Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, loc în care sunt adăpostite cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, a găzduit în seara zilei de 6 aprilie 2023 ceremonia de deschidere a Olimpiadei Naționale de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe, competiție care se desfășoară în Cetatea Sucevei în perioada 6-9 aprilie 2023.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra participanților, însoțitorilor și organizatorilor. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor din care au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, clerici ai Centrului Eparhial Suceava, precum și membri ai Comisiei Centrale a olimpiadei.
Comisia îl are ca președinte de onoare pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și este compusă din reprezentanți ai Ministerului Educației, profesori universitari de teologie, inspectori de specialitate din cadrul inspectoratelor școlare județene, directori și profesori de teologie de la seminariile și liceele teologice din țară.
Toți cei prezenți au primit în dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Ediția Jubileu a Cărții de Rugăciuni apărute la Editura Crimca a eparhiei, precum și Decalogul olimpicului, text semnat de Înaltpreasfinția Sa.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a adresat un cuvânt de binecuvântare tuturor celor prezenți, subliniind că această întâlnire în Bucovina luminoasă ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou este un rod al binecuvântării lui Dumnezeu pentru cei care au răspuns chemării lui Hristos.
„Nu este un clișeu de politețe când vă spunem că este o cinste și o bucurie să vă avem oaspeți. Pentru că, mai înainte, Dumnezeu Se bucură de voi, vă prețuiește și vă cinstește, pentru că și voi Îl cinstiți pe El. Ați ales să mergeți pe un drum special, puțin anevoios la început, când ați fi avut multe alternative. Unele mai prietenoase și mai ofertante. Dar, răspunzând chemării, ați intrat pe calea slujirii frumoase și a mărturisirii luminoase și deloc crispate a lui Hristos. Dar este și o cale exigentă, care țintește sus, care te motivează și te responsabilizează să fii mereu viu, prezent, veghetor, atent. Voi sunteți mărturia în fața lumii că a fi creștin nu e sinonim cu a fi naiv, incult, retrograd, inadaptat, sau cu orice alt fel de epitete ar mai fi stigmatizați creștinii. Și că prezența însăși, mărturia prin cuvânt și lucrare a unora ca voi este imperativ necesară pentru a evita devieri sau abdicări de la cumințenia și firescul unei vieți care, da, și în secolul al XXI-lea, poate fi o viață în Hristos, cu Hristos, pentru Hristos. Adică o viață rotundă, împlinită, sfințită aici pentru a se deschide luminos spre veșnicie.”
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanul”, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
În continuare, personalități de seamă din partea Ministerului Educației, a Patriarhiei Române, precum și din partea Inspectoratului Județean Suceava și a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au transmis cuvinte de încurajare pentru cei care, în zilele următoare, se vor întrece în împărtășirea Cuvântului, atât prin demonstrarea cunoștințelor, cât și prin transpunerea trăirii lor în cuvinte alese.
Deschiderea seriei discursurilor a fost făcută de domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina religie. În continuare, au luat cuvântul membri ai Comisiei Centrale, precum și domnul Romeo Moșoiu, consilier în cadrul Ministerului Educației, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitroplitul Dosoftei” Suceava.
De asemenea, între cei prezenți s-au numărat pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, președinte al Comisiei Centrale, prof. Cătălin Pîslar, consilier în cadrul Ministerului Educației, și pr. prof. univ. părintele Constantin Andrei, inspector la Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.
Programul loturilor participante în competiție va continua mâine, 7 aprilie 2023, cu proba scrisă desfășurată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. În cadrul competiției vor participa aproximativ 100 de elevi de seminar sau liceu teologice, care vor concura la una dintre cele patru discipline, în funcție de clasa din care fac parte: Studiul biblic al Vechiului Testament, pentru clasa a IX-a, Studiul biblic al Noului Testament, pentru clasa a X-a, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru clasa a XI-a, și Dogmatică Ortodoxă, pentru clasa a XII-a.
Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă după-amiaza în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava, când va fi marcat și Anul cultural Ciprian Porumbescu, prin organizarea unui moment artistic deosebit, cu participarea corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava și a unor instrumentiști de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.