Cronică de pr. Gabriel Herea
În decembrie 2017, ca o încununare a unui an spectaculos dedicat iconarilor și icoanei, vernisam în Galeria „Pod” a Muzeului de Istorie din clădirea fostei Căpitănii a Sucevei expoziția „Fântână în ceruri” a iconografului Elena Murariu. Remarcam încă de atunci, faptul că, născută la Zvoriștea, în Județul Suceava, autoarea s-a format în proximitatea tezaurului plastic ce străjuiește de 500 de ani Țara de sus a Moldovei.
Cunoșteam deja puterea tezaurului medieval moldovenesc atât prin imboldurile ce le trăisem și le trăiam ca preot la Pătrăuți, dar și din convorbirile cu plasticienii suceveni Traian Postolache și Marin Gherasim, ale căror opere sunt strâns legate de acest fenomen. M-am cufundat atunci, între cele aproape o sută de lucrări care formau spirala „Fântânii din ceruri”, într-o meditație despre ciclicitatea istoriei și puterea formatoare a tezaurului plastic (architectonic și pictural) moștenit de la Strămoși.
Cine ar putea nega puterea întipăritoare a imaginii medievale moldovenești, când istoria ne arată că un iconar sfânt ca Pafnutie Pârvu Mutu Zugravul (1657-1735) s-a format în curtea bisericilor pictate în Moldova medievală, pentru a se dedica apoi, zeci de ani, pictării bisericilor de la Sud de Carpați.
Este adevărat însă că, pentru ca întipărirea să lucreze spre formarea unor artiști plastici care să perpetueze creativ, pe limbajul receptorilor generației lor, mesajul și persuasiunea operei de artă medievală, trebuie să existe prilej comunitar. Artiștii plastici nu se formează și nu rezistă independent, ei sunt produsul unei comunități fondatoare care s-a cultivat cultural și economic până la acel nivel de la care a apărut nevoia pentru a se însoți cu un anumit discurs plastic. Este un lucru general acceptat faptul că sfârșitul secolului al XV-lea, secolul al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea a reprezentat o „perioadă de aur” pentru arhitectura și pictura din Moldova. Au urmat apoi, zeci și sute de ani în care ctitoriile de la est de Carpați au devenit spațiu de inspirație și prilej de educație pentru mulțime de comunități de limbă latină și slavonă, locuitoare la sud, la est și la nord de Munții Carpați.
Dacă este să vorbim despre artiști din zilele noastre care s-au născut, au copilărit și s-au format în proximitatea monumentelor medievale moldovenești acceptând a se întipări din forța acestora, trebuie să recunoaștem faptul că Elena Murariu apare în cultura română în generația imediat următoare lui Paul Gherasim, Traian Postolache și Marin Gherasim, fiindu-le contemporană pentru o mare perioadă de timp. Dacă cei trei corifei și-au asumat pictura ca un parcurs inițiatic personal ale cărui rezultate au fost întipărite plastic în compoziții prin care tehnica, cromatica și forma încifrează sensurile unui discurs metafizic mai mult sau mai puțin accesibil neinițiatului, Elena Murariu trăiește vocația de a genera emoție prin apropierea creativă a generației noastre de simbolul plastic creștin. Ceea ce pentru neinițiați este interpretat ca imobil și distant în icoana liturgică tradițională, devine familiar și casnic în compozițiile Elenei Murariu. Multe din ideile biblice sau faptele istorice care nu își găsiseră încă locul în icoana liturgică irump persuasiv în lucrările iconografului născut la Zvoriștea. Mai mult decât atât, istorii medievale sau contemporane care au construit sau au deconstruit societatea românească sunt abordate iconografic cu speranța mărturisită că astfel se va crea prilej pentru răscumpărare și depășire comunitară a ispitelor și durerilor istorice. Ciclul plastic „Libertate, te iubim!” ce l-am vernisat în iulie 2024 la Centrul Muzeal din Vatra Dornei, este una dintre cele mai emoționante abordări iconografice a istoriei noastre recente și justifică, încă o dată, cercetarea metodei și operei Elenei Murariu.
Cultural vorbind, o cunosc pe Elena Murariu din anul 2004. Istoric vorbind însă, încă nu ne întâlnisem. În anul 2004 a fost jubileul Sfântului Ștefan cel Mare. Erau 500 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Voievod, un an cu emoții intense, din care m-am hrănit și eu. Multe lucruri bune au crescut în țara noastră, în cultura noastră, din acel jubileu și din cultivarea memoria lui Ștefan cel Mare. Atunci a apărut o icoană deosebită, pe care Patriarhul Teoctist a dăruit-o mănăstirii Putna. Icoana era despre viața Sfântului Ștefan cel Mare. Friza din partea de jos trata, poate pentru prima dată în contemporanitatea noastră, scena Cavalcada Sfintei Cruci ce fusese pictată în jurul anului 1490 la Pătrăuți.
Cu o încărcătură simbolică majoră, Cavalcada Sfintei Cruci este o scenă foarte importantă în cultura noastră pentru că vorbește despre credința cavalerilor lui Ștefan cel Mare. Sfinți militari, care niciodată nu s-au întâlnit în timpul vieții lor sunt pictați împreună cu Arhanghelul Mihail și cu Împăratul Constantin cel Mare. Ei nu doar că sunt chemați în ajutorul Moldovei, dar Ștefan și cavalerii săi erau convinși că sunt contemporani cu acești sfinți și că aceștia luptă împreună cu moldovenii pentru apărarea creștinismului. Elena Murariu pictează scena integrându-l pe Marele Voievod în procesiunea Sfinților Militari, afirmând plastic credința Strămoșilor Moldovei despre implicarea sfinților militari în strategiile și luptele conduse spre victorie de Ioan Ștefan cel Mare: „Zic unii să să fie arătat lui Ștefan vodă la acest războiu sfântul mucenicu Dimitrie, călare și într-armatu ca un viteazu, fiindu-i întru ajutoriu și dând vâlhvă oștii lui ci este de a și créderea, de vréme ce au zidit bisérică.” (Grigore Ureche, Despre luptele de la Codrii Cosminului în „Letopisețul Țării Moldovei…”).
Pe de altă parte, pictorul medieval generează o mișcare și un dinamism aparte, îngrămădind 13 personaje pe 8 cai și jumătate (!). Soluția medievală a creat un conflict compozițional care a făcut ca pictorii ulteriori să ocolească preluarea scenei. Înainte de curățarea fumului de pe ea, curățare petrecută abia în noiembrie 2003 nici nu era cunoscută discrepanța numerică dintre Cavaleri și cai. Elenei Murariu i-a ieșit o compoziție dinamică, integrând steaguri, și așa am aflat cu toții că există o pictoriță care nu se dă bătută ușor și generează lucruri interesante.
Timpul a demonstrat că intuițiile anului 2004 au fost reale. Elena Murariu a confirmat în arta contemporană împlinind o reușită carieră de restaurator pictură murală și întemeind cu succes o atitudine aparte în iconografia creștină contemporană. În arta de șevalet a Elenei Murariu, creativitatea cromatică și compozițională se împletesc cu experiența tehnică a artistei, punând început bun unui capitol distinct în cultura creștină internațională. Tendința unor tineri iconografi din țară și din străinătate de a prelua „metoda plastică Elena Murariu” vorbeşte mult despre poziționarea artistei în cultura contemporană.
…
Câțiva ani după 2004, călătoream în Egipt, ghidându-mă după fotografia unei „Cavalcade” pictate într-o cupolă a bisericii principale de la Mănăstirea Sfântul Pavel. Eu și soția mea Anca ne integrasem într-un pelerinaj construit de Patriarhia Română, prin satele și mănăstirile celor peste șase milioane de creștini copți, urmașii acelor vechi egipteni ce pregătiseră venirea Mântuitorului Hristos prin prilejuirea traducerii Septuagintei și care primiseră foarte repede creștinismul prin Sf. Ap. Marcu. Pentru mine era o călătorie de studiu: prima grijă pe care o aveam când ajungeam într-un sit nou era de a identifica și de a fotografia iconografia antică. Bisericile vechi ale Egiptului sunt compuse din multe mici încăperi succesive, iluminate slab. Parcurgerea lor creează impresii labirintice și se poate întâmpla să ratezi ușor mici altare pictate ce sunt conexate prin galerii înguste cu traseul principal. Îmi dezvoltasem abilitatea de a găsi acele altare și mă grăbeam mereu pentru a avea timp să fotografiez și să mă întorc la grup suficient de repede pentru a nu pierde ritmul impus de ghid. În scurtă vreme însă, am constatat că aveam o problemă: găseam locul ocupat de către o doamnă care se străduia să strângă în cardul aparatului său foto cât mai multe detalii din compozițiile întipărite mural, în vechime, de către creștinii egipteni. Spațiul îngust, lumină puțină… singura șansă era de a-mi aștepta cu o răbdare disimulată rândul la fotografiat. Când am văzut că situația se repetă, nu m-am abținut și am întrebat: „Cine sunteți, doamnă?!” La urcarea în autocar însă, doamna cu care îmi disputam spațiul pentru fotografiat icoane vechi a dăruit fiecărui membru al grupului o carte poștală cu icoana dăruită de Patriarhul Teoctist mănăstirii Putna. Așa începea colaborarea mea cu Elena Murariu.
Chiar de la primele discuții din „grupul de lucru” ce s-a format împreună cu Florian (soțul Elenei Murariu) și cu Anca, chiar în Egipt, mi s-a confirmat intuiția că în spatele soluțiilor tematice, plastice și compoziționale propuse de Elena Murariu se află multă muncă de cercetare. În acest caz, artistul plastic nu se lasă covârșit de emoțiile creatoare ci, asemenea sfinților militari din Cavalcadă, exercițiul intelectual și spiritual strunește puterea cabalină de creație pentru a o dirija și încadra în ritmul comunitar la Bisericii Ortodoxe. În acea perioadă, Elena Murariu documenta monumentala expoziție dedicată în anul 2014 Sfinților Martiri Brâncoveni. Întâmplător sau nu (!), eu tocmai lansasem interpretarea despre relația compozițională dintre Tabloul Votiv de Hurezi și Scara lui Iacob pictată în intradosul arcului dintre cele două coloane din pronaosul catoliconului mănăstirii vâlcene, ceea ce a dinamizat discuțiile și, cred eu, a germinat în anumite compoziții din expoziția „Rădăcini brâncovenești”, vernisată în anul 2013 la Muzeul Național al Țăranului Român și expuse în 2014 la Institutul Cultural Român de la New York.
Ne-am reîntâlnit activ în anul 2017, an ce poate fi considerat o bornă în istoria iconografiei creștin-ortodoxe. Este anul dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române icoanei și iconarilor. Congresul organizat la București sub patronajul Părintelui Patriarh Daniel a generat o emoție creatoare greu de egalat pentru fiecare dintre participanți. Am asistat atunci la mirarea marelui pictor rus Alexandru Soldatov cu privire la calitatea breslei și a școlii românești contemporane de pictură bisericească. Am fost încântat să conviețuiesc cu părinții Nicolas Ozolin, Michel Quenot și Stephane Bigham alături de strălucirea icoanei lui Hristos, întru bucuria căreia ne adunasem la București. Ca o membră responsabilă a breslei pictorilor bisericești români, Elena Murariu a fost printre zecile de persoane care au simțit asemenea energia intensă a acelor zile. Atunci s-au pus temeliile prieteniei și colaborării dintre părintele Michel Quenot și Elena Murariu. Călăuziți de strălucirea icoanei lui Hristos, cei doi au înfăptuit până la data de astăzi un monument cultural dedicat Parabolelor Mântuitorului Hristos. Ciclul iconografic semnat Elena Murariu și cartea album semnată Michel Quenot au fost prezentate publicului în data de 25 iulie 2024 la Centrul Muzeal de la Palatul Dornelor, împreună cu expoziția „Libertate, te iubim!”
În ultima lună a verii și prima lună de toamnă a anului 2024, pelerinii și căutătorii de frumos ce au ajuns și vor ajunge în Munții Bucovinei au ocazia să se hrănească din strălucirea a 118 lucrări de pictură și grafică întipărite plastic de Elena Murariu. La nivelul anului 2024, arta de șevalet a artistului plastic născut în Județul Suceava a atins de mulți ani caracteristicele unei opere coerente din punct de vedere tematic, dinamic și plastic.
Așa cum spuneam și mai sus, lucrările ce pot fi văzute în „Sala cu coloane” din frumoasa clădire emblemă a Țării Dornelor fac parte din ciclurile iconografice „Parabolele Mântuitorului” și „Libertate, te iubim!”. Asocierea celor două teme nu este conjuncturală ci compozițională. „Libertate, te iubim!” vorbește despre martiriul românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea, începând cu regimul exterminării penitenciare și culminând cu martirii Revoluției din 1989. Valuri de emoții izvorăsc în sufletul omului sincer ce vizionează fără grabă acest discurs plastic. Credința, speranța și dragostea martirilor irump, transformând lucrările plastice în mărturisiri despre un context confirmat de sursele istorice. „Parabolele Mântuitorului” este ciclul iconografic care aduce în fața noastră viziunea pură, ideală, biblică a credinței martirilor. Prezența Mântuitorul Hristos și a Revelației Sale eliberatoare în sufletul celor jertfiți au fost rațiunile mântuirii și supraviețuirii martirilor, pe pământ și în Cer. Astfel, cei ce au plătit cu viața în a doua parte a secolului al XX-lea și cei ce au supraviețuit pentru a mărturisi despre mântuirea prin dragostea de libertate sunt temelia comunității creștine contemporane. Expoziția Elenei Murariu tinde să ne ajute a nu uita acest lucru!
Știam, din vizitele în atelierul său, că Elena Murariu își argumentează compozițiile făcând recurs la textul scris. Fie că este vorba despre text biblic, text patristic, hagiografie, imnografie sau memorialistică modernă, cuvântul scris este vizibil noțional sau chiar scriptic în lucrările Elenei Murariu. Am putea spune că, expoziția „Libertate, te iubim!” este un adevărat omagiu adus memorialisticii care tezaurizează emoțiile din universul ilogicei și nedreptei coerciții comuniste. Autoarea se transpune, filtrează textele prin propriile trăiri și le introduce didactic în compoziție, transformând lucrările în adevărate cărți deschise spre luare aminte și neuitare. Elena Murariu are grijă ca atât prin inscripționare cât și prin expunere, textele să fie la îndemână pentru a fi citite. Colegii muzeografi de la Centrul Muzeal din Vatra Dornei sunt martorii grijii pe care autoarea a manifestat-o pentru ca textele să poată fi citite de către vizitatori.
O caracteristică a felului cum se exprimă plastic Elena Murariu, este faptul că expozițiile sale nu sunt abordate ca niște etape finite și ca un prilej imediat pentru creație și continuitate. În acest sens, este grăitoare expoziția dedicată Triodului și vernisată la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în anul 2018. A fost o expoziție cu un parcurs foarte dinamic. O abordare efervescentă, în care Elena Murariu era prezentă zilnic în expoziție, pentru a ghida și pentru a prelua reacția publicului, interacțiune care genera, în atelier, lucrări noi ce erau expuse în zilele următoare. A fost un experiment în care artistul plastic și-a împlinit modul de a fi în relație cu publicul său, adică în relație cu comunitatea vie a Bisericii Creștin-Ortodoxe. Cu toții am avut de câștigat. S-a recompus atunci, în galerie, sfera simbolică atât de dragă creștinilor ce mozaicau simbolic pavimente, pereți și bolți perioada antică. Respectând proporțiile generate de timpul posibil de a fi petrecut de artistă în Sala cu Coloane a Centrului Muzeal de la Palatul Dornelor, întâlnirea Elenei Murariu cu expoziția „Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina” a generat imboldul materializării plastice a unor preocupări mai vechi, legate de valoarea oului roșu strecurat în perioada pascală în închisoarea de la Pitești și împărțit pentru 24 de deținuți. Aici la Vatra Dornei, printre panourile și șevaletele ce căutau să se armonizeze cu lucrările și cu spațiile somptuoase ale palatului s-au întipărit, „de mâna Elenei Murariu”, patru compoziții noi, în ciclul „Libertate, te iubim!”
Cei ce o urmărim de măcar douăzeci de ani pe restauratoarea de Bistrița de Vâlcea, Fundenii Doamnei și Gura Motrului, știm că activitatea ei ca autor de șevalet este mereu surprinzătoare și ne așteptăm ca, în continuare, discursul plastic al Elenei Murariu să inițieze etape noi, distincte și în același timp legate organic de opera sa dedicată Cuvântului Întrupat. Într-o perioadă în care suntem sufocați de imagine străină menirii noastre de creaturi zidite pentru a reflecta Slava Creatorului, „metoda” și opera iconografului ce a copilărit pe podișul înconjurat de apele Siretului și Sucevei, par a fi potrivite și necesare timpurilor pe care le trăim.
Cei ce au drum prin Bucovina, pot vizita expoziția până la sfârșitul lunii septembrie. Îi așteptăm cu drag în Vatra Dornei, la Centrul Muzeal din Strada Republicii nr. 5!
