Decalog la Învierea Domnului

În Marea și slăvita zi a Învierii Domnului Iisus Hristos, punctul culminant al lucrării Sale mântuitoare și dovada supremă a dumnezeirii Lui, eveniment suprins cu delicatețe în textele evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, adresează, prin intermediul unui Decalog, îndemnul ca fiecare să își deschidă inima pentru ca strălucirea luminii Învierii Sale să intre în sufletul și casa sa, într-o nesfârșită înviere lăuntrică, întru bucuria nemărginită a Învierii lui Hristos.

  1. Trăiește Învierea ca început al noii creații și al restaurării întregii umanități, căci dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința noastră.
  2. Deschide-ți ușa sufletului și înțelege Învierea nu doar ca pe un eveniment istoric, ci ca pe o realitate ontologică a transfigurării omului.
  3. Caută să înțelegi taina Învierii, prin care Dumnezeu arată că iubirea este mai tare decât moartea și că tot ceea ce este întemeiat pe Hristos este nemuritor.
  4. Nu despărți Crucea, cartea în care Dumnezeu ne-a scris iubirea Sa, de Înviere, căci Învierea nu anulează Crucea, ci o desăvârșește prin harul Său.
  5. Ai nădejde, căci Hristos nu învie singur, ci îi ridică din iad pe Adam și Eva și, prin ei, întreaga creație este chemată la înviere.
  6. Mulțumește lui Hristos cel înviat, modelul umanității îndumnezeite, fiindcă prin Învierea Sa te-a făcut vrednic de Împărăție, prin Taina Sfintei Euharistii.
  7. Înțelege Învierea ca pe o chemare la transfigurare existențială, nu doar la trezire spirituală.
  8. Ia seama că Învierea nu este doar o promisiune viitoare, ci o realitate a omului care trăiește, prin har, în comuniune cu Dumnezeu.
  9. Vezi în Înviere dincolo de un simplu moment istoric, ea fiind dinamica vieții creștine, fundament al existenței tale.
  10. Crede în Înviere, temelia întregii existențe umane, căci viața biruie moartea, iar omul este restaurat în Iisus Hristos, Biruitorul morții, al urii și al păcatului.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților