„Îndrăznește să te apropii de Hristos, căci credința în El te va mântui!” a fost sămânța cu bun rod aruncată în ogorul inimii celor care astăzi, 27 octombrie 2024, și-au îndreptat pașii spre Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu în tihna rugăciunii, sub tâmpla ctitoriei mușatine ce a împlinit cinci veacuri de existență.
Îndemnul inspirat din cuvintele mângâietoare adresate de Mântuitorul Hristos femeii ce a nădăjduit că doar atingându-se de hainele Lui va afla vindecare bolii pentru care își cheltuise întreaga agonisită, fără ca doctorii să afle leac, și-a găsit corespondent în o altă chemare a Celui Ce este Lumina lumii: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28). Acestei chemări i-a răspuns și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), prăznuit în această zi, ale cărui moaște întregi au poposit acum 250 de ani în București, fiind așezate în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, devenită Catedrala Patriarhală. De atunci el a revărsat asupra ţării noastre nenumărate binefaceri, fiind recunoscut drept tămăduitor de boli, izvorâtor de bine, ocrotitor în vremuri grele și făcător de minuni.
Fragmentul Sfintei Evanghelii referitor la Învierea fiicei lui Iair, rânduit de către Sfinții Părinți a se citi în bisericile ortodoxe în Duminica a XXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, surprinde suferința în diferite ipostaze: agonia unei fetițe de doar doisprezece ani, căreia duhul morții îi dădea târcoale de mai multe zile; durerea sfâșietoare a părintelui care își vede copilul murind și care trece dincolo de interdicţiile Legii iudaice, impuse de funcția sa; calvarul femeii care, zi de zi, vreme de doisprezece ani a purtat cu smerenie stigmatul necurăției, nefiindu-i îngăduit să se atingă de cele sfinte ori de „cei curați”.
În ultima duminică a lui Brumărel, curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost din nou plină, numeroși credincioși îndreptându-și pașii spre ctitoria lui Bogdan al III-lea și a lui Ștefăniță Vodă pentru a aduce prinos de recunoștință Celui Preaînalt pentru toate bunătățile primite, dar și pentru a se întâlni cu sfântul ocrotitor al vechii Cetăți de Scaun a Moldovei.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a venit în mijlocul lor, săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur la altarul amenajat în preajma Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, aflată într-un amplu proces de restaurare. Din soborul slujitor au făcut parte preoți și diaconi ai mănăstirii închinate sfântului trapezuntin, precum și clerici ai Administrației Eparhiale, sub protia părintelui arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ.
Corul Mixt al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu, a împodobit și de această dată prin răspunsurile liturgice slujba ce reiterează viețuirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu Întrupat, de la nașterea Sa din Fecioara Maria și până la Pătimirea, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la Tatăl, în timpul căreia primim cel mai de preț dar – Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură despre ridicarea din moarte a fiicei lui Iair, respectiv din suferință a femeii bolnave de doisprezece ani, evenimente relatate de cei trei evangheliști sinoptici, a fost rostit de către părintele Adrian Iftimiu de la Parohia „Sfântul Nicolae”, Protopopiatul Suceava I.
În debutul predicii, sfinția sa a reiterat cuvintele Mântuitorului: „Fără Mine nu puteți face nimic!” (Ioan 15, 5), confirmate de contextul în care s-au petrecut cele două minuni menționate în versetele evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii: „Spune Sfânta Scriptură că în vremea aceea Iisus umbla prin târguri și prin sate și puneau înaintea Lui bolnavi pe la răspântii și Îl rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. (…) Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum mărturisim, a venit în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire. A venit pentru că ne știa lipsa și necazul, pentru că știa ce putem și ce nu putem face. (…) De aceea, întreaga viață creștină este o venire a lui Hristos către noi și, în același timp, o mergere a noastră către Hristos.”
Apoi părintele oaspete a atras atenția asupra libertății de care se bucură omul și pe care, din iubire, Dumnezeu o respectă, deși are uneori consecințe dramatice pentru cel care alege să se înstrăineze de Dumnezeu și să își pună nădejdea doar în semenii săi. Credința este însă dreptarul libertății: „Dar ce este oare credința? Sfântul Apostol Pavel le scrie evreilor: Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. (Evrei 11, 1) Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt veșnice. Dacă tu stai prin credință, nu te îngâmfa, ci teme-te! le spune și romanilor (11, 20) (…) Mântuitorul declară și spune clar înaintea tuturor: Eu sunt învierea și viața. Viața este legată de înviere, iar învierea, de viață. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. (Ioan 11, 25-26) După cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. (Ioan 5, 21)”
Preacucernicul părinte a evidențiat astfel credința mai-marelui sinagogii, la început în puterea tămăduitoare a Domnului Hristos, iar după ce a primit vestea fiicei sale, în îndemnul Lui: „Crede numai, și se va izbăvi”, ca o împlinire a semnificației numelui ebraic Iair – „Dumnezeu (Yahve) luminează”.
Pentru ca Evanghelia zilei să rodească în inimile celor prezenți, a îndemnat: „Când suntem în necazuri și nevoi să nu uităm că trebuie să ne rugăm. Să nu uităm că trebuie să ne smerim în fața lui Hristos, căci spune (textul) că Iair a îngenuncheat înaintea lui Hristos și I-a spus necazul lui. Să facem și noi la fel. (…) Vedem că Hristos ascultă întâi și apoi merge. În suferință nu suntem singuri. (…) Trebuie să ai însă ascultare de Hristos. (…) Dacă vrem să ne fie bine, să Îl urmăm pe Hristos, căci El are planul, ordinea și timpul lucrării Sale în înțelepciunea Sa divină. (…) La Dumnezeu găsim toată darea cea bună și tot darul desăvârșit. (…) Noi trebuie să știm și să primim cu inimă curată, cu cuget curat, cu toată dragostea și cu gândul de a folosi spre bine darul cel mare al lui Dumnezeu. (…) Trebuie să Îl căutăm, să Îl găsim și să Îl păstrăm pe Hristos în inima noastră. Amin!”
Întâistătătorul eparhiei Sucevei și Rădăuților i-a mulțumit pentru predică părintelui profesor Adrian Iftimiu, amintind că a predat disciplinele Vechiul Testament și Liturgică la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, fiind și primul director al acestei instituții de învățământ.
Înaltpreasfinția Sa a lecturat apoi Decalogul la pomenirea unui sfânt cu moaște, alcătuit în contextul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și a Cuviosului Dimitrie cel Nou, doi dintre sfinții cei mai iubiți în zona Balcanilor, care au trăit la distanță de peste zece veacuri, dar care s-au învrednicit să fie proslăviți de Dumnezeu în chip vizibil, prin păstrarea în chip minunat a trupului lor până astăzi.
Prin intermediul celor zece puncte, Părintele Arhiepiscop Calinic a concentrat argumentele teologice pentru cinstirea moaștelor sfinților, fie ele întregi sau în parte, subliniind că astfel Îl cinstim atât pe Cel Care a făcut nepieritoare materia, cât și pe cei care au urmat lui Hristos și și-au sfințit viața și trupul, făcând din acesta cu adevărat „templul lui Dumnezeu”.
În rândurile Decalogului este surprins un adevăr fundamental al credinței creștin-ortodoxe, și anume că moaștele unui sfânt constituie pe de o parte semnul vădit al prezenței sale în mijlocul oamenilor, iar pe de altă parte, făgăduința mijlocirii lui pentru noi înaintea Mult-Milostivului Dumnezeu. De altfel, și cu altă ocazie chiriarhul Sucevei a afirmat: „Cultul sfintelor moaşte este o instituție a Bisericii, care este aşezată pe dogma existenţei lui Dumnezeu şi a lucrării Duhului Sfânt în viaţa omului”.
Lectura exegezei Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la pericopa evanghelică de astăzi, „În Hristos le biruim pe toate”, postată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prilejuiește o aplecare temeinică asupra textului scripturistic care, prin așezarea în oglindă a celor două persoane, una ce la doar doisprezece ani gustă moartea și o alta în vârstă trăind de doisprezece ani în cumplită suferință, anticipează simbolic Împărăţia lui Dumnezeu, în care nu va mai fi nici durere, nici boală, şi unde nici moartea nu va mai fi o realitate tulburătoare.
La finalul slujbei, chiriarhul Sucevei și Rădăuților a rostit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească, dar și pentru cei care sunt în depresie și în alte suferințe sufletești, și i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie și dragoste să îl cinstească pe Marele Mucenic Ioan, care le este neprețuit mijlocitor înaintea tronului Preasfintei Treimi ori de câte ori îi cer ajutorul.
