Intrarea Domnului în Ierusalim, rememorată liturgic la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Prăznuirea liturgică a intrării triumfale a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, în cetatea care, dorind un rege pământesc și neînțelegând pe deplin scopul venirii Sale în lume, Îl va condamna la moarte, uitând prea degrabă toate binefacerile, i-a adus împreună în comuniune liturgică pe numeroși suceveni, care s-au alăturat în rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava celor afierosiți lui Dumnezeu prin Taina Hirotoniei. Au anticipat astfel al nouălea îndemn din Decalogul la Duminica Floriilor, alcătuit de cel ce păstorește Biserica de pe meleagurile sucevene: „Deschide ușa inimii pentru a-L primi pe Mântuitorul să domnească veșnic în lăuntrul tău, căci în Hristos și cu Hristos suntem totul și avem totul”.

Astăzi, 13 aprilie 2025, în Duminica a șasea din Sfântul și Marele Post, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe scena amenajată sub streașina Bisericii-monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale și ai așezământului monahal aflat sub ocrotirea sfântului trapezuntin martirizat în Cetatea Albă, precum și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.

Corul mixt „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu, dar și Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, coordonat de arhid. Ilie Leonte, au îmbogățit prin cântare prăznuirea liturgică a intrării triumfale a Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea care, dorind un rege pământesc și neînțelegând pe deplin scopul venirii Sale în lume, Îl va condamna la moarte, uitând prea degrabă toate binefacerile.

A fost o zi specială și pentru tânărul teolog Radu Gabriel Huțu, care a fost hirotonit întru treapta de diacon prin punerea mâinilor întâistătătorului eparhiei Sucevei și Rădăuților, Părintele Arhiepiscop Calinic.

La vremea Chinonicului, în răstimpul rânduit împărtășirii clericilor, părintele arhimandrit Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, a lecturat cuvântul de învățătură al părintelui protosinghel Ioan Tofan, director al Biroului Fundațiilor și Asociațiilor, din cadrul Departamentului de Asistență Socială și Medicală al Sectorului de Asistență Socială și Medicală.

Pornind de la titlul „Floriile – Împăratul Slavei la poarta inimilor noastre”, părintele protosinghel a tâlcuit semnificațiile adânci ale acestui episod petrecut în ultimele zile ale vieții pământești a Mântuitorului. „Această intrare triumfală are loc cu puține zile înainte de Patimi. În mod paradoxal, deși este aclamat ca un învingător, Domnul știe că nu Îl așteaptă un tron pământesc, ci Crucea jertfei. Chiar în această tensiune între slavă și smerenie se află miezul tainei pe care o prăznuim astăzi. (…) Evanghelistul Ioan ne spune că Iisus a venit în Ierusalim pentru că sosise ceasul împlinirii misiunii Sale: avea să pătimească, să moară pe Cruce și să învie pentru mântuirea lumii. Domnul pregătise cu grijă această intrare: a trimis doi ucenici să-I aducă un mânz de asină din satul alăturat, spunând: „Învățătorul are nevoie de el” (cf. Luca 19, 30-31). (…) Spre deosebire de conducătorii lumești care intrau călare pe cai falnici, simbol al forței militare, Hristos alege un smerit asin, arătând că împărăția Sa nu este din această lume și că El vine ca Domn al păcii și al blândeții.”

Ochii și inimile celor care l-au primit cu autentic entuziasm nu au fost însă capabile să sesizeze smerenia adâncă și jertfelnică a Mântuitorului, venit în lume nu să domnească peste un regat pământesc, ci să mântuiască pe oameni de păcat și moarte.

Explicând câteva detalii simbolice din relatarea evanghelică: asinul pe care a șezut Iisus – popoarele neînvățate (neamurile) pe care Hristos avea să le îmblânzească prin credință, dar și smerenia Lui; ramurile verzi (stâlpările) – biruința asupra păcatului și a morții; hainele așternute pe cale – lepădarea omului vechi și a păcatelor, preacuviosul părinte a subliniat și ce ar trebui să reținem din atitudinea Mântuitorului, dacă dorim să permanentizăm bucuria acestei duminici, numită de Biserică „Paște anticipat”.

„Să reținem și noi mesajul central al sărbătorii: Hristos este Împăratul smerit care vine să ne mântuiască. El alege calea umilinței de bunăvoie, pentru ca noi să fim înălțați. El merge la moarte cu demnitatea unui biruitor, știind că prin moarte va călca asupra morții, dăruindu-ne și nouă viață. Astăzi Îl vedem intrând în Ierusalim spre Pătimiri, dar știm că Pătimirile Sale vor deschide porțile biruinței pascale. De aceea, Duminica Floriilor este o zi paradoxală: de bucurie luminoasă, dar și de pregătire sobră pentru Săptămâna Mare ce urmează. Bucurie, pentru că Îl primim pe Hristos ca Domn al vieții; seriozitate, pentru că știm prețul pe care El urmează să-l plătească pentru mântuirea noastră.”

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a citit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor, acestea fiind împărțite de preoții și diaconii slujitori, nu înainte de a fi stropite cu apă sfințită de către cei doi ierarhi ai eparhiei.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit marelui eclesiarh pentru că s-a făcut interpretul cuvântului elaborat de protos. Ioan Tofan, amintind că pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților poate fi lecturată exegeza la Duminica Floriilor, intitulată „Osana!” versus „Răstignește-L! Răstignește-L!”. Înaltpreasfinția Sa le-a adus la cunoștință celor prezenți că joi, 10 aprilie 2025, Permanența Consiliului Eparhial Suceava a decis refacerea Bisericii Sfântul Procopie Milișăuți, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1487 și distrusă de armata austro-ungară în 1917, și înființarea unei mănăstiri în jurul ei, cu o obște condusă de protos. Ioan Tofan. Este a doua mănăstire înființată în jurul unei biserici monument istoric de la începutul acestui an, după cea constituită în jurul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” Poiana, oraș Dolhasca, care se adaugă altor vechi mănăstiri redeschise, pentru a respecta dorința ctitorilor, Mirăuți, Pătrăuți, Părhăuți, Solca, Arbore, Bălinești, Ițcani, Sfântul Ilie – Șcheia, Ilișești, Mănăstioara etc.

În continuare, chiriarhul Sucevei a dat citire Decalogului alcătuit pentru a sintetiza tâlcurile evenimentului reiterat liturgic astăzi, punctând diferite atitudini prin care Îl putem coborî pe Mântuitorul Hristos în inima noastră, învrednicindu-ne astfel de o împreună-viețuire cu El în viața cea veșnică, adică în Ierusalimul cel ceresc.

În încheiere, ierarhul i-a invitat pe toți cei prezenți la Taina Sfântului Maslu de obște, săvârșită în după-amiaza acestei zile împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, pentru a încununa această zi și a intra primeniți trupește și sufletește în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe cei care își sărbătoresc astăzi ziua numelui, dar și pe părintele ce a intrat astăzi în cinul slujitorilor.

Pe lângă ramurile de finic și salcie, pentru a cugeta mai des la efemeritatea entuziasmului întemeiat pe interese meschine și la duplicitatea care pervertește inima omului, credincioșii au primit în dar și iconițe cu reprezentarea marelui praznic împărătesc, realizate la Tipografia „Vartolomeu Mazereanu” a Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Nu au ezitat să poposească preț de o rugăciune și la racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic ajutător și mare făcător de minuni, ocrotitor al Bucovinei, ca hotărârea de a așterne înaintea Celui Ce ne-a răscumpărat cu scump Sângele Său stâlpările virtuților și haina sufletului curățită de urmele păcatului să rodească deplin în viața lor.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi