În istoria medievală este bine ştiut că instituţia ecleziastică, respectiv Biserica, a beneficiat de un statut juridic bine determinat, întrucât domnitorii recunoşteau faptul că numai prin voinţa divinităţii au ajuns să cârmuiască ţara, că Din mila lui Dumnezeu sunt în fruntea ţării. În acest sens, ca semn de recunoştinţă, domnitorii înzestrau Mitropolia cu diferite privilegii, scutiri de dări, ori chiar se preocupau de starea unor bunuri ce aparţineau Mitropoliei.
Printre numeroasele documente care atestau în mod special această grijă a domnitorilor iată câteva documente aflate în arhive referitoare la dispoziţiunile voievodale cu privire la folosirera fântânii din curtea vechii reşedinţe mitropolitane din Suceava, adică din curtea Bisericii Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Fântânile săpate în incintele mănăstirilor şi bisericilor voievodale au fost întărite prin acte domneşti, spre a le asigura buna folosire şi gospodărire. În oraşul Suceava, după cum menţionează Dr. Rudolf Gassauer, mai erau în afară de fântâna de la Mitropolie două fântâni, una la Areni şi una a unei biserici vechi pe moşia pe care o poseda Mitropolia
Astfel grija gospodărească a domnitorilor Moldovei pentru alimentarea cu apă a reşedinţei mitropolitane din Suceava, precum şi a credincioşilor apare într-un document din vremea lui Moise Movilă, mai precis la 25 ianuarie 1634 (7142) când emite o carte domnească prin care dăruieşte şi întăreşte bisericii Mitropoliei Sucevei la Sfântul Ioan cel Nou o baie <lângă reşedinţa domnească din Suveava> împreună cu o fântână <ce se găseşte în vecinătatea acesteia, care în schimb, să se întreţină ca bunuri publice din acele venituri ale băii iar restul veniturilor să se folosească pentru cinstirea Sfântului Ioan cel Nou>.
Într-un document din 30 aprilie 1634 (7142) emis la Iaşi, domnitorul Vasile Lupu porunceşte să se repare fântâna ce aparţine Mitropoliei Sucevei, pentru ca la mai puţin de două săptămâni, mai precis pe 12 mai acelaşi an 1634, acelaşi domnitor să emită o carte domnească prin care întăreşte Mitropoliei Sucevei veniturile băii din Suceava pentru ca să întreţină fântâna de lângă ea şi să procure cele necesare bisericii mitropolitane. În acelaşi document domnitorul Vasile Lupu dă şi întăreşte de asemenea şi din partea sa Mitropoliei Sucevei sus pomenita baie ca să întreţină fântâna şi să procure pentru Sfinţii Gheorghe şi Ioan cel Nou ulei, lumânări şi tămâie.
Din aceaste dispoziţii voievodale se deduce că în ograda Mitropoliei exista o fântână care data probabil din timpul lui Bogdan al III -lea şi Ştefăniţă Vodă, ctitorii Bisericii Sf. Gheorghe între 1514 -1522, deci cu aproape un veac înainte de dispoziţiunile date de domnitorul Vasile Lupu.
În 1642, într-un document datat 29 ianuarie, acelaşi domnitor dă norme, dispoziţii clare în ceea ce priveşte reglementarea scoaterii apei din fântână, reieşind din această dispoziţie domnească că cei care se alimentau cu apă din această fântână, de altfel cum se întâmplă şi astăzi, nu purtau suficientă grijă la coborârea şi scoaterea ciuturii, întrucât din cauza vitezei provocau unele stricăciuni.
Domnitorul Ştefan Lupu, fiul lui Vasile Lupu în 10 iulie 1661 (7169) dădea şi el o carte domnească prin care acorda scutire de dările ţării lui Tanasi, paznicul fântânii mitropolitane, iar în 10 septembrie acelaşi an transmitea Norme pentru cei ce scot apă din fântâna mitropolitană din Suveava .
Desigur, în arhive se păstrează încă multe astfel de documente, am selectat doar câteva dintre aceste documente, care ilustrează preocuparea aparte pe care domnitorii Ţării Moldovei o aveau faţă de alimentarea cu apă a zonelor unde se adunau mulţi credincioşi.