Activitatea desfășurată atât de sectoarele de resort, cât și de protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în primele șase luni ale anului 2023 a fost evaluată astăzi, 3 august 2023, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava.
În prezența membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, reprezentantul fiecărui sector al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a expus raportul de activitate pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023.
În cadrul aceleiași întâlniri a fost prezentată și lucrarea pastoral-administrativă semestrială a celor cinci protopopiate ale eparhiei: Suceava I, Suceava II, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
În acest fel, a fost evidențiată activitatea desfășurată în toate domeniile de manifestare a vieții bisericești pe parcursul primelor luni ale acestui an, dedicat de Biserica Ortodoxă Română pastorației persoanelor vârstnice și imnografilor și cântăreților bisericești, dar și în contextul Anului cultural „Ciprian Porumbescu”.
Bilanțul întregii activități a eparhiei pe plan cultural, pastoral-misionar și administrativ-edilitar și nu numai a fost notat de către comisia formată din Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în calitate de președinte, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, și doamna Mihaela Cega, șef Departament Resurse umane.
Nu în ultimul rând, Administrația Eparhială și-a propus continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea și cooperarea tuturor sectoarelor și protopopiatelor.