Informare privind celebrarea zilei de 24 ianuarie 2024

informare

Având în vedere faptul că la data de 24 ianuarie 2024 se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului român, împlinire a unui ideal istoric, prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, se recomandă tuturor unităților de cult următoarele:

  • Acolo unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în data de 24 ianuarie vor fi pomeniți Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.
  • Conform recomandărilor Patriarhiei Române în data de 24 ianuarie 2024 la toate unitățile de cult din cuprinsul eparhiei se va oficia slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.
  • La toate unitățile de cult din cuprinsul eparhiei, în data de 24 ianuarie 2024, ora 12:00 vor fi trase clopotele timp de un minut.

Pr. Constantin Oprea, consilier cultural