Predica Mântuitorului a debutat cu acelaşi conţinut cu care Sfântul Ioan Botezătorul şi-a pregătit auditoriul pentru botezul pocăinţei: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2). Interesant este faptul că Mântuitorul nu a fracturat mesajul lui Ioan, ci l-a continuat, desăvârşindu-l. Sigur, spun exegeţii, îndemnul „pocăiţi-vă” al lui Ioan se referea la păcatele săvârşite, în timp ce „pocăiţi-vă” al lui Hristos vizează „schimbarea, transfigurarea” lor sufletească. Un argument în acest sens este şi adaosul Sfântului Evanghelist Marcu: „şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Iar dacă Sfântul Ioan Botezătorul înţelegea prin „Împărăţia cerurilor” pe Hristos, Care urma să Îşi înceapă activitatea mesianică, Mântuitorul preia formularea „Împărăţia cerurilor”, căreia îi dă un nou sens, şi anume cel al Legii noi, al Evangheliei Sale.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,
Sfântul Evanghelist Matei, în Evanghelia care s-a citit (4, 12-17), ne prezintă ieşirea la propovăduire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evanghelistul plasează momentul după ispitirea din Carantania (4, 1-11), moment care marchează începutul activităţii publice a lui Iisus (Matei 4, 12-17). Continuarea firească a acestui moment o constituie alegerea primilor ucenici, pe care Hristos îi va forma în duhul Evangheliei Sale (Matei 4, 18-22).
Dacă Sfântul Evanghelist Matei a trecut sub tăcere faptele petrecute de la Botezul Mântuitorului până la momentul întemniţării lui Ioan Botezătorul, Sfântul Evanghelist Ioan a completat acest gol. Astfel, el a intercalat interpelarea lui Ioan Botezătorul de către delegaţia conducătorilor religioşi ai Israelului cu privire la activitatea sa (Ioan 1, 19-28), prezentarea Mântuitorului ca „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29-34), participarea Mântuitorului la nunta din Cana (Ioan 2, 1-11), curăţirea Templului de cei care îl profanau (Ioan 2, 13-22), întrevederea cu Nicodim (Ioan 2, 23 – 3, 21), plecarea la Enon, unde boteza Ioan, care nu fusese închis încă (Ioan 3, 22-36). Abia după toate acestea a primit Iisus vestea că Ioan a fost închis şi atunci s-a întors în Galileea prin Samaria (Ioan 4, 1-44).
Exegeţii explică omisiunea Sfântului Evanghelist Matei prin aceea că el considera că activitatea publică a Mântuitorului a început în ziua în care Ioan a fost închis.
Aproximând că evenimentele amintite de Sfântul Evanghelist Ioan s-au desfăşurat într-un interval de şase luni după Botezul Domnului, rezultă că întemniţarea Sfântului Ioan Botezătorul şi întoarcerea lui Hristos în Galileea nu au putut avea loc mai devreme de începutul verii aceluiaşi an, 27 d.Hr. (cunoscut fiind faptul că Dionisie Exiguul a greşit cu câţiva ani numerotarea anilor de la naşterea Mântuitorului). Acest lucru îl confirmă şi Sfântul Evanghelist Ioan, când, după discuţia de la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, redă cuvintele lui Iisus: „Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş.” (Ioan 4, 35). Se știe că secerişul holdelor avea loc în anotimpul secetos de vară, care dura din mai până în octombrie.
„Şi părăsind Nazaretul”, spune referatul, Iisus „a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali” (Matei 4, 13). Deci, în călătoria Sa din Iudeea în Galileea, prin Samaria, Mântuitorul s-a oprit pentru puţin timp în Nazaret. Era drumul cel mai scurt. Aici se afla casa Sa părintească. Nu o mai vizitase de la botezul Său. Trecuseră mai bine de 9 luni. Cu toate acestea, El a fost primit cu mult scepticism de concetăţenii Săi (Luca 4, 16-30).
De ce? Pentru că ei nu credeau cuvintelor Lui, că ar fi adevăratul Mesia, justificându-se prin aceea că Îi cunosc părinţii şi neamurile. Or, Mesia urma să vină dintr-un loc necunoscut lor.
Sfântul Evanghelist Ioan relatează şi el vizita Mântuitorului în patria Sa, consemnând şi ceea ce a mărturisit El Însuşi: „un prooroc nu e cinstit în ţara lui” (Ioan 4, 44).
Din acest motiv, Iisus a părăsit Nazaretul şi s-a îndreptat spre Cana Galileei, unde în timpul vizitei anterioare prefăcuse apa în vin (Ioan 2, 1-11). Aici a fost întâmpinat de un dregător regal din Capernaum, care avea un fiu grav bolnav şi pe care Iisus l-a vindecat, cu puterea cuvântului (Ioan 4, 46-53). Aceasta a fost a doua minune săvârşită de Iisus în Galileea (Ioan 4, 54).
Respins de nazarineni, Iisus s-a dus în Capernaum. Plecarea în Galileea vine ca o împlinire a profeţiei lui Isaia: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.” (Matei 4, 15-16).
Alegerea Capernaumului nu a fost aleatorie. Faptul că Hristos a început de aici activitatea Sa publică l-a determinat pe Sfântul Evanghelist Matei să amintească profeţia vechitestamentară: „În vremurile de demult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi, cei ce locuiţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi.” (Isaia 8, 23 – 9, 1). Galileea neamurilor devenise o conglomeraţie de popoare, rase, religii, culturi. Necunoscând atât de bine legea mozaică şi nefiind familiarizaţi cu voia lui Dumnezeu, nu era prea greu pentru locuitori să se afunde în noianul păcatelor, care aveau drept consecinţă moartea. Iată de ce Mântuitorul a vrut să rămână, fie şi temporar, în Capernaum, inima Galileei. „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” (Matei 4, 17).
Predica Sa a debutat cu acelaşi conţinut cu care Sfântul Ioan Botezătorul şi-a pregătit auditoriul pentru botezul pocăinţei: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2). Interesant este faptul că Mântuitorul nu a fracturat mesajul lui Ioan, ci l-a continuat, desăvârşindu-l. Sigur, spun exegeţii, îndemnul „pocăiţi-vă” al lui Ioan se referea la păcatele săvârşite, în timp ce „pocăiţi-vă” al lui Hristos vizează „schimbarea, transfigurarea” lor sufletească. Un argument în acest sens este şi adaosul Sfântului Evanghelist Marcu: „şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Iar dacă Sfântul Ioan Botezătorul înţelegea prin „Împărăţia cerurilor” pe Hristos, Care urma să Îşi înceapă activitatea mesianică, Mântuitorul preia formularea „Împărăţia cerurilor”, căreia îi dă un nou sens, şi anume cel al Legii noi, al Evangheliei Sale.
Sfântul Evanghelist Marcu foloseşte în relatarea proprie asupra acestui moment „Împărăţia lui Dumnezeu”, în loc de „Împărăţia cerurilor”. Hristos a venit ca lumină într-o lume întunecată de păcat, precizează Sfântul Evanghelist Ioan: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1, 5). Hristos Însuşi a spus: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric.” (Ioan 12, 46). În întuneric, Dumnezeu a ţinut aprinsă lumina prezenţei Sale şi a harului Său.
Profetul Isaia a spus: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! […] Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.” (Isaia 60, 1-3). Din păcate, spune Mântuitorul, „Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.” (Ioan 3, 19). Deşi omul a încercat cu orice preţ să stingă Lumina, ea, contrar vrerii omului, nu s-a stins. Lumina lui Dumnezeu nu se stinge când vrea omul. Lumina Lui străluceşte şi astăzi, vestindu-le până şi celor care trăiesc „în latura şi umbra morţii”.
Chemarea Mântuitorului Hristos rămâne actuală: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12). Aşadar, daţi curs neîntârziat acestei chemări!