplin ce dar prețios de la Dumnezeu ne este ea nouă. Pentru că, la drept vorbind, cu timpul, trăind aici și înconjurându-ne cu toate binecuvântările regăsite la fiece pas, ne-am obișnuit cu ele și le vedem acum ca pe un firesc. Iar un lucru, odată devenit firesc, știm prea bine că își pierde din valoare.
Pentru românii la care am ajuns în Germania, toate aceste daruri sunt însă departe de a deveni un firesc. Am cunoscut oameni pentru care România nu e doar o țară, ci lacrimă fierbinte de dor și de dragoste și amintirea vie a frumosului ce-i mai ține în viață. Pentru cei pe care i-am întâlnit, a fi român e cunună luminoasă și podoabă neprețuită, pe care, în amintirea jertfei strămoșilor, o poartă cu mândrie, chiar și peste graniță, și de ale cărei ciobituri, zgârieturi sau defecte nu se rușinează. Oameni pe care atingerea pânzei unei cămăși naționale nu îi face să se gândească doar la cât de mult ar costa una, ci îi trimite înapoi în timp, reamintindu-le de chipul bunicii și întorcându-i acasă, în camera rece în care-și ținea bătrâna zestrea. Oameni care, rupți fiind de la pieptul țării-mamă, îi simt căldura și o au mai aproape decât noi, cei care am rămas în poala ei.
Iar mângâierea noastră a fost tocmai întâlnirea cu acești oameni, care ne-au făcut să ne dăm seama că trebuie, asemenea lor, să ne întoarcem acasă cu mai mult drag și dragoste pentru acasă.”
Citesc și recitesc rândurile Mariei. „Am cunoscut oameni pentru care România nu e doar o țară, ci lacrimă fierbinte de dor” ne spune ea. Rostește adevăruri care nu ne sunt mai tuturor străine, da’ mi pare cu îngenuncherea gândului că pentru multe-multe suflete se întâmplă așa.
Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie
