Frumusețea și profunzimea dreptei-slăviri a lui Dumnezeu întru toți sfinții Săi, prețiosul tezaur apostolic al credinței întemeiate pe învățătura Mântuitorului Hristos, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), păstrat neștirbit prin strădania Părinților ce l-au sălășluit în ei pe Sfântul Duh, constituie esența cultului ortodox, fiecare om fiind chemat să se (re)întâlnească în mod tainic, dar real, cu Cel Care l-a iubit cel dintâi.
Prima treaptă importantă în urcușul duhovnicesc mijlocit de perioada Postului Mare spre bucuria Învierii, Duminica Ortodoxiei, a fost prilej de comuniune în rugăciune și de reafirmare a învățăturilor credinței creștine la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire în paraclisul căreia sunt așezate spre cinstire moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni și grabnic ajutător.
Cu această ocazie, în Duminica dreptei credințe și a unității Bisericii, cei doi ierarhi ai eparhiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai așezământului monahal și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu, iar la momentul rânduit Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a hirotesit întru arhimandrit trei protosingheli din cuprinsul eparhiei: Ignatie Radu, slujitor și duhovnic la Mănăstirea Cămârzani, Hrisostom Ciuciu, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și slujitor la Mănăstirea Putna, și Teofil Isopescu, slujitor și protopsalt, dirijor al corului Mănăstirii Sihăstria Putnei.
La finalul Sfintei Liturghii, arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a dat citire mesajului pastoral transmis în anul Domnului 2024 de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia primei duminici din Postul Mare.
„Lumina lui Hristos, chiar de la începuturile creștinismului, a întâmpinat împotrivire, care, în timp, s-a manifestat prin erezii, schisme, persecuții, diferite tulburări, venite din partea vrăjmașilor Bisericii. Nu a existat punct din învățătura creștină care să nu fie atacat, tăgăduit sau interpretat greșit de învățăturile diferiților eretici. Taina Sfintei Treimi, dumnezeirea și omenitatea Mântuitorului, pururea-fecioria Maicii Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane, Sfânta Cruce, toate au fost contestate. Lupta a fost mare și grea, dar, de fiecare dată, s-au ridicat ierarhi și părinți întăriți și luminați de Duhul Sfânt, care, în timpul Sfintelor Sinoade Ecumenice, au combătut învățăturile greșite și au statornicit dreapta credință.”
Întrucât „credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos este calea adevărată care ne duce la viața veșnică”, „Duminica Ortodoxiei este și o aducere-aminte de credința strămoșilor noștri, care este credința Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți și a martirilor, și de felul cum înaintașii noștri au trăit și au apărat credința adevărată. Duminica Ortodoxiei este un moment de reflecție și de conștientizare a îndatoririlor care ne revin și nouă pentru a păstra tezaurul credinței moștenit de la strămoși și a-l transmite generațiilor viitoare, pentru a ne face datoria față de Dumnezeu și față de înaintașii noștri.”
Pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorului Editură și Tipografie, a prezentat ultima apariție a Editurii Crimca, „Triodul – Golgota pocăinței”, „ce reunește 33 de creații omiletice și liturgice ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Caracterizată printr-un limbaj de înaltă ținută academică, o solidă argumentare scripturistică și patristică și o bogată fundamentare științifică, lucrarea de față este o reeditare a volumului cu același nume, într-o ediție mult îmbogățită, completată cu noutăți, dintre care amintim: predica la Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia sau predica la Buna Vestire și în mod deosebit, rugăciunile pentru fiecare zi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, care, prin originalitatea și profunzimea lor, constituie un adevărat model de închinare în cea mai intensă săptămână din cursul anului bisericesc.”
La final, Înaltpreasfinția Sa le-a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat astăzi în rugăciune și a amintit că o altă carte folositoare pentru credincioși în această perioadă de adâncă trăire duhovnicească este lucrarea „Adam la răsCruce” a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, publicată anul trecut la editura arhiepiscopiei. În continuare, chiriarhul locului a amintit faptul că cele două cuvântări pregătite pentru această duminică deosebit de importantă pot fi lecturate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În ceea ce privește evoluția graduală a numelui ortodox, ierarhul a subliniat: „În Faptele Apostolilor, capitolul 20, versetul 28, Biserica din timpul apostolilor se numea Biserica lui Dumnezeu. Numai că învățătura Sfintei Evanghelii trebuia să fie transmisă drept. Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, respectiv în a doua Epistolă către Timotei, atrăgând atenția asupra celor întâmplate în comunitățile care nu învățau drept cuvântul Evangheliei. Și atunci a elaborat cuvântul orthos, care înseamnă drept, și doxa, a mări pe Dumnezeu într-un mod adecvat, într-un mod adevărat, cum folosesc Părinții Bisericii, cu acribie și scumpătate. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful unește cele două noțiuni, orthos și doxa, rezultând cuvântul ortodox. Clement Alexandrinul elaborează verbul orthodoxaxin, care înseamnă a preamări pe Dumnezeu, iar Origen, substantivul orthodoxia. Iar la Sinoadele Ecumenice, Părinții au fost numiți apărătorii Ortodoxiei. Cam aceasta, în câteva cuvinte, a fost evoluția numelui ortodox. Dar, dincolo de această istoricitate a numelui, Ortodoxia este ceea ce spunea Mântuitorul în marea rugăciune de despărțire: este Calea, Adevărul și Viața. Este Calea care ne arată ținta, Adevărul care ne vorbește despre revelarea Evangheliei și a învățăturii Mântuitorului și este Viață pentru că Hristos este Viața.”
Nu în ultimul rând, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop i-a îndemnat pe toți cei prezenți să participe la Marșul pentru viață, desfășurat astăzi în toate cele cinci protopopiate ale eparhiei Sucevei.
Alături de gândul de binecuvântare și felicitare adresat celor aflați astăzi la mănăstirea care adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre importanța păstrării moștenirii spirituale încredințate de înaintașii noștri.
Și fiindcă această moștenire presupune atât trăirea în mod real și mărturisirea credinței, cât și solidaritatea cu semenii aflați în dificultate, în pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, lecturată în această duminică, a fost adresat îndemnul ca fiii Bisericii să se înveșnicească prin apărarea valorilor creștine și prin dragostea făptuitoare de bine. În acest sens, pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române a fost instituit Fondul Central Misionar, „expresie a solidarității ortodocșilor români, dar și o mărturie a unității de neam”.
Cei doi arhierei au citit împreună rugăciuni de dezlegare, pentru sănătatea sufletului și trupului, dar și pentru vindecarea depresiei.
În amintirea biruinței Ortodoxiei asupra iconoclasmului la Sinodul al VII-lea Ecumenic și pentru a aduce un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru a readuce icoanele în bisericile și casele creștinilor, atât înainte, cât și după Sfânta Liturghie a avut loc o procesiune cu Sfintele Icoane, de la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” până la scena amenajată în curtea așezământului monahal. Ierarhii, preoții și credincioșii au adus slavă lui Dumnezeu și tuturor celor care au luptat pentru cinstirea sfintelor icoane. Odoarele, între care și o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni din catapeteasma lăcașului de cult, au fost purtate în mâini de cei prezenți, pentru a reitera importanța cultului icoanei în viața Bisericii.
Toți credincioșii aflați la eveniment au primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, iconițe cu chipul Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu și Om, a Cărui Întrupare a făcut posibilă surprinderea în culoare a Celui mai presus de fire, acesta fiind principalul argument pentru cinstirea icoanelor. Iconițele au fost realizate la Tipografia „Vartolomeu Mazereanu” a Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Duminica Ortodoxiei, sărbătoare instituită încă din anul 843, în vremea împărătesei bizantine Teodora, reprezintă biruința Ortodoxiei asupra celor care s-au împotrivit cultului sfintelor icoane, punând capăt martiriului acesteia, dar și asupra tuturor ereziilor și învățăturilor de credință greșite din primele opt secole. Înălțând rugăciuni cu evlavie și credință fie către Mântuitorul, fie către Maica Domnului, fie către sfinții reprezentați în sfintele icoane, aceștia ne răspund negreșit, întărindu-ne și ajutându-ne în biruirea ispitelor și păcatelor, icoana fiind spațiul haric al unirii omului cu Dumnezeu.