Astăzi, 23 februarie 2022, la Centrul Eparhial Suceava, a avut loc întâlnirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic cu membri delegați ai Oastei Domnului din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În cadrul întrevederii, care a avut loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul”, în perspectiva aniversării centenarului Oastei Domnului, au fost analizate și discutate diferite aspecte cu privire la măsurile necesar a fi implementate pentru îmbunătățirea calității vieții duhovnicești a credincioșilor, proiectele care se desfășoară în folosul semenilor, precum și la relația celor din Oastea Domnului cu preoții parohi din zonele în care aceștia locuiesc.
Înaltpreasfinția Sa şi-a exprimat aprecierea pentru activitatea Oastei Domnului şi a îndemnat la păstrarea legăturii constante cu Biserica și implicarea activă în lucrarea acesteia.
Totodată, cei prezenți au prezentat problemele cu care se confruntă în comunitate și și-au manifestat bucuria pentru organizarea acestei întâlniri, care poate sta la baza unei colaborări roditoare
Alături de reprezentanții Oastei Domnului și de clericii care i-au însoțit, la eveniment au participat și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Filaret Ruscan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ-bisericesc, precum și protoierei și misionari protopopești ai celor cinci protopopiate ale Eparhiei – Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a anunțat faptul că astfel de întâlniri cu membrii Oastei Domnului vor avea loc anual. Ierarhul le-a dăruit tuturor participanților câte un exemplar din lucrarea sa, „Cuvântări la ceas de privighere”, publicată la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Întâlnirea s-a încheiat cu recitarea unor poezii și interpretarea unor cântări închinate Maicii Domnului.