În duminica imediat următoare Botezului Domnului, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, rânduită de Sfinții Părinți pentru a se citi în cadrul Sfintei Liturghii, se încheie cu un îndemn cât se poate de actual al Mântuitorului Hristos: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 4, 17). Spre deosebire de avertismentul Sfântului Proroc Ioan, al cărui „Pocăiți-vă!” viza mărturisirea păcatelor săvârșite, Cel venit în lume ca să boteze cu Duh Sfânt îl invită pe om să își îndrepte atenția spre o țintă mai înaltă, înnoirea minții, deschiderea inimii spre Dumnezeu și transfigurarea vieții, spre a se ancora în cer. Pentru a întări această chemare, Cel Unul din Treime, născut din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, Se face EL Însuși oamenilor pildă de nevoință ascetică, postind patruzeci de zile, ca apoi, întărit fiind, să iasă biruitor din întreita ispitire a celui viclean în pustiul Carantaniei. Episodul ispitirii este prezentat de evangheliștii sinoptici ca petrecându-se înainte ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu să Își înceapă activitatea publică.
„Nu fi căldicel în credință și în faptă, fiindcă niciunul din cei cu o viață nepotrivită nu va moșteni împărăția cerurilor.” a fost și una dintre temele la care cei prezenți astăzi, 12 ianuarie 2025, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, au fost încurajați de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic să reflecteze.
În Duminica după Botezul Domnului, ce marchează liturgic ieşirea la propovăduire a „Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii”, credincioșii veniți în număr mare la vechea ctitorie mușatină s-au bucurat de binecuvântarea arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în apropierea bisericii – monument istoric, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, aflată într-un amplu proces de restaurare. În slujire a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, dar și slujitori ai locașului monahal, protos fiind părintele stareț, arhimandritul Serafim Grigoraș.
Ca în fiecare duminică ori la ceas de mare sărbătoare, răspunsurile liturgice au fost date de Corala Mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț-Lucian Tablan Popescu.
În răstimpul rânduit împărtășirii clericilor, părintele Claudiu Ioan Coman, paroh al Parohiei „Sfinții Voievozi” Râșca, Protopopiatul Fălticeni, a rostit cuvântul de învățătură, intitulat „Responsabilitatea (post)baptismală ca imperativ perpetuu al vieții creștinilor”.
Pornind de la primul verset al textului nou-testamentar lecturat astăzi, în care Sfântul Evanghelist Matei menționează contextul ieșirii în public a Mântuitorului: „Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea”, Preacucernicul Părinte a evidențiat faptul că suferințele Sfântului Ioan Botezătorul trebuie înțelese ca anticipare a Pătimirilor Domnului, motiv pentru care „viața fiecărui creștin nu este altceva decât o continuă perioadă de suferințe care, atunci când sunt asumate cu răbdare conștiincioasă, ne conduc la starea de sfințenie.” Prin extensie, „ieșit din apa din cristelniță, primind pecetea darului Sfântului Duh prin Taina Mirungerii, cel botezat devine credincios nu doar în urma unor cuvinte și gesturi ritualice care, deși importante, rămân mereu pe plan secund, ci prin mărturisirea statornică a credinței, începând o perioadă în care datoria de a lupta sau a sta mereu împotriva patimilor de tot felul, el va fi credincios adevărat doar în măsura în care va reuși să le învingă și să-și păstreze nealterată haina cea luminoasă a harului primit la Botez.” Fiecăruia dintre cei născuți din apă și din Duh în numele Preasfintei Treimi i se dă harul dumnezeiesc, însă acesta devine lucrător și roditor prin voința și libertatea omului.
Oprindu-se asupra numelor ținuturilor spre care Domnul Hristos și-a îndreptat pașii, părintele oaspete a explicat etimologia numelor. „Zabulon este o dublă derivare de la ebraicul zabal sau zabad, care înseamnă a înzestra, a acorda sau a onora. Tribul lui Zabulon se poate spune că a fost binecuvântat de Dumnezeu, (…) cu toate că teritoriul era considerat mic, terenul a fost foarte fertil. (…) Duhovnicește, istoria lui Zabulon arată că Dumnezeu se străduiește să înzestreze pe fiecare credincios, onorându-l cu daruri bogate și depinde numai de voința proprie a fiecăruia dacă darurile respective, generos acordate și nemeritat, pot să lucreze spre desăvârșire. Depinde foarte mult de modul în care înțelege fiecare să își sporească perpetuu responsabilitatea pe care și-a asumat-o liber, prin propria mărturie, în fața Domnului la Botez.” În ce privește numele Neftali, acesta are ca origine „ebraicul naptali și se înțelege ca luptător, de unde asocierea simbolică și înțelesul spiritual rezultat din aceasta e faptul că înzestrarea nu-i suficientă creștinului ortodox. El sau ea, după caz, are menirea de a lupta, adică de a se strădui să se împotrivească păcatului și să înainteze spre desăvârșire.”
În concluzie, a subliniat cât de importantă este determinarea liberă de a sluji lui Dumnezeu mereu, dar și că aceasta trebuie însoțită de credință, iubire sinceră, pocăință și rugăciune: „Atunci când ne propunem să dedicăm timpul liber lui Dumnezeu, slujindu-L cu conștiinciozitate, nu facem altceva decât să ne ostenim, deci literalmente, «să muncim» pentru Împărăția cerurilor care s-a apropiat și se apropie mereu prin Hristos. (…) A trăi în întunericul ignoranței față de cele sfinte și a manifesta interes sporit doar în privința bunătății divine, reprezintă un dispreț față de Dumnezeu, și nu o cinste a Lui. Nu este credință, ci e dovada concretă a îngâmfării, a mândriei personale. Mereu, în orice timp și în orice situație, bunătatea lui Dumnezeu are menirea de a îndemna la pocăință. Acesta este scopul ei. Intenția ei este de a ne oferi timp suficient pentru a ne pocăi, și nu o scuză pentru a păcătui.”
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mulțumit pentru cuvântul de învățătură edificator, foarte bine documentat și corelat cu textele din Vechiul Testament, amintind că pe pagina Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților poate fi lecturată exegeza sa, cu titlul Hristos – Lumina vieții noastre, pentru a aprofunda tâlcul versetelor de la Sfântul Evanghelist Matei, dar și pentru a înțelege contextul în care Răscumpărătorul lumii Și-a început misiunea de luminare a celor care locuiau în întuneric, „în latura şi umbra morţii”.
În continuare, chiriarhul Sucevei a lecturat Decalogul la Duminica după Botezul Domnului, construit în jurul cuvintelor ce sunt la fel de valabile ca acum 2000 de ani : „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” Cele zece puncte surprind acte de mărturisire vie și trăire autentică a credinței asumate prin Taina Sfântului Botez, pentru a ne așeza în Lumina dumnezeirii, amintind o altă chemare a Celui Răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12)
Părintele Arhiepiscop Calinic a citit apoi rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătatea trupească și sufletească, dar și pentru cei care sunt în depresie și în alte suferințe sufletești.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii au fost stropiți cu apă sfințită, îndreptându-se spre casele lor îmbogățiți sufletește prin participarea la dumnezeiasca slujbă, prin învățăturile de mult folos primite, dar și prin întâlnirea cu sfântul lor drag, Marele Mucenic Ioan cel Nou, prin a cărui mijlocire au primit nenumărate daruri de la Multmilostivul Dumnezeu.