Ierarhi din secolul al XVII-lea

† Vladimir de Repta (1902 – 1924)

† Visarion Puiu (1935 – 1940)

† Tit Simedrea (1940 – 1945)

† Nectarie Cotlarciuc (1924 – 1935)

†  Emilian Antal (locțiitor) (1945 – 1948)

† Sebastian Rusan (1948 – 1950)

Studiile gimnaziale (1856-1864) şi teologice (1864-1868) în Cernăuţi, continuate cu studii de specializare la Viena, Bonn, Munchen şi Zurich ( 1871 —1873).

„Doctor honoris causa” al Facultăţii din Cernăuţi (1896). Profesor la Gimnaziul din Cernăuţi (1868 -1871), profesor de Noul Testament la Institutul teologic (din 1873), apoi la noua Facultate de Teologie din Cernăuţi (1875—1896), decan al acestei Facultăţi de patru ori, rector al Universităţii din Cernăuţi (1883/84), inspector al învăţământului primar din districtul Cernăuţi (1875—1895).

A depus voturile monahale la Suceviţa în 1885 sub numele Vladimir, hirotonit ieromonah (1885), apoi hirotesit protosinghel (1886) şi arhimandrit (1890).Mai apoi vicar general al Mitropoliei Bucovinei (1896 – 1902), hirotonit episcop titular de Rădăuţi în 1899, şi arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (numit 17 octombrie 1902, instalat 10/23 noiembrie 1902), retras din scaun la 1 noiembrie 1924.

A luptat pentru păstrarea caracterului românesc al eparhiei, împotriva numeroaselor încercări de slavizare; militant pentru unirea Bucovinei cu România, în 1918 membru de onoare al Academiei Române, senator şi preşedinte al Senatului României. A trecut la cele veşnice în 24 aprilie 1926, în Cernăuţi

A urmat cursurile Liceului la Suceava (1887-1895), apoi studii superioare la Universitatea din Cernăuţi (1895 — 1899), unde obţine doctoratul în Teologie şi Filozofie. A urmat studii de specializare la Universităţile din Viena, Bonn, Wurtzburg şi Munchen (1899 – 1901). A fost profesor suplinitor la Liceul I de Stat din Cernăuţi (1901), funcţionar la Biblioteca Univer­sităţii (1902), bibliotecar (1913), apoi directorul Bibliotecii (1918); diacon al catedralei din Cernăuţi (1901), preot (1914), distins cu rangul de protopop (1919) şi arhipresbiter stavrofor (1921). Docent universitar (1915), apoi profesor titular (1919) la catedra de Teologie practică a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. La 29 martie 1923 ales episcop de Cetatea Albă — Ismail (înscăunat 20 mai 1923), iar la 7 noiembrie 1924 ales arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (instalat 10 noiembrie 1924), păstorind până la moarte. Delegat al Bisericii noastre la câteva Congrese ale Mişcării ecumenice: Stockholm (1925), Lausanne (1927), la Conferinţa episcopilor anglicani din Palatul Lambeth (1930), la Congresul vechilor catolici de la Viena şi Bonn (1931) ş.a. Autorul unor lucrări de Drept bisericesc, Filosofie, Omiletică şi Liturgică. A trecut la cele veşnice la 4 iulie 1935, în Cernăuţi.

A urmat studii teologice la Seminariile din Roman (1893-1896) şi „Veniamin” din Iaşi (1896—1900), apoi la Fa­cultatea de Teologie din Bucureşti (1900-1904), şi la Academia duhovnicească din Kiev (ianuarie 1907 – iulie 1908). A depus voturile monahale la Roman (22 decembrie 1905) şi hirotonit ierodiacon (25 decembrie 1905), diacon la catedralele episcopale din Roman (1905-1908) şi Galaţi (1908). Hirotonit ieromonah şi hirotestit protosinghel la Galaţi (6 decembrie 1908), apoi arhimandrit la 1 ianuarie 1909) şi numit tot atunci vicar al eparhiei Dunării de Jos, director al Seminarului „Sf. Andrei” din Galaţi (1 apr. 1909 -1 septembrie 1918), apoi director al Seminarului din Chişinău (1 septembrie 1918) şi exarh al mănăstirilor din Basarabia (1 noiembrie 1918). Episcop la Argeş (ales 17 martie 1921, hirotonit în 25 şi înscăunat în 27 martie), episcop al Hotinului, cu sediul la Bălţi (ales 29 martie 1923, instalat 13 mai 1923); la 17 octombrie 1935 ales mitropolit al Bucovinei (instalat 10 noiembrie 1935), retras în mai 1940: mai târziu mitropolit „al Transnistriei”, cu reşedinţa în Odessa (1942—1944). Datorită ultimei funcţiuni,după al doilea război mondial a fost nevoit să se refugieze din august 1944 în apusul Europei (Austria, Italia, Elveţia, iar din septembrie 1949 în Franţa). La 21 februarie 1946 condamnat la moarte de „Tribunalul Poporului” din Bucureşti. Sub presiunea autorităţilor comuniste, Sf. Sinod 1-a depus din treaptă la 28 februarie 1950; reabilitat la 25 septembrie 1990. Din 1949 până în 1958 a condus o eparhie românească pentru Occident, având drept catedrală biserica românească din Paris. A trecut la cele veşnice în 10 august 1964, în Viels-Maison, lângă Chateau-Thierry, dep. Aisne. A fost înhumat ulterior în cimitirul Montparnasse din Paris.