Examen de capacitate preoțească – sesiunea specială (de asimilare) – aprilie 2021

anunt_administrativ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectoarele Educațional – Teologic și Administrativ – Bisericesc, organizează Examenul de capacitate preoțească, sesiunea specială (de asimilare) – aprilie 2021, pentru clericii hirotoniți după data de 9 iulie 2008, care nu au susținut Examenul de capacitate preoțească, dar care intenționează să participe în viitor la un concurs de transfer pe un post clerical vacant, precum și pentru diaconii sau preoții hirotoniți onorific care doresc să fie numiți într-o parohie vacantă.

Acest demers are în vedere art. 123 alin. (1) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care precizează că „preoţii şi diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii facultăţilor de teologie, specializarea Teologie pastorală, care au susţinut examenul de capacitate preoţească”.

De asemenea, s-a ținut cont de necesitatea asigurării unui cadru unitar, transparent și corect, aplicabil în cazul transferării clerului la parohii, sau în cazul numirii în parohii a preoților și diaconilor hirotoniți onorific, atât pentru clericii care au susținut, cât și pentru cei care nu au susținut examenul de capacitate preoțească.

Dată fiind obligativitatea examenului de capacitate preoțească pentru titularizarea pe un post clerical, vor putea solicita transferul la cerere într-o parohie vacantă, sau  numirea  într-o  parohie  vacantă  (în  cazul  preoților  și  a diaconilor hirotoniți onorific), doar clericii care au susținut examenul de capacitate (fie în sesiune ordinară, fie în sesiune specială, de asimilare).

BIBLIOGRAFIE SCANATĂ