Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în ziua pomenirii Sfântului Gherasim de la Iordan, 4 martie 2024, la Centrul Eparhial Suceava a avut loc interviul pentru hirotesia întru duhovnic pentru 13 clerici din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Din comisia examenului de duhovnicie prezidată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au făcut parte pr. Dimitrie Horga, consilier al Sectorului Administrativ-Bisericesc, pr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, arhim. Vartolomeu Chira și protoiereii pr. Ionel Doru Budeanu, pr. Ionel Constantin Maloș și pr. Adrian Dulgheriu.
Potrivit organizatorilor, reprezentanți ai Sectorului Administrativ-Bisericesc și ai Sectorului Educațional-Teologic, examenul a constat în extragerea a două subiecte: unul care a urmărit verificarea cunoștințelor acumulate de către candidați prin asimilarea bibliografiei recomandate și al doilea care a vizat atitudinea acestora față de unele cazuri concrete de mărturisire a păcatelor în scaunul de spovedanie.
În cadrul evenimentului, desfășurat în Sala Gherasim Putneanul, au fost aduse în atenție calitățile duhovnicului, esențiale pentru îndrumarea celui venit la scaunul spovedaniei, dar și importanța slujirii apostolești, părintele duhovnicesc fiind cel responsabil pentru creșterea și întărirea în viața spirituală a păstoriților săi.
Candidații care obțin calificative pozitive în urma evaluării comisiei vor primi hirotesia întru duhovnic în perioada imediat următoare.
Irina Ursachi