„Atât timp cât privim la ținta – Hristos, călcăm fără ezitare, biruitori, peste valurile vieții și tenebrele acestei lumi” – acesta a fost unul dintre mesajele încurajatoare așezate astăzi în inimile credincioșilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în duminica în care cuvintele rostite de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos răsună în cadrul Sfintei Liturghii: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”.
De momente de aleasă bucurie și împreună rugăciune au avut parte cei prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – mănăstirea care adăpostește moaștele celui dintâi ocrotitor al Moldovei, Sfântul Ioan cel Nou – în Duminica a IX-a după Rusalii, zi în care în bisericile ortodoxe este amintită Umblarea pe mare – Potolirea furtunii, 25 august 2024, minune săvârșită de Domnul Hristos și relatată de Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Ioan.
În mijlocul credincioșilor și a obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care îl amintim pe arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, slujitori ai mănăstirii și ai Catedralei Arhiepiscopale, dar și ai sfintelor altare ale unor biserici din eparhie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, iar la momentul rânduit, ierodiaconul Avdie Hulea a fost hirotonit ieromonah, pe seama Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, iar monahul Amos Chifan a primit hirotonia întru ierodiacon, pe seama aceluiași locaș de cult care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
În timpul împărtășirii clericilor, pr. Dimitrie Horga, consilier eparhial al Sectorului Administrativ-Bisericesc, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei acestei zile, tâlcuind semnificația simbolică a principalelor momente. Totodată, a subliniat chemarea Mântuitorului la însușirea și trăirea credinței depline, credință care de fiecare dată se dovedește a fi salvatoare în fiecare moment al vieții noastre.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul complex și cuprinzător și a prezentat semnificația numelor de proroci purtate de cei care au primit hirotonia în această zi. Totodată, ierarhul i-a invitat pe cei prezenți să descopere frumusețea spirituală și mai ales rodul operelor scrise de cei doi autori vechitestamentari, Avdie și Amos.
„Sunt niște nume atât de frumoase și foarte rar folosite. Avdie, în ebraică Obadia, înseamnă servul, slujitorul lui Dumnezeu. Septuaginta îl traduce Avdias, iar în românește i se spune Avdie. Vulgata îl redă prin Abadias. A fost un profet care a trăit cu aproape 600 de ani înainte de Hristos. Cartea sa cuprinde un singur capitol. Despre ce este vorba în el? Dumnezeu a atras atenția edomiților, care erau într-o stare conflictuală permanentă cu israeliții. Și atunci Dumnezeu i-a atenționat că nu fac bine ceea ce fac și că mânia sau urgia lui Dumnezeu nu e departe. Dumnezeu, în pedagogia Sa, aplică fel de fel de corecții. L-am hirotonit în ierodiacon pe un părinte care a venit la noi rasofor cu numele Luca și i-am pus numele Amos, care în traducere înseamnă sarcină. Acest profet a trăit în jurul anului 740 înainte de Hristos. A fost păstor și, aș putea spune, om de afaceri; este foarte important acest Amos pentru că el se numără printre profeții vechi, deși face parte dintre profeții mici, care au lăsat operă scrisă. Ce s-a întâmplat cu el? Dumnezeu l-a luat din localitatea sa, Tecoa, nu departe de Bethlehem, și l-a dus la Bethel, în timpul regelui Ieroboam II. De ce? Pentru că acolo se practica idolatria. Și atunci, prin acest profet, Dumnezeu a chemat la îndreptare pe israeliți. Desigur, lucrurile par a se fi îndreptat. Ce aș vrea să vă spun, parcurgând cele nouă capitole ale scrierii sale, căci el este mai bogat în operă decât Avdie, este că nestatornicia în credință este pedepsită de Dumnezeu, deseori foarte aspru. Auziți cum spune profetul… Prin foame, sete, sabie, exil, cutremure. Și iată cum conchide: În esență, toate acestea Dumnezeu le face din iubire. Dar o iubire care suferă și care în cele din urmă îi lasă speranței o poartă deschisă. Citiți cele nouă capitole ale profetului Amos, fără să îl excludeți pe profetul Avdie, și vă veți îmbogăți și mai mult duhovnicește și sufletește.”
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a rostit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească, pentru cei ce suferă de depresie ori alte tulburări sufletești, dar și pentru cei care zac în patul suferinței, iar la final i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei.