În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, mii de copii au celebrat Ziua Internațională a Educației în Școala Bisericii

Și în acest an, de Ziua Internațională a Educației, pentru a celebra valorile pe care Biserica și Școala deopotrivă le susțin, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a propus, binecuvântat și susținut organizarea, în eparhia Sucevei și Rădăuților, a programului Liturghia copiilor, coordonat, în parteneriat, de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și Educațional-Teologic (Învățământ).

Ziua a început cu oficierea Liturghiei copiilor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și în alte 102 biserici din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. La celebrarea liturgică de la instituția de învățământ teologic au fost invitați să participe copiii și tinerii care au înscris lucrări în Concursul național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția a IV-a. Din soborul slujitorilor au făcut parte preoți și diaconi , cadre didactice la școli din județul Suceava sau ostenitori ai Centrului Eparhial, sub protia pr. Adrian Duțuc, profesor de Vechiul Testament la seminarul sucevean. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de copii de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, coordonați de doamna înv. Maria Mocriciuc și de domnul prof. Tiberiu Creciunescu.

În alte 102 biserici, mii de copii, însoțiți de profesori și de părinți, au participat la Sfânta Liturghie, transformând spațiul eclesial într-o autentică școală de aplicație a orei de religie.

Despre programul eparhial Liturghia Copiilor, de Ziua Internațională a Educației, aflat în acest an la cea de a III-a ediție, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, inițiatoarea și coordonatoarea programului, a declarat: „Cred că fiecare biserică e o școală de aplicație a orei de religie. Și, deopotrivă, nu cred că s-ar putea vorbi despre o encomiastică a educației în afara rugăciunii. Iar Sfânta Liturghie este ea însăși o veritabilă și repetabilă școală a unor virtuți și valori dintre cele mai relevante pentru profilul moral, social și etic al oricăruia dintre noi și, cu atât mai mult, al copiilor și tinerilor aflați la vârsta la care au atâta nevoie să-L descopere și să învețe să-L trăiască, trăindu-și frumos propria viață, pe Hristos. Mai cred, și e un truism acesta, că fiecare copil are nevoie de un profesor care să i-L arate pe Iisus Hristos, prin tot ceea ce este, prin ceea ce spune și face; și profesori de liturghie le pot fi copiilor, deopotrivă, și părinții, familia, și profesorii și slujitorii sfintelor altare. Iar dacă e adevărat, și este, în litera și spiritul oricărui dicționar explicativ, că profesorul este o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ, atunci e la fel de adevărat că le datorăm copiilor o bună și specială pregătire culturală, spirituală și morală personală. Pentru că ne-au fost încredințați într-o inegalabilă operă de slujire.

S-ar putea spune că e exaltare în ceea ce spun, dar credința e cel mai frumos mod de viață. Cu atât mai mult pentru un copil. Aș evoca aici o afirmație a Părintelui Arhiepiscop, aceea că educația are o dimensiune universală. Or, tocmai credința e cea care poate consacra universalitatea educației. Iar dacă ar fi să privim educația și ca proces, în termeni de competențe, credința chiar poate atinge fiecare dintre cele trei niveluri: a ști (a avea cunoștințe); a ști să faci (a deține abilități); a ști să fii (a trăi prin prisma unor netrecătoare atitudini și valori). Familia e piatra din capul unghiului. Adevărata Școală și adevărata Biserică încep în familie și de desăvârșesc apoi, în fiecare dintre noi, prin educație.

Voi aminti, necontenind recunoștința pentru o astfel de celebrare liturgică și spirituală, și-acum, și-aici, comunitățile în care parteneriatul Școală-Biserică s-a reconfirmat încă și încă o dată, bisericile în care s-a oficiat o Liturghie a copiilor, în eparhia noastră, și oameni care au făcut posibilă o astfel de uriașă lecție de recunoștință încununată de împreună-rugăciune.”

În continuarea Sfintei Liturghii, în Sala de festivități „Mitropolitul Vladimir de Repta” a Fundației „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava a avut loc premierea participanților la Concursul național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni. Competiția a fost organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin SectorulMedia și Comunicare și Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Concursul de recitare, desfășurat cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și-a propus să aducă în prim-plan literatura religioasă închinată Născătoarei de Dumnezeu, dar și să-i sensibilizeze pe toți participanții iubitori de poezie cu privire la tema abordată, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare, precum și la creșterea gradului de implicare în activitățile culturale ale eparhiei.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, între care îi amintim pe prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, și pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial la Sectorul Media și Comunicare.

În cadrul festivității au fost acordate mai multe categorii de premii și distincții, respectiv: Premiul „Theotokos”, Premiile I, II și III, Mențiuni, Premiul special pentru originalitate și diplome de participare. Tuturor copiilor și tinerilor participanți le-au fost oferite daruri constând în cărți, icoane, produse cultural-eclesiale și diferite obiecte cu caracter religios. Atât cei mai mici, cât și cei mai mari au fost răsplătiți cu cărți specifice vârstei, cu tematici potrivite pentru folosul lor duhovnicesc, între care și volume semnate sau diortosite de întâistătătorul locului. Premiile oferite de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost înmânate de pr. Ștefan Mihalcea, care i-a felicitat și binecuvântat pe elevii și tinerii participanți.

Competiția, la care au trimis materiale video 147 de copii și tineri din județele Botoșani, Neamț, Mureș, Vaslui, Vrancea și Suceava, județul organizator, s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă: preșcolar, primar și gimnazial-liceal.

Comisia de jurizare a fost constituită din: prof. univ. dr. Mircea Diaconu, critic literar, eseist, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității – Universitatea „Ștefan cel Mare”, prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prof. dr. Mihaela Grădinariu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial pentru Sectorul Media și Comunicare, din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Membrii juriului au punctat fidelitatea față de învățătura de credință, calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea poeziei la vârstă, creativitatea și sensibilitatea momentului artistic.

Un premiu special oferit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, constând într-un sprijin financiar în valoare de 1000 de lei, a fost înmânat tinerei Delia-Mariana Troia, elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, de la Casa de tip familial „Prietenia” Solca. Ea a ales să interpreteze Decalog la Nașterea Maicii Domnului, alcătuit de chiriarhul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, demonstrând multă profunzime în înțelegerea și mărturisirea adevărului de credință.

Organizatorii amintesc faptul că premiile și diplomele celor care nu au reușit să participe la această festivitate vor putea fi ridicate de la Centrul Eparhial Suceava, str. Iancu Flondor, nr. 2, biroul Sectorului Media și Comunicare, de către părinții elevilor, de cadrele didactice coordonatoare sau de preoții din parohiile din care participanții fac parte.

La final, atât concurenții, cât și îndrumătorii și-au exprimat dorința de a participa din nou la Liturghia copiilor și de a se implica și în cea de-a cincea ediție a concursului de recitare, precum și la alte manifestări cultural-artistice. Cei prezenți s-au bucurat de o agapă frățească, o binemeritată gustare cu fructe, aperitive și prăjituri, prilej de a relaționa și de a vorbi despre experiențele și împlinirile lor în Școala Bisericii.

Pr. consilier Ștefan Mihalcea a transmis mulțumiri arhipăstorului Sucevei și Rădăuților, colaboratorilor și partenerilor implicați în acest proiect de suflet, precum și celor care au adus prinos de dragoste și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu prin versurile interpretate cu măiestrie. „Gândul de recunoștiniță se îndreaptă către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, inițiatorul și susținătorul acestui eveniment care, iată, a ajuns la cea de-a IV-a ediție. Mulțumim, de asemenea, Inspectoratului Școlar Județean Suceava, gazdei noastre, Fundației „Mitropolitul Dosoftei”, precum și sectoarelor Centrului Eparhial care s-au făcut părtași acestei manifestări prin care am dorit să aducem la lumină poeziile dedicate Maicii Domnului, dar mai ales să descoperim tineri talentați din cuprinsul arhiepiscopiei noastre și nu numai, noi vlăstare ale credinței neamului românesc…”

Irina Ursachi