Mesajul Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit căruia la Dumnezeu toate sunt cu putință, i-a întărit duhovnicește pe cei prezenți astăzi la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în această perioadă premergătoare praznicului Nașterii Domnului, Postul Bucuriei.
În Duminica a XXX-a după Rusalii, 26 noiembrie 2023, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturată Pilda dregătorului bogat – păzirea poruncilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Catedrala Arhiepiscopală. Din soborul slujitor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, precum arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și slujitori ai așezământului monahal, între care arhim. Serafim Grigoraș, starețul mănăstirii.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu, membrii acesteia fiind felicitați la final de chiriarhul locului pentru modul în care au înfrumusețat slujba.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de pr. Laurențiu Nicolae Stamatin, inspector bisericesc al Cancelariei Eparhiale. Sfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Evanghelii rânduite pentru această zi, aducând în atenție aspecte importante referitoare la întâlnirea Mântuitorului cu dregătorul de lege.
La finalul slujbei, diaconul Adrian Matei a primit, prin binecuvântarea ierarhului, hirotesia întru arhidiacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Ierarhul i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de învățătură, soborului slujitor și credincioșilor prezenți pentru împreuna rugăciune, anunțând totodată că săptămâna ce tocmai a trecut s-a încheiat ciclul conferințelor preoțești, joi având loc și sinaxa monahală, astfel încât în această toamnă Înaltpreasfinția Sa, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu peste 600 de clerici din întreaga eparhie.
În cuvântul său, postat și pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu!”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit despre importanța gândirii în perspectiva Crucii.
„Ați sesizat că respectivul tânăr cunoștea poruncile. Frecventa biserica, templul de la acea vreme, sinagoga, dar când Mântuitorul i-a făcut propunerea să renunțe la cele care îl țineau, de altfel, legat de pământ și de cele pământești, el s-a întristat. Motivul ni-l spune tot textul; pentru că era foarte bogat. Ce vrea să arate? Respectivul avea o gândire liniară. Când un om are o gândire liniară, nu duce niciunde. Existența lui se închide la pragul mormântului. Când gândești în perspectiva Crucii, atunci ești un om pe măsura și vrerea lui Dumnezeu.”
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a anunțat că pe data de 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la împlinirea a 105 ani de la unirea acestei regiuni cu Patria Mamă, va avea loc inaugurarea oficială a celei mai nou restaurate clădiri aflate în patrimoniul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Marți va avea loc sfințirea Cazinoului de la Vatra Dornei, care prin retrocedare și-a schimbat și numele: Centrul Muzeal și Multicultural Palatul Dornelor. Statutul de cazinou nici nu i s-a potrivit pentru că acolo, în acea clădire, nu s-a jucat niciodată la ruletă și nici jocuri de noroc. Dar i s-a dat un nume mai pretențios ca să fie mai atractiv, și numele acesta i s-a dat prin confiscare de către statul comunist, pentru că el a avut o altă destinație. Lucrările s-au încheiat și vreau să vă spun că a fost o împreună lucrare. Respectivul cazinou nu a fost restaurat doar cu fonduri europene. Sau doar cu intervenția Consiliului Județean. Ci și Arhiepiscopia, din economiile Arhiepiscopiei din ultimii trei ani, a contribuit cu peste zece milioane de lei noi. Așa că a fost o împreună lucrare. Nu ne putem asuma nici noi că am făcut lucrarea respectivă, fiindcă nu ne-au fost înapoiate toate proprietățile; pentru că acel Cazinou a fost făcut cu fonduri de la Fondul Bisericesc, pe vremea când Arhiepiscopia avea proprietățile. Desigur, dacă am dispune de acele fonduri, am putea face mult mai multe lucrări, mai ales în zona filantropică, socială. Marți va avea loc sfințirea, la ora 11.00; toți cei din Dorna, dornenii, și nu numai, vor putea vizita Centrul Muzeal după ora 19.00. Am rânduit ca să poată fi vizitat până la ora 24.00. Se intenționa un timp mult mai scurt, între 14:30 și 16:00, după amiază, dar am gândit, ca un fost muzeograf timp de 11 ani la Mănăstirea Putna, am rânduit ca respectivul Centru Muzeal – Palatul Dornelor – să fie vizitat în ziua respectivă într-un timp mai lung. Așa că, cei care doriți, o puteți face.”
Nu în ultimul rând, Înaltpreasfinția Sa a transmis faptul că duminica viitoare, 3 decembrie 2023, începând cu ora 16:00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, de către cei doi ierarhi ai eparhiei, împreună cu un sobor de preoți, pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
După citirea rugăciunilor de dezlegare, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află acum în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.