În miezul zilei de sâmbătă, o zi în care cei mai mulți dintre noi și-ar căuta tihna gândurilor și odihna trudei de peste săptămână în adumbrirea blândă a familiei, în naosul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Gropeni, comuna Bălcăuți, e zvon vesel și potolit de copii și tineri care deprind deslușirea tainelor ascunse în icoane și rostul comuniunii și bucuria împreună-rugăciunii.
Sub streașina sfioasă a bisericii strălucește armura delicată a unei armate de crini și frumusețea lor fragilă îmi și aduce aminte de profunzimea îndemnului mesianic, așa de frumos filigranat în evanghelie: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.” (Matei 6, 28-29) Și se luminează gândul că nu, nu e deloc-deloc o întâmplare că suntem cu doar câteva ceasuri înainte de Sfânta Liturghie din Duminica a treia după Rusalii, când din amvon vom și putea reauzi pericopa ce ne îndeamnă să nu luăm așa de mult și greu aminte la grijile vieții și să ne-ncredințăm mai curând că ştie Tatăl nostru Cel ceresc că avem nevoie de dreapta Sa ca să pășim peste ele.
În pragul bisericii ne-ntâmpină cu pâine și sare copii și tineri îmbrăcați în straie cu grijă alese din lăzile de zestre ale străbunilor lor. Și-mi spune Magda, o tânără cu chipul curat și îngeresc și strălucit și mai mult de marama ei de fison, că buna ei din Piscu Sadovei, tocma’ din Dolj, i-a dat-o-n dar cu rugăciunea – murmurată până ce dragii ei au dispărut din umbra porții – de-a o purta și la biserică și-n sărbători. Mai poartă Magda și zăvelci și bete și o cămașă de borangic ajurată, în altița căreia și deslușesc pe dată și crucea și steaua și spicele-n cunună. Mi-e tare drag să-i ascult mărturisirile și glasu-i cumpănit e înc-o mărturie că tâmplele bisericii ne-adună-așa de frumos împreună. Și că de mână ne ține Însuși Hristos.
În naos, o mână-două de copii frumoși și veseli și hotărâți să descopere lumea și s-o ridice în picioare. Și să înceapă așa cum se începe orice lucru bun: cu binecuvântare. Copii și crini! Și-mi pare că-i naosul stăpânit de flori de arhangheli, la Gropeni. E-o altă zi a Școlii de vară „Copii la altar”. O zi în Școala Bisericii și-alături de oameni ai Școlii și slujitori ai Bisericii, pentru care educația, cultura, copiii sunt țaigărele timpului ce nu-i de pierdut și care ne măsoară însăși viața.
O zăresc într-o strană pe doamna profesoară Secstilia Gherasă, director al Școlii Gimnaziale Bălcăuți. Discretă și blândă, cu privirea mustind a grijă și a drag de copii, gândind necontenit la calea cea mai bună de a le pregăti întâlnirea cu viitorul lumii. Îi îmbrățișează pe toți cu sufletul și nu-și mai dezlipește zâmbetul de pe creștetele lor, ca nu cumva să piardă vreo cutezanță de răspuns sau vreo zvâcnire de zbor. Știe doamna Secstilia că nu i-a încredințat Cerul vreo misiune ușoară și, pentru că-și dorește s-o împlinească frumos, Îi cere necontenit sprijin și-nțelepciune și binecuvântare. Și îi învață astfel și pe copii să facă.
Copiii-și așază sufletu-n icoane. I-aș întreba câte ceva, dar nu-ndrăznesc. Mi-e teamă să nu tulbur liniștea ce simt că se așterne peste noi ca praful de aur ascuns în potirele de crin din pravățul icoanelor mari ale iconostasului. Din când în când, câte-o privire se ridică înspre părintele Ioan-Petru Cîrstean a întrebare sau a nevoie de încredințare. Știu ei prea bine, copiii, că la părintele află întotdeauna răspuns. Și sfat bun și prietenie înaltă și binecuvântare. De-aceea-i și caută apropierea mereu și au mutat învățarea din fața tablei în fața Sfântului Altar. Apoi, firul împărtășirilor se dezleagă ușor-ușor și aflu că din toat-această Școală de vară cel mai mult și mai mult le-a plăcut vecernia slujită afară. „Să știe toți oamenii că e la noi în vizită Hristos!” Nu poate nimeni bănui cât de multe pot oamenii mari învăța de la copiii pentru care pământul e doar o bucată de Cer, care s-a rătăcit pentru o vreme pe-aici și a uitat drumul de-ntors. Ne spunem multe și-ncercăm să nu rămână nimeni ne-ntrebat de-i este bine și frumos și „nevorbit”. Și hotărâm cu toții, ca la un semn c-am înțeles dintr-un Cuvânt, că-n fiecare dintre noi se ascunde Hristos. Ba, cei mai mărunței, au și promis să-i dea bomboane lui Iisus, atunci când le e dor de ei înșiși, cei curajoși și veseli și prietenoși. Sau de le-ar fi vreodată dor de-ai lor. Pentru că El le primește.
La timpul sorocit de cateheză, domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheză parohială în eparhia noastră, i-a dus ușor de mână pe copii, pe treptele-registre din iconostas, spre viețile de sfinți tăinuite în icoane și spre citirea pe-nțelesul lor a „Bibliei neștiutorilor de carte”. Iar dintre gândurile-rugăciune cu care am plecat fiecare nu-l vom uita pe cel mai drag, c-aproape-n fiece icoană găsim așezat în culori și dorul de țară. Și că-l culegem și-l înțelegem din roșul omoforului, din auriul nimbului și din albastrul stiharelor.
Ne-am despărțit în taina prieteniei, într-un sfârșit, ducându-ne unii pe alții în suflete către cei dragi, să poată purta și ei o astfel de bucurie pentru o vreme. Și-aș vrea să cred că nu-mi va rămâne neauzită și nepovestită împlinirea că se scriu povești frumoase în școlile de vară „Copii la altar” și-n naosul bisericilor noastre.
Daniela Ceredeev, inspector școlar
