În aceste zile se împlinesc 325 de ani de la apariţia la Iaşi, la Tipografia Domnească, a lucrării Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul, prima carte, scrisă în limba română, tradusă în greceşte de Ieremia Cacavelas, o lucrare scrisă de Dimitrie Cantemir după modelul dialogurilor platoniciene, lucrare pe care B.P. Haşdeu o va numi cea dintâi operă filosofică română originală.
A scris Divanul – după cum ţine să precizeze chiar el pe foaia de titlu în slava şi folosinţa moldovenescului neam, în timpul domniei lui Antioh Cantemir şi tipărită cu supravegherea cumnatului Lupu Bogdan, de ieromonahul Atanasie şi monahul Dionisie. O carte ce urmăreşte concilierea dintre Înţelept şi Lume, dintre suflet şi trup, în aşa fel încât să i se dea fiecărei părţi ceea ce i se cuvine, în cadrul viziunii creştine pe care autorul şi-o însuşeşte fără rezerve.
Dimitrie Cantemir oferă această carte lui Antioh ca al Măriei Sale mai mic şi plecat frate – de care însă soarta l-a depărat – era la Istanbul pe atunci .
Divanul – zice Cantemir – e primul născut al minţii mele. Lucrarea este alcătuită din trei părţi. Prima parte a cărţii este o ceartă de idei între Înţelept şi Lume, cea de a doua parte e un comentariu, un fel de scholii la capitolele cărţii întâi, parte în care Cantemir încearcă o conciliere între principiile creştine cu cele păgâne iar cartea a treia este o traducere a cărţii lui Andrea Wissowatius Stimuli virtutum ac fraena peccatorum ut et alia ejusdem generis opuscula posthuma, unde adoptă o poziţie mai liberă faţă de dogmele moralei creştine, însuşindu-şi principiul socratic al cunoştinţei de sine şi maxima lui Cicero Sfătuieşte -te pe tine cine să fii, pentru a formula el însuşi preceptul Întru această viaţă ca într-un război să fii păzit.
În închinarea către cititor, Dimitrie Cantemir îşi prezintă cele trei părţi ca pe nişte mescioare spre a sufletului dulce gustare, iar la masă el oferă două pahare, paharul vieţii şi paharul morţii precum şi toate soiurile de hrană, poama vieţii şi poama morţii, pâinea vieţii şi pâinea morţii, fiind încredinţat că cititorul va alege measa dreptăţii, pâinea vieţii, vinul nemorţii şi poama de viaţă dătătoare.
Divanul oferă două soluții: bucuria fiecărei zile „Carpe diem“ exprimată prin fraza Prea târziu este viaţa cea de mâine, trăieşte astăzi, care nu este decât faimosul dicton din Epigramele lui Martial Sera nimis vita est crastina, vive hodie, sau stabilitatea din viața viitoare.
Această lucrare se încheie cu cele zece porunci ale stoicilor, din care una este foarte elocventă Gândeşte-te pururea de moarte, dar de dânsa să nu te temi.
În afară de Sf. Scriptură, Dimitrie Cantemir citează în această lucrare din Seneca, din Augustin, Thales, Pitagora, Socrate, Platon, Epicur, Cicero, Epictet, Grigore de Nazianz, Lactanţiu, Thomas de Kempis, Erasm, Plutarh, Sallustius, Homer şi mulţi alţii.
Prin bogata sa informaţie, Dimitrie Cantemir, va încerca o sinteză culturală între Orient şi Occident, plasându-se la nivel european în modul de tratare a temei. Deşi familiarizat cu o anumită literatură mistico-ascetică, nu alunecă în extremismele foarte adesea prezente în această literatură.
Dimitrie Cantemir sfătuieşte pe cititor să se folosească cu înţelepciune şi de cea trecătoare, şi de cea viitoare viaţă.
Pe bună dreptate George Călinescu afirma că în această carte Răsare câte o frază de o stranie frumuseţă litanică.
Putem afirma fără a exagera, că Divanul este o carte de teologie, limpede, convingătoare, cu o circulaţie mare, fiind retipărită de atâtea ori.
Citind această carte nu poţi să nu fii marcat de afirmaţia lui Cantemir care spune Timpul trebuie să fie călăuza creaturii către supraintelectualul, unicul etern şi indefinit Dumnezeu. Aşadar Cantemir concluziona că timpul nu e o categorie ci o esenţă în Dumnezeu, locul de explicaţie al Spiritului.
Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea este expresia dorinţei autorului de a echilibra două viziuni dihotomice asupra realităţii: cea a ascetului şi cea a laicului.
Arhid. Vasile M. Demciuc