Unul dintre cei mai prestigioşi filologi clasici români ce a ilustrat în chip strălucit deopotrivă viaţa universitară şi ştiinţifică din Iaşi şi din Bucureşti, este Haralambie Mihăescu, fiul lui Dimitrie şi Domnica Mihăescu din Udeştii Bucovinei născut la 7 februarie 1907.
După absolvirea Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1928, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi, secţiile Filologie clasică şi Filologie modernă, sub îndrumarea unor reputaţi clasicişti şi lingvişti, precum A. Philippide, I.M. Marinescu, C. Papacostea , I. Iordan, G. Ibrăileanu, ş.a.
În 1931 obţine licenţa în filologie clasică cu distincţia magna cum laude, după care timp de doi ani este bursier la Şcoala română din Roma, unde face studii temeinice de latină populară, redactând teza de doctorat La versione latina di Dioscoride. Gradizione manoscritta, critica di testo, cenno lunguistico susţinută în 1936 la Iaşi, şi publicată în 1938 la Roma în anuarul Şcolii Române din Roma „Ephemeris Dacoromana”.
Din 1936 începe cariera universitară, la Catedra de Limbi clasice a Universităţii din Iaşi, studiind între timp la Şcoala Română din Paris (1935 – 1939), iar între 1943 – 1945 a fost lector de limba română la Universitatea din Frankfurt pe Main. În 1943 îşi face debutul publicistic prin publicarea traducerii volumului Arta poetică a lui Horaţius, cunoscută mai întâi sub numele Epistula ad Pisones, iar în 1946 publică în traducere,la Iaşi, lucrarea lui Tacitus Dialog despre oratori.
În 1948 publică la Iaşi Istoria literaturii latine I. De la origini până la Cicero, o lucrare de referinţă în filologia clasică românească.În 1950 se mută la Bucureşti dedicându-se cercetării ştiinţifice şi traducerilor literare ca cercetător la Institutul de Lingvistică din Bucureşti. În colaborare cu consăteanul său E. Camilar traduce şi publică volumul Aristofan . Teatru. Ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice în 1965 este ales membru corespondent al Academiei Române
Este cunoscut u numai datorită traducerilor din domeniul filologiei clasice ci şi din domeniul literaturii bizantine : Procopius din Caesarea Războiul cu goţii, Bucureşti, 1963); Mauricius Arta militară, (Bucureşti, 1970); Procopius din Caesarea Istoria secretă ,(Bucureşti, 1972) .
În 1985 publică ultima sa carte, o traducere in autorul bizantin Teofilact din Simocata Istoria bizantină. Domnia împăratului Mauricius (582 -602), lăsând în manuscris numeroase studii, printre care ampla lucrare Poporul român văzut de Bizanţ, un manuscris de peste 700 de pagini.
Studiile şi articolele ştiinţifice publicate în reviste din ţară şi din străinătate, precum „Buletinul Institutului de Filologie Română Al. Philippide”, „Revue des études sud-est europèennes”, „Byzantina Tessalonique”, „Studia Albanica” dovedesc faptul că Haralambie Mihăescu este un nume de referinţă între filologii clasici români, operele traduse referitoare la istoria Imperiului bizantin rămânând un important reper istoriografic.