- Procesiunea de Florii reiterează în actualitate momentul intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim și își are originea încă din perioada secolului al IV-lea, când creștinii celebrau Floriile într-un mod cu totul special.
- Numele de Florii derivă din latinescul Florilia și trimite cu gândul la anotimpul primăverii, al reînvierii întregii firi; românii mai numesc această sărbătoare și Stâlpări.
- Pelerina apuseană Egeria, în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte, descrie procesiunea ce se organiza în ziua Floriilor, după săvârșirea Sfintei Liturghii. Toți creștinii se strângeau pe la ora 13:00 şi mergeau împreună cu slujitorii și episcopul cetății pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a înălțat la cer. De aici, pe la ora 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar creștinii de toate vârstele și copiii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic și de măslin, strigau: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.”
- Ajungând în cetate, mergeau la Biserica Sfintei Învieri, unde săvârșeau slujba Vecerniei.
- Practica pelerinajului și a procesiunii, exprimată liturgic, a fost dintotdeauna o prezență reală în viața socială a strămoșilor noștri; Moldova nu face excepție. Mulțimea steagurilor şi a crucilor de procesiune din muzeele țării noastre subliniază bucuria trăită în Biserică, prin aceste procesiuni, călătorii itinerante spre Împărăția cerurilor.
- Primirea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava (1402), ale Sfântului Nifon în Țara Românească (1517), ale Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași (1641), toate aceste evenimente importante au fost marcate prin astfel de procesiuni duhovnicești.
- Poporul, cu lumânări şi cu lacrimi, și clerul, cu odăjdii şi sfinte odoare, s-au aflat la un loc, în trăirea bucuriei primirii moaștelor acestor sfinți.
- Cronicile istorice ne mărturisesc că înșiși domnii Țărilor Române deschideau, întotdeauna, procesiunile liturgice.
- Într-un document din anul 1762, din timpul domnului martir Grigore Ghica al III-lea, este menționat că era un obicei ca, în primele cinci duminici din Postul Mare, Domnul să meargă la Sfânta Liturghie pe la mănăstirile Trei Ierarhi, Golia, Barnovschi, Sfântul Sava, Sfânta Vineri şi Buna-Vestire, iar în Duminica a şasea, ce se cheamă a Stâlpărilor, Domnul, împreună cu boierimea cea mare, participa la Utrenie la Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc.
- După săvârșirea Utreniei în Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc, așa cum reiese din manuscris, cu făclii aprinse, cu ramuri de stâlpări, în frunte cu mitropolitul și cu domnul, poporul înconjura biserica, îndreptându-se spre Mănăstirea Trei Ierarhi, acolo unde era săvârșită Sfânta Liturghie.
- Era un întreg ceremonial, ce implica tot orașul. În procesiune urma Domnul Țării, alături de mitropolit sau chiar de patriarhi ai lumii orientale ce își făceau veacul prin Moldova, clerul, toată clasa boierească, armata, ansamblul muzical şi apoi poporul.
- Era o practică sfântă. O călătorie de veacuri cu Dumnezeu, spre Dumnezeu, ce a supraviețuit în capitala Moldovei până în anul 1947. Atunci, prin programul sovietizării României, au fost interzise „orice manifestații ce nu slujesc binelui comunist și poporului”, după cum scria într-un ordin semnat de către prim-ministrul Petru Groza.
- Însă voia lui Dumnezeu a fost alta. După anul 1990, cu lumânări și stâlpări, cu cântări şi rugăciune, s-a reînnodat o cale de veacuri spre Înviere – Procesiunea de Florii.
- Astăzi, o astfel de procesiune care anticipează Intrarea Domnului în Ierusalim, sau Floriile, se organizează în toată Patriarhia Română.
- Dumnezeu să binecuvânteze urcușul nostru duhovnicesc, împreună cu Mântuitorul Hristos, spre Ierusalimul cel ceresc!
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților