În zilele de 27-28 mai 2021, la Mănăstirea Miclăușeni s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească din Moldova ce sunt de competenţa Sinodului Mitropolitan, cum ar fi:
‒ Organizarea cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale definitiv și gradul II în Preoție, în perioada 15-23 septembrie 2021.
‒ Analiza raportului de activitate pe anul 2020 al Asociației „Oastea Domnului” din eparhiile sufragane Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
‒ Desemnarea unor noi membri pentru instanțele disciplinare și de judecată bisericești (Consistoriul Superior Bisericesc, Consistoriul Superior Bisericesc Monahal și Consistoriul Mitropolitan).
‒ Înaintarea către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unor propuneri de acordare a rangului de arhimandrit.
‒ Organizarea Pelerinajului Pedestru „Pe urmele Sfinților Nemțeni”, în perioada 31 iulie – 7 august 2021.
‒ Participarea eparhiilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la ajutorarea eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și a parohiilor românești din Bucovina de Nord prin colaborări pe diverse planuri, înfrățiri, pelerinaje etc.
‒ Analiza situaţiei mişcărilor schismatice şi a grupărilor necanonice care activează în partea de est a Țării.
Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai aflat și unele probleme de ordin administrativ, patrimonial sau disciplinar.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor