În frumoasa și plină de căldură zi de 29 iulie, întreaga obște a slujitorilor Muzei Clio din Suceava, Iași, București și nu numai, aniversează ziua de naștere a bunului coleg și prieten prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, la împlinirea vârstei respectabile de 60 de ani.
Sunt câteva bune decenii de căutări și împliniri în istoria contemporană a României, de descoperiri în arhive și fapte – studii și volume colective sau de autor, care l-au consacrat ca pe bun cunoscător al realităților istorice din Epoca contemporană a spațiului românesc și european, îndeosebi prin caracterul lor interdisciplionar.
Nu este atât de ușor să prezinți în câteva rânduri, multitudinea activităților, domeniilor și direcțiilor în care prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru s-a impus prin acribia scrierilor sale, prin utilizarea vastei literaturi de specialitate, prin concluziile pertinente, pline de precauție și de valoare științifică de necontestat.
Voi încerca doar câteva evidențieri: fost cercetător științific, apoi cercetător principal c.p.I la Institutul de Istorie A.D. Xenopol- Iași; c.p.I la Institutul Național pentru Studirea Totalitarismului -București, membru în consiliul științific al Institutului; fost profesor la Facultatea de Litere, Istorie, Teologie de la Universitatea Dunărea de Jos – Galați; la Facultatea de Istorie de la Universitatea Spiru Haret București, unde a deținut și fucția de decan, și din 2014 profesor la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Ștefan cel Mare Suceava, unde în prezent este Director Departamentul de Științe Umane și Social Politice, visiting professor la CEU Nancy, Universitatea Loraine – Franța.
Din 2002 este conducător de doctorat specialitatea Istorie contemporană. Este membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România din 2020, secretar științific al Secției de Istorie. A fost numit de Parlamentul României membru în Colegiul C.N.S.A.S, președinte al Colegiului C.N.S.A.S.
Este autor și coautor al unui număr impresionant de studii, dar a scris, editat și tipărit zeci de volume, consacrate îndeosebi epocii contemporane, dintre care amintim în treacăt câteva titluri Alianțe și confruntări între partidele politice din România, 1944 – 1947, București, Fundația Academia Civică, 1996 2. România în anii 1944 – 1948. Transformări economice și realități socialei, București, FAC, 1998 3. Operațiunea Tămădău. Desființarea Partidului Național Țărănesc (1947)i, București, INST, 2008 4. Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2014 5. Istoria Partidului Național Liberal, București, Institutul de Studii Liberale, 2000 (co-autor) 6. Prin noi înșine. O istorie a Partidului Național Liberal, Editura Magic Print, 2019 (co-autor) 7. Cu unanimitate de voturii, București, FAC, 1998 (co-autor) 8. Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, București, 2001 (editor) 9. Mișcarea de rezistență anticomunistă din România, 1944 – 1962, București, 2003 (editor) 10. Comunismul în România. Ideologie, întemeietori, dileme, (Xenopoliana VII), Iași, 1999 (co-editor); Stalin și poporul rus : Democrație și dictatură în România contemporană 2 vol. Editura Corint 2021 etc.
Pentru întreaga sa activitate, în decursul timpului a fost răsplătit cu diverse premii și disctincții, cea mai recentă fiind Ordinul Mușatinii, conferit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Am folosit în permanență verbul la timpul prezent, pentru că despre colegul și bunul prieten Gheorghe Onișoru, nu se poate vorbi decât la prezent, realizările sale științifice, organizatorice, administrative, fiind la îndemâna tuturor colaboratorilor săi.
În ceea ce privește omul Gheorghe Onișoru, cu aceleași cuvinte de laudă se poate vorbi: generos, ajutător făță de studenți, doctoranzi, colaboratori, colegi, prieteni. Bun sfătuitor al tuturor celor care i-au solicitat și îi solicită sfaturi din bogata sa experiență științifică și de viață cotidiană, plin de energie care devine molipsitoare, cu o tenacitate de învidiat. De asemenea trebuie subliniat în mod aparte devotamentul față de cercetarea istorică, mai ales în arhive, trebuie subliniată prietenia acordată celor din jurul său.
Are Harul de a împlini într-o deplină armonie, viaţa ştiinţifică şi didactică-pedagogică, dar şi pe cea particulară, a familiei, fiind pentru toţi apropiaţii săi, un adevărat model de savant şi om.
Acum la 60 de ani, când cercetătorul, dascălul Gheorghe Onișoru a trecut la vremea senectuții, îi doresc să păstreze aceeași capacitate de vizionar, aceeași tenacitate în lupta cu inerția, suficiența, invidia și răutatea unora, îi doresc încă multe succese, realizări și împliniri, și ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții și al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului profesor universitar dr. Gheorghe Onișoru, ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de promovare a demnității poporului român.
Întru mulți și fericiți ani, Domnule Profesor!