Sinteza artistică a celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea, alături de bogatul fond local unește elemente bizantine paleologe și orientale gotice, de la arhitectura ctitoriilor lui Ștefan cel Mare, la decorația unor manuscrise.
Din această interferență a formelor paleologe și gotice, pigmentată cu unele sugestii ale Răsăritului islamic tot mai prezent în Europa timpului, vor fi izvodit unicate ale culturii și artei moldovenești. Întreaga această sinteză artistică o întâlnim într-o Moldovă care își afirmase apartenența la spiritualitatea Răsăritului ortodox, în vremea căderii vechii capitale imperiale creștine și a prăbușirii unui model de civilizație.
Ștefan cel Mare s-a ridicat mai sus decât interesele imediate ale țării și poporului său. În fața unora, mânați de pofte prădalnice și de mirajul stăpânirii lumii, a luptat cu hotărâre și a apărat cu dârzenie Țara Moldovei și Apusul întreg, creștinătatea amenințată de robie și de trecere la islamism cu forța, mai ales după ce în 29 mai 1453 Roma cea Nouă, Cetatea Ortodoxiei, Mama Lumii (Ume Dumia) cum îi ziceau turcii, se prăbușise sub asaltul ienicerilor lui Mehmed al II-lea pe care beția cuceririi și stăpânirii îl împingeau către Europa toată, care încremenise la gândul subjugării și al transformării bisericilor în moschei, după exemplul nefericit al Sf. Sofia.
Multă vreme problema portretului marelui domnitor al Țării Moldovei care a reușit pentru moment să-l oprească pe marele sultan spre Europa, a fost pusă în istoriografia română. Dar, în anul 1881, în urma unor cercetări la monumentele istorice bisericești din Nordul Moldovei, episcopul cărturar Melchisedec Ștefănescu, avea să descopere pe fila 266 verso din Tetraevangheliarul de la Humor, o miniatură reprezentându-l pe Ștefan cel Mare, susținând în plenul Academiei Române la 13 noiembrie 1881 că acesta este adevăratul și autenticul portret al marelui Ștefan.
Autenticitatea portretului lui Ștefan cel Mare de pe foaia din Tetraevangheliarul de la Humor unde portretul voievodului donator ne revelă, în costumul italo-bizantin de senior încoronat, veșmânt confecționat dintr-un brocart roșu presărat cu flori galbene, de aur, tunică de catifea roșie cu mâneci lungi, nu poate fi pusă în discuție pentru că tehnica și stilul în care a fost executat portretul sunt aceleași ca și cele ale celorlalte miniaturi ale manuscrisului realizat, conform unei însemnări, la 1473.
Ștefan cel Mare în această reprezentare are chipul rotund, ochii albaștri, sprâncenele groase și arcuite, nasul drept, mustața plină, pletele blonde și puțin ondulate, fruntea înaltă. Coroana măreață de aur are cinci fleuroni și caboșoane albastre și roșii.
Ceea ce puțini au remarcat este faptul că voievodul Ștefan cel Mare avea o evlavie aparte față de Mănăstirea Humor, ctitorie din vremea străbunului său, voievodul Alexandru cel Bun. Din inscripția încadrată în chenar liniar cu sugestii florale, trasate în roșu, albastru și galben auriu, de pe fila 265 verso aflăm Binecredinciosul și de Hristos iubitorul țar, Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldo-Vlahiei, a dat să scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii de la Humor, pentru pomenirea sufletului său și al părinților săi și a copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gheorghe, și s-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981(1473).
Din această inscripție votivă înțelegem că domnitorul Ștefan cel Mare dorea încă odată în plus să-și afirme descendența din marea familie mușatină, actul ctitoricesc – căci este un act ctitoricesc – având, la rândul său, drept obiectiv principal și formal săvârșirea actului de pomenire.
Tetraevangheliarul ferecat în argint aurit, decorat cu reliefuri figurative realizate în tehnica au repoussé poartă pe prima copertă o altă pisanie votivă cu următorul conținut Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a ferecat această Evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (1487) noiembrie 20.
Și din această inscripție înțelegem dorința de afirmare a descendenței din marea familie mușatină, dar și faptul că la Mănăstirea Humor erau meșteri care stăpâneau prelucrarea argintului și realizau piese de orfevrerie de aleasă calitate. Alături de această reprezentare a chipului lui Ștefan cel Mare, mai sunt și broderii în care chipul domnitorului s-a păstrat așa cum a fost, așa cum l-au văzut și l-au transfigurat artiștii vremii sale. Ne referim spre exemplu la Dvera dăruită Mănăstirii Putna la 10 august 1500, despre care vom vorbi într-o altă Picătură de istorie.
Arhid. Vasile M. Demciuc