La împlinirea a 165 de ani de la naşterea celui care era catalogat de N. Iorga ca fiind unul dintre paşnicii oameni de ştiinţă, închişi cu bucurie în cămăruţa migălosului lor lucru, se cuvine să facem un popas pentru a readuce în actualitate prin câteva rânduri rolul pe care l-a avut şi îl are în istoriografia românească istoricul Dimitrie Onciul. Reconsiderarea moştenirii ştiinţifice este astăzi o necesitate, iar pentru bunul mers mai departe al ştiinţei istorice însăşi aceasta este şi o datorie, spre a nu se repeta inutil eforturi făcute mai înainte.
Dimitrie Onciul s-a născut la 26 octormbrie 1856, în satul Straja fiind întâiul prunc în casa preotului cu acelaşi nume, un foarte bun orator. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal, iar mai apoi la Vicov, unde se mutase părintele D. Onciul cu parohia. Şcoala primară a făcut-o la Cernăuţi, apoi urmează liceul şi primii trei ani cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cernăuţi, continând apoi cursurile la Viena. A avut mari profesori: Johann Loserth, Ioan G. Sbiera, Ferdinand Zieglauer, Otto Hirschfeld, Franz Miklosich ş.a. În al doilea an al şederii sale la Viena urmează şi cursurile Institutului de istorie austriacă condus atunci de Ottokar Lorenz.
În perioada studenţiei cernăuţene a făcut parte din societatea academică studenţească Arboroasa, fiind preşedinte al acesteia, în comitetul de conducere fiind şi tânărul Ciprian Pormbescu, Zaharia Voronca ş.a.
După terminarea studiilor istorice îşi pregăteşte teza de doctorat Despre începuturile statelor româneşti – Ueber die Anfänge des romänischen Staatswesens, pe care o susţine la 27 iunie 1884.
În februarie 1896, Dimitrie Onciul a mers la Bucureşti unde şi-a început cursul de istorie a românilor la facultatea în care, cu doi ani mai înainte, mult mai tânărul Nicolae Iorga începuse cursul de istorie universală. În iulie 1919 ajunge decanul Facultăţii de filosofie, demnitate pe care o păstrează până la sfârşitul vieţii. În 1905 devine membru plin al Academiei Române, fiind ales preşedinte al acestui înalt for ştiinţific în 1920.
În aprilie 1900 B.P. Haşdeu se pensionează din funcţia de Director al Direcţiei generale a Arhivelor statului, Dimitrie Onciul fiind chemat să-i ia locul. În 1913 este ales membru al Comisiunii Monumentelor istorice, ajungând preşedinte al ei în 1919, urmărind cu mare interes cercetătrile arheologice de la Curtea de Argeş în acea perioadă.
Dimitrie Onciul este întemeietorul şi cel dintâi preşedinte al Comisiei consultative heraldice, care ia fiinţă în 1922. Boala de care suferea încă din copilărie l-a răpus la 20 martie 1923, Vasile Pârvan anunţând în şedinţa extraordinară a Academiei Române trista veste chiar în acea zi.
Despre Dimitrie Onciul şi despre opera lui – împrăştiată în publicaţii periodice rare – s-a scris prea puţin, cunoscută fiind aprecierea lui Al. Odobescu cel care l-a propus în 1889 să fie ales membru corespondent al Academiei Române, apoi director la Arhivele statului, o altă recunoaştere care la vremea aceea însemna foarte mult. Să amintim ceea ce afirma Haşdeu în 1891 Critica istorică e reprezentată în Bucovina cu multă demnitate de tânărul Onciul. Recunoaşteri au fost apoi semnalate de Iancu Zotta, Eusebie Popovici, Dimitrie Isopescul, Ioan Sbiera ş.a. Despre opera şi viaţa lui Dimitrie Onciul rămâne lucrarea de referinţă cea semnată de Aurelian Sacerdoţeanu apărută în urma cu mai bine de jumătate de secol în urmă. În timpul cât a trăit s-a vorbit prea puţin despre D. Onciul, în afară de câteva recenzii şi note despre lucrările sale.
Din opera sa amintim: Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţii românilor în Dacia Traiană (1885); Radu Negru şi originea Principatului Ţării Româneşti (1892); Originile Principatelor Române (1899); Tradiţia istorică în chestiunea originilor române (1907); Ideea latinităţii şi a unităţii naţionale (1919).
În lucrările lui Dimitrie Onciul se găsesc adunate şi comentate aproape toate izvoarele istorice narative şi diplomatice cunoscute atunci privitoare la primul mileniu din istoria noastră. Aşadar, din acest punct de vedere, ele formează un instrument de informare dintre cele mai complete, inclusiv informarea comentată a istoriografilor precedenţi.
Între sarcinile actuale trasate ştiinţei istorice româneşti revine şi istoriografiei noastre necesitatea de reconsiderare a operei istorice înfăptuite de Dimitrie Onciul. Vom încheia aceste rânduri cu afirmaţia făcută de marele istoric Vasile Pârvan referitoare la Dimitrie Onciul: vor trece secole şi numele lui va fi legat mereu de povestea epică a luptei cu taina cea mai mare a istoriei noastre …. de aceea avem două datorii: de a face să fie pomenit aşa cum se cuvine şi de a arăta celor de afară cine a fost Dimitrie Onciul.