Gânduri la Procesiunea de Florii – Călătorind cu Hristos pe drumul mântuirii
Preasfinția Voastră, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maici, iubiți credincioși și credincioase,
- Procesiunea este un spațiu sacru al transformării ființei. Ea nu anulează persoana, ci o transfigurează, însă nu pe criterii sociale, ci euharistice și mistice.
- Astfel, procesiunea devine o icoană a drumului spre înăuntru al Bisericii și al fiecărei ființe umane.
- Filosofic, Părinții capadocieni afirmă că ființa nu poate fi concepută în afara comuniunii. Asemenea pelerinajului, – dar procesiunea nu este un pelerinaj în adevăratul dens al cuvântului –, procesiunea este o căutare, nu a unui loc geografic, ci a Împărăției lui Dumnezeu din inimă.
- Metafizic, Sfântul Grigorie Palama consideră procesiunea o revenire a sinelui în curgerea harului.
- Științific, în procesiune omul nu doar imită ritmurile cosmice: mișcarea planetelor, alternanța anotimpurilor, ritmurile circadiene, care reglează o serie de procese fiziologice (somnul, temperatura, nutriția, digestia) și comportamentale, ci le sfințește prin Rugăciunea lui Iisus, care Îl însoțește pe tot parcursul procesiunii. Procesiunea nu presupune doar o întâlnire cu cineva, ci o călătorie mistică însoțită de rugăciunea lui Iisus.
- Psihologic, procesiunea este considerată un act terapeutic. Părinții filocalici vorbesc despre treptele urcușului sufletului: curăția, luminarea și îndumnezeirea. Acest arc se regăsește în mișcarea procesiunii: de la tumultul lumii, trecând prin osteneala drumului, spre contemplare și unirea cu Dumnezeu prin rugăciune.
- Spiritual, procesiunea evocă chemarea: Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine. Sfântul Simeon Noul Teolog descrie această pierdere de sine nu ca anihilare a persoanei, ci ca transfigurare în lumină, o cufundare în prezența divină.
- Sfânta Scriptură menționează multe imagini ale procesiunii ca dramă identitară, prilejuind aducerea aminte de Dumnezeu: ieșirea din Egipt a lui Israel; exilul babilonian, risipirea evreilor în întreaga lume după dărâmarea Ierusalimului ș.a.
- În viața liturgică, procesiunea este expresia drumului Bisericii spre întâlnirea cu Hristos. Rugăciunea rostogolită în cadența mișcărilor devine respirație a duhului, iar fiecare pas, măsura apropierii de Mântuitorul nostru.
- Procesiunile de praznic (Intrarea în Biserică, Duminica Ortodoxiei, Floriile, Prohodul, Paștile), dar și cele de rugăciune (sfințirea unei biserici, Vohodul, Litia) sunt epifanii ale încorporării Persoanei în trupul cel viu al Bisericii.
- În spațiul monahal, procesiunile zilnice sau cele de la priveghere reflectă o continuă chenoză a sufletului care caută asemănarea cu Dumnezeu.
- Monahul, prin renunțare, caută nu o identitate proprie, ci una ancorată în Hristos, Capul trupului Bisericii.
- Sfântul Grigorie de Nyssa descrie viața spirituală ca o procesiune a sufletului spre Dumnezeu.
- Iar Sfântul Isaac Sirul vorbește despre procesiunea lacrimilor ca drum spiritual al sufletului spre lumina necreată.
- Dumnezeu să binecuvânteze urcușul nostru duhovnicesc, împreună cu Mântuitorul Hristos, spre Ierusalimul cel ceresc! Aveți grijă cum vă petreceți Săptămâna Sfintelor Pătimiri, care începe nu de mâine, ci de astăzi, fiindcă minunea din Betania a fost ultima piesă grea în dosarul de condamnare al Mântuitorului.
Se cuvine, iubiți credincioși și credincioase, sfințiile voastre, să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit și autorizat organizarea și desfășurarea acestui eveniment, autorități locale și județene, instituții abilitate să asigure ordinea şi sănătatea publică, părinților consilieri din Cancelaria Centrului Eparhial, părinţi protopopi, stareți, starețe și monahii din mai multe mănăstiri, clerici de la diferite parohii, Inspectoratul Școlar Judeţean şi profesori de religie şi nu numai, tinerilor înrolaţi în structurile organizaţiilor de tineret ale Bisericii sucevene, elevi și profesori de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dosoftei Mitropolitul” și nu numai, Părintele Episcop -Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților şi, bineînţeles, dumneavoastră, iubiți credincioşi şi credincioase, care ați împodobit cu prezența această împreună-mergere cu Dumnezeu.
Decalog la Procesiunea Floriilor
- Caută în procesiune Adevărul întrupat, Care nu Se explică, ci Se trăiește prin mersul ritmic, însă nu solitar, în zgomotul lumii, ci în tăcerea comuniunii cu toată făptura.
- Distinge în freamătul mulțimii ecourile unei lumi pe care încă nu ai cunoscut-o, pășind prin istorie, spre slava Celui Ce intră în Ierusalimul sufletului cu putere multă.
- Fii cu luare aminte la epifania tăinuită în sincronul pașilor, căci însuși Hristos, nevăzut, te însoțește în fiecare bătaie a inimii.
- Trăiește procesiunea ca pe o liturgică comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, centrul unității și al ființei Bisericii.
- Caută-ți Prototipul în această icoană a mișcării Duhului în istorie, descoperindu-te în ceilalți pe tine însuți.
- Folosește fiecare procesiune, de la Teofanie la Vinerea Pătimirii și de la Florii la Adormirea Maicii Domnului, ca un prilej de a te întâlni în cel mai autentic mod cu propria persoană.
- Coboară cu fiecare pas în adâncul inimii, dizolvând egoul din tine prin rugăciunea lui Iisus, și, astfel, vei afla în mulțime sensul vieții tale.
- Recompune prin procesiune drumul Mântuitorului spre Golgota și al Bisericii prin istorie, ca o pregustare a Împărăției cerurilor.
- Reiterează liturgic călătoriile de odinioară ale patriarhilor biblici, rememorând începutul creației, mijlocul răscumpărării prin Cruce și sfârșitul eshatologic al unirii cu Dumnezeu.
- Sfințește-ți viața prin fiecare procesiune la care te faci părtaș, înveșnicind împreuna-călătorie cu Dumnezeu.