Hristos sugerează lumii să-i primească pe apostolii trimişi în misiune ca pe El Însuşi: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Matei 10, 40; 10, 41). În Împărăţia lui Dumnezeu, nicio faptă nu rămâne nerecompensată. Scriptura spune: „Şi cel ce va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: Nu va pierde plata sa.” (Matei 10, 42).
Da! lui Dumnezeu
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,
Evanghelia din această duminică relatează episodul chemării primilor apostoli.
Împărăţia Cerurilor este un deziderat al Fiului lui Dumnezeu, anticipat prin gura prorocilor şi care trebuia realizat. Pentru împlinirea acestuia, Mântuitorul avea nevoie de ucenici care să vorbească mulţimilor despre învăţătura cea nouă. Aşa se face că El şi-a ales oameni dispuşi să fie educaţi în spiritul noii învăţături. Cum cărturarii, saducheii şi fariseii corupeau şi perverteau spiritual masele, fiind imuni la cuvintele prorocilor, Iisus a preferat ucenici nu din rândul iudeilor din Iudeea, ci din rândul galileenilor (Matei 4, 18-23; Marcu 1, 16-20; Luca 5, 1-11). De altfel, încă de pe vremea când Iisus se afla în ţinutul Iordanului, la îndemnul lui Ioan Botezătorul, Ioan şi Andrei, ucenicii acestuia, s-au alăturat lui Iisus. Lor li s-au adăugat Iacov, respectiv Petru, fraţii acestora (Ioan 1, 35-42). După Botez, Iisus l-a chemat pe Filip (Ioan 1, 43), iar acesta, la rândul lui, l-a adus pe Natanael (Ioan 1, 43-51).
Însoţit de cei şase, respectiv de Maica Domnului, Iisus a luat parte la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1), după care s-a retras, pentru scurt timp, la Capernaum (Ioan 2, 12). Sosind Paştile iudeilor, Mântuitorul, însoţit doar de câţiva din grupul celor şase, s-a dus la Ierusalim. După un timp mai îndelungat, ei s-au întors în Galileea, prin Samaria (Ioan 2, 22; 3, 22). Ajunşi în Galileea, ucenicii au cerut lui Iisus să-i slobozească pe la casele lor. Şi potrivit dorinţei lor, Iisus i-a lăsat să plece.
Chemarea la apostolat a avut loc în următoarele condiţii. Pe când Iisus se plimba pe lângă Marea Galileei, consemnează Sfântul Evanghelist Matei, l-a văzut „pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.” (Matei 4, 18-22).
Sfântul Evanghelist Marcu prezintă momentul în manieră proprie, cu economie de cuvinte, în doar cinci versete (1, 16-20). El plasează momentul imediat după Botezul lui Iisus şi, respectiv, după întemniţarea lui Ioan Botezătorul. Aspectele prezentate nu diferă însă de cele surprinse de Sfântul Evanghelist Matei. În plus, Sfântul Evanghelist Marcu, în versetul 20, face cunoscută prezenţa simbriaşilor din corabia lui Zevedeu.
Sfântul Evanghelist Luca, spre deosebire de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, prezintă momentul mai detaliat. Naratorul spune că Petru şi Andrei s-au ostenit toată noaptea, fără a prinde nimic. Dimineaţa, când cei doi îşi spălau şi dregeau mrejele, Mântuitorul a urcat în corăbioara lui Petru şi l-a rugat să o îndepărteze de la ţărm ca să poată fi văzut şi auzit de către mulţimi. Şi după ce a încetat a vorbi, i-a spus lui Petru să vâslească la adânc şi să arunce mrejele ca să pescuiască. Şi Petru, neîncrezător, aruncând mreaja, după cuvântul Domnului, a prins mulţime mare de peşti, încât nu mai puteau să ridice mreaja din apă. Atunci au făcut semn celor din cealaltă corabie să le vină în ajutor. Şi au venit şi s-au umplut corăbiile amândouă, încât se afundau.
În acel moment, Petru, simţindu-se păcătos, pentru că numai aşa îşi explica faptul că toată noaptea ostenindu-se nu a putut prinde peşte, – de aici şi neîncrederea cu care a aruncat mrejele la cuvântul Mântuitorului –, L-a rugat în genunchi pe Domnul să plece de la el. De altfel, spaima i-a cuprins pe toţi cei care îl însoţeau, nu doar pe Petru. Numai că Iisus, în loc să plece de la ei, potrivit rugăminţii, i-a chemat pe toţi patru ca să-i facă pescari de oameni. Iar ei îndată au lăsat toate şi au mers după El (Luca 5, 1-11). Îndată! Când eşti chemat de Hristos, îndată, întocmai apostolilor, trebuie să-I răspunzi. Lor, apostolilor, li se oferea o misiune nobilă – cea de a prinde în mreaja cuvântului evanghelic mulţime multă de suflete. Dumnezeu, prin gura profetului, anticipase: „Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toți munții, de pe toate dealurile și de prin crăpăturile stâncilor.” (Ieremia 16, 16).
Dumnezeu numeşte pescari pe apostoli, iar vânători îi numeşte pe membrii ierarhiei Bisericii din diferite timpuri, aflăm la Sfântul Chiril al Alexandriei.
Iisus, împreună cu apostolii, a străbătut „toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala și neputinţa în popor” (Matei 4, 23).
Sfântul Evanghelist Marcu spune că Iisus propovăduia: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1, 15). De remarcat este faptul că, spre deosebire de Sfântul Ioan Botezătorul, Iisus îi îndeamnă, pe lângă „pocăinţă”, să creadă în Evanghelie.
Hristos, însoţit de apostoli, a făcut cunoscut mesajul: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”, în fiecare oraş şi sat al ţinutului Galileei şi nu numai. Este cunoscut faptul că iudeii, după întoarcerea lor din Babilon, şi-au zidit sinagogi în care se rugau în zilele de sâmbătă şi sărbători; iar unii dintre ei, cei mai râvnitori, se rugau în plus lunea şi joia. Sinagogile erau şi şcoli de educaţie civică.
La sinagogă, serviciul divin începea cu o rugăciune, pe care o putea rosti fiecare din cei prezenţi, desigur, numai dacă persoana era numită de mai marele sinagogii, cel care supraveghea şi modul de desfăşurare a cultului. Pericopa din Lege era citită de şapte bărbaţi; pericopa din Profeţi era citită doar de unul singur. După citirea acestor pericope urma predica. Ea putea fi ţinută de orice persoană dintre cei prezenţi. De obicei, cel care dorea să vorbească se anunţa ridicându-se în picioare. Mântuitorul lua parte adesea la cultul divin şi de fiecare dată se anunţa la cuvânt. Cuvântul Său se axa pe marginea celor citite (Luca 4, 16-30). Le vorbea despre Împărăţia cerurilor, anticipată de proroci, pe care urma să o înfiinţeze cât mai curând între oameni, şi despre Evanghelia – Hristos.
Vestea despre Iisus a trecut dincolo de hotarele Galileei. Mulţi bolnavi, sufleteşte şi trupeşte, veneau din Siria, din Decapole, din Ierusalim, din Pereea, din Iudeea, ca să primească vindecare; doar samarinenii Îl evitau. Hristos sugerează lumii să-i primească pe apostolii trimişi în misiune ca pe El Însuşi: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Matei 10, 40; 10, 41). În Împărăţia lui Dumnezeu, nicio faptă nu rămâne nerecompensată. Scriptura spune: „Şi cel ce va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: Nu va pierde plata sa.” (Matei 10, 42).
Chemarea la apostolat nu s-a încheiat. Fiecăruia dintre noi îi oferă Hristos şansa de a-I fi ucenic. Secerişul este încă mult. Aşadar, ÎNDATĂ, întocmai apostolilor, lăsaţi toate şi URMAŢI-L!