TIMPUL are darul de a întări liniile portretistice ale personalităţilor marcante ale istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti, şi de a statornici definitv valoarea operei lor, după cum tot el TIMPUL şterge uşor sau împinge în penumbră conturul figurilor cu merite nu pe măsura vâlvei produse în contemporaneitate.
În această rubrică dorim să prezentăm, pe scurt, câteva aspecte legate de viaţa şi activitatea unor personalităţi a căror prezenţă în viaţa spirituală a Bucovinei a rămas un reper, spre ADUCERE AMINTE.
La împlinirea a 130 de la trecerea la cele veşnice a celui ce a fost pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi, însufleţit de dorinţa de a aduce frumuseţe, bucurie şi iubire în sufletele oamenilor, se cuvine a face un popas, întrucât personalitatea sa a fost prea puţin studiată de-a lungul timpului, nefiind menţionat în marile istorii de artă româneşti, sau atunci când se aminteşte, se aminteşte ori se avansează aprecieri simpliste, uneori chiar eronate, cu toate că în spatele acestui nume se află o operă aparte.
Referitor la originea pictorului Epaminonda Bucevschi, aflăm date sigure de la Eusebie Sorocean, fost profesor de religie la Liceul ortodox din Cernăuţi, care în lucrarea Pictorul academic Epaminonda Bucevschi arată că acesta s-a născut în Iacobeni la 3 martie 1843 ca fiu al parohului de acolo Dimitrie şi al soţiei sale Paraschiva. De la vârsta de 5 ani creşte în satul Ilişeşti, unde tatăl său, părintele Dimitrie Bucevschi ajunge paroh, şi unde avea să înfiinţeze o şcoală primară, unde în decursul timpului avea să înveţe Simion Florea Marian, viitorul părinte Membru al Academiei Române, Ciprian Porumbescu, Filaret Doboş, ş.a.
După ce termină şcoala primară în 1854, Epaminonda Bucevschi urmează cursurile gimnaziale la Cernăuţi, Beiuş şi Blaj. Urmând dorinţa părintească, tânărul Bucevschi se înscrie în toamna anului 1863 la Seminarul clerical din Cernăuţi şi în paralel cu studiile teologice nu renunţă la talentul său şi timpul liber îl dedică artei, primul care i-a dat îndrumări artistice specializate, recunoscându-i talentul, a fost pictorul vienez Carol Arendt, cel ce zugrăvise iconostasul Catedralei din Cernăuţi în perioada 1863-1864.
Între 1868 – 1874 este bursier la Academia de Arte Plastice din Viena, studiind cu Karlk Blass, Wurzinger şi Josef Ritter von Führich şi apoi cu profesorul Anselm Feuerbach. Aici la Viena avea să lege strânse prietenii cu mulţi tineri aflaţi la studii între aceştia Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu T.V. Ştefanelli Alexandru Chibici -Revneanu Samuil Isopescu ş.a. Între 1867 -1870 a pictat iconostasul Bisericii de piatră din Straja.
Un moment important în viaţa lui Epaminonda Bucevschi a fost Serbarea de la Putna – 1871, el fiind cel care a creat un mediu impresionant din punct de vedere estetic – aşa după cum este consemnat în amintirile multora dintre cei prezenţi, (A.D.Xenopol, I. Slavici s.a.).
Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici avea să-l numească pictor diecezan, calitate în care a decorat câteva din sălile Reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi. Astfel în Salonul Roşu Bucevschi i-a portretizat în mărime naturală pe foşii mitropoliţi ai Bucovinei, iar în Salonul Albastru a zugrăvit portretele foştilor episcopi ai Bucovinei de la Dositei Herescu la Evghenie Hacman.
În septembrie 1881 Epaminonda Bucevschi se întâlnea la Cernăuţi cu Episcopul Melchisedec Ştefănescu discutând despre portretul lui Ştefan cel Mare din Tetraevangheliarul de la Humor pentru ca doi ani mai târziu la comanda episcopului de Roman, Epaminonda Bucevschi să execute la Viena portretul lui Ştefan cel Mare în mărime naturală, lucratre expediată în 1884 la Roman, în prezent aflându-se la muzeul de istorie din Roman.
Asemenea surorii sale, Elena şi a multor alte personalităţi din acele timpuri, Epaminonda Bucevschi s-a îmbolnăvit de ftizie – tuberculoză – ale cărei prime semne se fac vizibile în Viena, în perioada în care lucra la icoanele pentru iconostasul Catedralei din Zagreb. Pe acest fond de oboseală cronicizată, Bucevschi încearcă să-şi refacă sănătatea şubrezită şi se retrage în toamna anului 1890 la Poiana Stampei, unde va sta 3 luni, apoi se reîntoarce la Viena şi în cele din urmă la Cernăuţi unde îşi termină călătoria în această lume la 1/ 13 februarie 1891, fiind înmormântat în cimitirul Horecea.
Penelul său a oscilat între pictura religioasă, supusă de multe ori limitărilor spaţiale date de suprafeţele fixe – panouri din iconostase, suprafeţe parietale monumentale de diferite forme (circulare, dreptunghiulare, rombice etc.) şi pictura laică de şevalet .
Potrivit datelor oferite de biobibliografiile dedicate lui Epaminonda Bucevschi, acesta ar fi zugrăvit peste 40 de iconostase în bisericile din Vicovul de Jos, Straja, Bilca, Moldoviţa, Stupca, Poiana Stampei, Gura Humorului, Iaslovăţ, Frătăuţii Vechi, Bălcăuţi, Pârteştii de Jos, Suceava, Bălineşti, Ilişeşti, etc.
De numele lui Epaminonda Bucevschi se leagă şi tendinţa de a face intervenţii, din nefericire de slabă calitate asupra programului iconografic al Bisericii Sf. Nicolae – Rădăuţi.
În cele două mari domenii preferate ale sale, portretistica şi iconografia, Epaminonda Bucevschi a căutat cu propriile arme, creionul şi pensonul să atingă perfecţiunea, existând întotdeauna diverse polemici vizând limitele acesteia. Perfecţiunea, în afară de tehnologie, este însă preponderent plictisitoare, obositoare prin chiar exactitatea ei. Aşadar nu i se poate reproşa lui Epaminonda Bucevschi că nu a reuşit să atingă perfecţiunea şi a rămas doar la stadiul de a tinde spre ea.
Chipurile portretizate, laice sau religioase, departe de a fi perfecte, vorbesc despre particularităţiler umane, despre reale caractere individuale, despre profile psihologice, conducând ochii privitorului spre desluşirea a ceva mult mai important decât asemănarea perfectă cu realitatea obiectivă : citirea sufletului dincolo de imagine.